
Profitul net al Romgaz a crescut cu 16,26% în T1, la circa 542 milioane lei
15 Mai 2019
AGERPRESAceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care importul de gaze naturale s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel ca în T1 2018.
![]() |
Grupul Romgaz a înregistrat în primul trimestru al anului 2019 un profit net de 541,9 milioane lei, mai mare cu 16,26% (plus 75,8 milioane lei) comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, şi o cifră de afaceri de 1,713 miliarde lei, în creştere cu 15,57% (plus 230,8 milioane lei), conform datelor remise miercuri Bursei de Valori Bucureşti.
Veniturile Grupului au totalizat în primele trei luni 1,684 miliarde lei (plus 19,71%), iar cheltuielile 1,089 miliarde lei (plus 28,71%).
Producţia de gaze naturale a crescut cu 4,8%, respectiv 65,9 milioane metri cubi, de la 1,36 miliarde metri cubi în T1 2018 la 1,43 miliarde metri cubi în T1 2019.
"Nivelul ridicat de producţie înregistrat în trimestrul I 2019 a fost susţinut de: valorificarea la maxim a potenţialului zăcământului Caragele prin finalizarea unor lucrări de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive şi conectarea sondelor la această infrastructură; continuarea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze care a dus la anularea declinului de producţie pe aceste zăcăminte; efectuarea de operaţii de reparaţie şi intervenţie în sonde în urma cărora s-au reactivat o serie de sonde cu debite importante; relocarea de capacităţi de comprimare pentru optimizarea procesului de exploatare a unor zăcăminte de gaze naturale", se menţionează în comunicatul companiei.
Veniturile Grupului au totalizat în primele trei luni 1,684 miliarde lei (plus 19,71%), iar cheltuielile 1,089 miliarde lei (plus 28,71%).
Producţia de gaze naturale a crescut cu 4,8%, respectiv 65,9 milioane metri cubi, de la 1,36 miliarde metri cubi în T1 2018 la 1,43 miliarde metri cubi în T1 2019.
"Nivelul ridicat de producţie înregistrat în trimestrul I 2019 a fost susţinut de: valorificarea la maxim a potenţialului zăcământului Caragele prin finalizarea unor lucrări de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive şi conectarea sondelor la această infrastructură; continuarea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze care a dus la anularea declinului de producţie pe aceste zăcăminte; efectuarea de operaţii de reparaţie şi intervenţie în sonde în urma cărora s-au reactivat o serie de sonde cu debite importante; relocarea de capacităţi de comprimare pentru optimizarea procesului de exploatare a unor zăcăminte de gaze naturale", se menţionează în comunicatul companiei.
Pe de altă parte, ca urmare a perioadelor de indisponibilizare a grupurilor energetice pe fondul realizării lucrărilor la noua centrală, energia electrică emisă a fost cu 42,11% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut (170,8 GWh vs 287,3 GWh).
Conform sursei citate, aceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care importul de gaze naturale s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel ca în T1 2018, România importând o cantitate estimată de 9,3 TWh, iar din stocurile de gaze ale Romgaz aflate în depozitele subterane s-a extras cu 1,2 TWh mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2018.
Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru primul trimestru al acestui an a fost de 48,5 TWh, cu aproximativ 3% mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2018, din care aproximativ 9,33 TWh a fost acoperit cu gaze din import, iar diferenţa de 39,2 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu 17,63 TWh, ceea ce reprezintă 36,36% din consumul naţional şi 43,48% din consumul acoperit cu gaze din intern.
Cota de piaţă a Romgaz a scăzut cu 2,7% faţă de cota de piaţă înregistrată în T1 2018.
Grupul Romgaz desfăşoară activităţi de: explorare-producţie de gaze naturale; înmagazinare subterană de gaze naturale; furnizare de gaze naturale; operaţii speciale şi servicii la sonde; servicii de mentenanţă şi transporturi; producţie şi furnizare energie electrică; distribuţie de gaze naturale.
Statul român este acţionarul majoritar al Romgaz, cu 70,0071% din acţiuni.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 48 / 66 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...