Asociaţia Aeroporturilor: Peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România în 2022
02 Februarie 2023
AgerpresConform sursei citate, cei prezenţi la întâlnire au analizat traficul aerian înregistrat în anul 2022, când peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România, şi au prezentat estimări referitoare la traficul de pasageri, de marfă şi mişcări aeronave ce se aşteaptă a fi înregistrat în anul 2023.
Peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat anul trecut aeroporturile din România, iar în 2023 s-ar putea înregistra un număr mai mare decât cel din 2019, au afirmat specialişti în domeniu, prezenţi la o şedinţă de lucru organizată la Braşov.
Directorii generali ai aeroporturilor din România s-au întâlnit miercuri într-o şedinţă de lucru organizată la Aeroportul Braşov. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ai Ministerului Energiei, ai companiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul aviaţiei civile şi ai instituţiilor de stat cu atribuţii în transportul aerian (ROMATSA, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Autoritatea de Investigaţii pentru Siguranţa Aviaţiei Civile), potrivit unui comunicat al Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR).
Pe agenda întâlnirii s-au regăsit subiecte ca: implementarea strategiilor de dezvoltare a aeroporturilor din România, absorbţia de fonduri europene, modificarea Ordinului de Ministru privind tarifele aeroportuare şi colaborarea cu companiile aeriene în vederea dezvoltării reţelelor de rute ale aeroporturilor. De asemenea, au fost abordate aspecte legate de problemele operaţionale, de siguranţă şi de securitate din domeniul aviaţiei.
Conform sursei citate, cei prezenţi la întâlnire au analizat traficul aerian înregistrat în anul 2022, când peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România, şi au prezentat estimări referitoare la traficul de pasageri, de marfă şi mişcări aeronave ce se aşteaptă a fi înregistrat în anul 2023.
"Ne aşteptăm ca în 2023 pe aeroporturile din România să înregistrăm un număr de pasageri mai mare decât cel din 2019, dar în acelaşi timp suntem conştienţi că aeroporturile se confruntă cu provocări multiple, de la efectele războiului dintre Rusia şi Ucraina la creşterea preţului la energie, creşterea tarifelor biletelor de avion sau competiţia crescută între aeroporturi", a afirmat David Ciceo, preşedintele AAR.
Înainte de începerea discuţiilor, participanţii la întâlnire au efectuat o vizită în Aeroportul Internaţional Braşov, care va deveni operaţional la data de 15 iunie 2023 (în măsura în care graficul lucrărilor asumat de instituţiile abilitate va fi respectat).
"Ne onorează faptul că în acest an găzduim, chiar la sediul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, prima zi a şedinţei directorilor generali ai aeroporturilor membre ale Asociaţiei Aeroporturilor din România. Astfel, putem spune că cel mai nou şi mai modern aeroport din România - dacă luăm în calcul tehnologia de dirijare a traficului prin intermediul turnului remote pe care o implementăm în premieră naţională, îşi face oficial 'intrarea' în rândul aeroporturilor din ţara noastră, cu atât mai mult cu cât suntem în linie dreaptă în ceea ce priveşte funcţionalizarea obiectivului nostru", a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) a fost înfiinţată în anul 1999 şi reuneşte în prezent 22 de membri, printre care 16 aeroporturi şi firme din domeniul aeroportuar. AAR are o contribuţie importantă în dezvoltarea aviaţiei civile din România prin colaborarea permanentă pe care o are cu instituţiile internaţionale şi naţionale din domeniu.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 2347 / 9144 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Deloitte România a asistat IMO Property Investments București, parte a Grupului Eurobank, în vânzarea a 100% din acțiunile sale către Grupul APS
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...