ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

După cumpărarea Vola.ro, Resource Partners urmăreşte să încheie cel puţin încă o tranzacţie pe piaţa românească

10 Septembrie 2024   |   Agerpres

Tranzacţia încheiată recent pe plan local de către Resource Partners vine într-un context de uşoară scădere a pieţei locale de fuziuni şi achiziţii, conform unui studiu recent publicat de EY.

 
 
Resource Partners îşi consolidează prezenţa pe piaţa românească prin achiziţia a 80% din capitalul grupului ITH, din care fac parte Vola.ro din România, cu prezenţă inclusiv în Bulgaria şi Republica Moldova, şi FRU.pl în Polonia, informează un comunicat al companiei, remis marţi AGERPRES.

"Suntem bucuroşi să marcăm începutul investiţiilor în România, prin cel de-al treilea fond cu o companie atât de performantă, precum Grupul ITH, care include Vola.ro, liderul pieţei de turism online din România, cu prezenţă şi în Polonia, Bulgaria şi Republica Moldova, şi pe care o vom sprijini să-şi îndeplinească planurile de expansiune in pieţe internaţionale, chiar globale. Continuăm să lucrăm la mai multe oportunităţi de investiţie în România şi suntem dedicaţi să realizăm încă minimum o tranzacţie pe această piaţă, în viitorul apropiat. Am promis că vom continua să investim pe plan local, după exit-ul din World Class realizat în 2022, şi ne ţinem de cuvânt. Vedem în piaţa românească mult potenţial, astfel că antreprenorii români pot găsi în noi un adevărat partener strategic pentru dezvoltarea companiei lor", a precizat Aleksander Kacprzyk, Managing Partner la Resource Partners, citat în comunicat.


Tranzacţia încheiată recent pe plan local de către Resource Partners vine într-un context de uşoară scădere a pieţei locale de fuziuni şi achiziţii, conform unui studiu recent publicat de EY. Astfel, în prima jumătate a 2024, au fost înregistrate 124 de tranzacţii cu o valoare totală estimată de 2,3 miliarde dolari, marcând o scădere de 6% în volum, faţă de cele 132 de tranzacţii (3,7 miliarde de dolari) înregistrate în perioada similară din 2023.

România este o piaţă de desfacere şi pentru alte trei companii din portofoliul Resource Partners: 7Anna, Nesperta şi Buglo din Polonia şi Deeper din Lituania.

7Anna produce biciclete şi deţine brandurile Rondo, NS Bikes şi Creme, Nesperta este un producător de lacuri de unghii sub mărcile Semilac şi Hi Hybrid, iar Buglo produce mobilier pentru spaţiile de joacă. Deeper, o companie din Lituania, fabrică sonare şi bărci pentru pescuit.

"Abordarea Resource Partners pe piaţa românească este puţin diferită faţă de Polonia şi presupune un grad mai ridicat de diversificare a sectoarelor. Căutăm să investim şi să sprijinim companiile care sunt capabile să devină lideri de piaţă şi să stimuleze inovarea în domeniile lor de activitate, fie prin progrese tehnologice, fie prin expansiune pe noi pieţe regionale şi globale. Investiţiile pe care le facem în companiile româneşti au o componentă de equity care variază între 7 şi 20 milioane de euro, la care pot fi adăugate finanţările bancare sau alte co-investiţii. În Europa Centrală şi de Est avem deja câteva oportunităţi avansate de investiţii la care lucrăm, din sectoarele de eCommerce şi de activităţi outdoor", a explicat Miruna Popa, Investment Manager la Resource Partners.

Resource Partners este un fond independent de private equity fondat în 2009 de o echipă de manageri de investiţii cu experienţă internaţională, care au investit în regiunea CEE începând cu anul 2000 în numele unor instituţii financiare şi fonduri regionale şi internaţionale de top.

În prezent, principalele investiţii ale Resource Partners sunt în Polonia, România şi Lituania şi sunt realizate în companii din sectorul de bunuri de consum şi servicii, cu accent în zona de eCommerce şi de transformare digitală. Fondul de investiţii urmăreşte companiile cu EBITDA mai mare de 1 milion de euro, care au perspective de scalare, o bază solidă de clienţi şi apetit pentru intrarea pe noi pieţe internaţionale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1011 / 9239
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...