ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rezilierea contractului pentru centrala de la Iernut, amânată din nou

10 Mai 2021   |   Agerpres

Potrivit unui raport curent remis vineri de Romgaz Bursei de Valori Bucureşti, producătorul naţional de gaze informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în data de 6 mai 2021, a prelungit până la data de 20 mai 2021 suspendarea notificării de reziliere a contractului de lucrări ce are ca obiect dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze.

 
 
Romgaz a prelungit cu două săptămâni suspendarea notificării de reziliere a contractului încheiat cu Romelectro şi Duro Felguera pentru dezvoltarea centralei de la Iernut, deoarece la nivelul conducerii companiei Duro Felguera au intervenit modificări şi s-a solicitat reluarea negocierilor pentru identificarea de soluţii privind finalizarea obiectivului de investiţii cât mai repede.
 
Potrivit unui raport curent remis vineri de Romgaz Bursei de Valori Bucureşti, producătorul naţional de gaze informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în data de 6 mai 2021, a prelungit până la data de 20 mai 2021 suspendarea notificării de reziliere a contractului de lucrări ce are ca obiect dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze.
 
"Decizia de prelungire a suspendării notificării de reziliere a contractului de lucrări nr. 13384/2016 a fost luată ca urmare a scrisorii Duro Felguera SA, înregistrată la SNGN Romgaz SA sub nr. 14476/6.05.2021, prin care se comunică faptul că au intervenit modificări la nivelul conducerii Duro Felguera SA şi a solicitării unei noi întrevederi pentru reluarea negocierilor, în vederea identificării, evaluării şi implementării unei soluţii care să asigure finalizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, în termen cât mai scurt posibil", se menţionează în document.
 
Pe data de 9 aprilie, compania Romgaz a anunţat suspendarea timp de 14 zile a procesului de reziliere a contractului pentru Centrala termoelectrică de la Iernut, iar în această perioadă executantul urma să prezinte o propunere concretă de finalizare şi punere în funcţiune a obiectivului de investiţii, iar Romgaz să analizeze propunerea şi să formuleze un răspuns.
 
Pe 13 aprilie, directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, declara într-o conferinţă de presă că Romgaz a acordat o ultimă perioadă de 14 zile asocierii Romelectro-Duro Felguera pentru finalizarea centralei, în caz contrar producătorul de gaze fiind pregătit să realizeze pe cont propriu acest proiect, pentru a nu pierde finanţarea din Planul Naţional de Investiţii (PNI).
 
Acesta a subliniat că Romgaz doreşte finalizarea centralei până la sfârşitul acestui an.
 
"Suspendarea cu 14 zile a rezilierii este parte a strategiei de dezvoltare a acestui proiect, întrucât dorim ca această centrală să fie realizată în cel mai scurt timp posibil. Vom lăsa să curgă aceste 14 zile, vom primi o ultimă ofertă în ceea ce priveşte modul de finalizare a acestei centrale din partea asocierii, pentru că termenul de realizare era 26 decembrie 2020, prelungit din decembrie 2019. Romgaz a luat decizia să nu prelungească acest termen final de execuţie a centralei", a continuat oficialul Romgaz.
 
Şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, spunea pe 22 aprilie, într-o conferinţă de specialitate, că se doreşte finalizarea în cursul acestui an a centralei de la Iernut, iar dacă acest lucru nu se va putea face cu consorţiul care a câştigat licitaţia în 2016 se va face fără acesta, pentru că "avem pregătit şi scenariul B şi scenariul C".
 
"(...) Vorbim de acest Green Deal şi de transformarea lui în oportunităţi de investiţii (...) avem la Romgaz în lucru centrala de la Iernut. Astăzi trebuie să finalizeze Romgaz, probabil săptămâna viitoare ne va anunţa, ultimele negocieri înaintea rezilierii, dacă nu se ajunge la un comun acord. Vrem să finalizăm anul acesta centrala de la Iernut, să nu pierdem cele 50 de milioane de euro din Planul Naţional de Investiţii. Şi vrem să o finalizăm. Dacă nu se va putea face cu consorţiul care a câştigat în 2016 licitaţia, o vom finaliza fără aceştia, asta cu certitudine. Avem pregătit şi scenariul B şi scenariul C", a afirmat Popescu.
 
Romgaz nu a prelungit contractul cu Romelectro şi Duro Felguera pentru realizarea centralei de la Iernut, întrucât termenul de finalizare a lucrărilor, care a expirat la 26 decembrie 2020, nu a fost respectat, a anunţat Romgaz într-un comunicat remis BVB pe 30 decembrie 2020.
 
"Referitor la contractul de achiziţie publică nr. 13384/2016, având ca obiect executarea proiectului la cheie Dezvoltarea Centralei Termice (CTE) Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA informează acţionarii şi investitorii asupra următoarelor: întrucât termenul de finalizare a lucrărilor care fac obiectul contractului menţionat mai sus nu a fost respectat, acesta expirând la data de 26 decembrie 2020, Romgaz a decis să nu dea curs cererii înaintate de către Asocierea formată din Duro Felguera SA şi SC Romelectro SA prin care se solicita prelungirea acestui termen", potrivit comunicatului.
 
Romgaz va găsi soluţiile necesare finalizării şi punerii în funcţiune a Centralei Termice Iernut şi va informa în continuare piaţa cu privire la această investiţie, mai spunea sursa citată.
 
Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract în valoare de 268 de milioane de euro, fără TVA, cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut.
 
Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4052 / 8178
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Baciu Partners anunță extinderea echipei de leadership: Andrei Cosma și Corina Roman sunt promovați în poziția de partener
Bondoc și Asociații SCA anulează un proces-verbal al ANPC de sancționare pentru practici comerciale incorecte în domeniul publicității și audiovizualului | Proiect gestionat de Ioana Katona (Partener) și Anca Radu (Associate)
Clifford Chance Badea a asistat PPC Group în acordul privind achiziția a 629MW de energie regenerabilă de la o companie din portofoliul Macquarie. Nadia Badea (Partener) și Loredana Ralea (Counsel) au coordonat echipa
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Avocații din practica de Energie & Resurse Naturale de la Wolf Theiss lucrează în proiectele Doicești și Cernavodă, cele mai mari din domeniul energiei nucleare. Adina Aurel (Counsel): ”Ceea ce ne-a atras la aceste proiecte este în primul rând inovaţia tehnologică în domeniul energiei nucleare” | Cele mai multe solicitări au fost pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, dar volume de muncă mari au avut și mandatele din alte segmente ale practicii
RTPR, alături de OX2 la vânzarea unui parc eolian de 99MW, într-o tranzacție de 214 milioane euro, prima în România a grupului suedez | Echipa locală a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel). Colaborare cu echipa A&O Shearman condusă de Kamil Jankielewicz
Filip & Company asistă Digi Portugalia la achiziția Nowo Communications, al patrulea cel mai mare operator de telecomunicații mobile și fixe din Portugalia
LegiTeam | We are looking for a corporate ̸ M&A lawyer (5-7 years of experience) to join RTPR
Filip & Company a asistat Simtel Team cu privire la transferul acţiunilor pe Piaţa Principală a BVB
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...