ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

OMV Petrom, pregătită să dezvolte zăcământul din Marea Neagră, odată ce Guvernul ridică barierele (Reuters)

02 Decembrie 2019   |   AGERPRES

Directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, a declarat pentru Reuters că "decizii în timp util" vor fi importante pentru înlăturarea barierelor aflate în calea investiţiilor şi a reducerii riscurilor proiectului.

 
 
OMV Petrom a anunţat luni că este pregătită să accelereze o injecţie de miliarde de dolari într-un proiect energetic gigant din Marea Neagră, pe care îl deţine cu ExxonMobil, odată ce noul Guvern de la Bucureşti ridică barierele pentru a face aceste investiţii, transmite Reuters.

O decizie finală privind lucrările la zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, după un deceniu de lucrări de explorare, a fost obstrucţionată anul trecut de schimbările aduse Legii proiectelor offshore în domeniul gazelor naturale şi de noile taxe în industria energiei impuse de fostul guvern.

Directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, a declarat pentru Reuters că "decizii în timp util" vor fi importante pentru înlăturarea barierelor aflate în calea investiţiilor şi a reducerii riscurilor proiectului.


"Suntem pregătiţi să începem o investiţie de miliarde de euro la zăcământul Neptun, odată ce toate barierele sunt înlăturate", a afirmat Christina Verchere.

Noul Guvern s-a angajat să modifice legislaţia din domeniul energiei şi să ajute la deblocarea proiectelor de gaze din Marea Neagră, pentru a face ca România să fie deplin independentă energetic şi să devină un exportator cheie de gaze în regiune.

Rezervele României de hidrocarburi din Marea Neagră ar putea permite ţării să conteste rolul dominant al gigantului rus Gazprom în furnizarea de gaze în Europa Centrală şi ar ajuta statele din regiune dependente de importuri să-şi diversifice sursele de energie.

Luna trecută, Adrian Volintiru, directorul general al producătorului de gaze Romgaz, declara că se ia în considerare preluarea de la Exxon a unei participaţii de 15-20% la proiectul Neptun din Marea Neagră.

Se estimează că în zăcământ se află între 42 - 84 miliarde de metri cubi de gaze.

"Pentru a dezvolta proiecte de o asemenea amploare, investitorii au nevoie, în primul rând, de un cadru economic viabil pentru proiect, cu stabilitate fiscală şi predictibilitate. În acelaşi timp, cu Neptun avem nevoie de un cadru de reglementare în vigoare, stabilitate fiscală şi condiţii competitive, o piaţă liberalizată şi dezvoltarea infrastructurii de gaze", a declarat Verchere.

ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7136 / 8647
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...