ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Câciu: Guvernul a aprobat rectificarea bugetară în şedinţa de vineri

26 Noiembrie 2021   |   Agerpres

El a amintit că CEC căuta de doi ani soluţia ca, după majorarea de capital social din 2019, să se poată încadra în regula solicitată de Comisia Europeană de a putea avea expunerea şi garanţiile necesare pentru a intra pe piaţa creditării.

 
 
Guvernul a adoptat vineri a doua rectificarea bugetară din acest an, menţinându-se ţinta de deficit de 7,13% din PIB, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în briefingul de la finalul şedinţei Executivului.
 
"Rectificarea atât a bugetului asigurărilor sociale, atât de aşteptată pentru seniorii pensionari, a fost adoptată şi rectificarea bugetului de stat la fel a fost adoptată, în contextul în care am menţinut ţinta de deficit asumată în programul de convergenţă al României în procedura de deficit excesiv de 7,13% din PIB şi în contextul în care am asigurat resurse necesare pentru acest an, până la 31 decembrie, şi în contextul în care - foarte important - am reuşit să găsim o soluţie pentru deblocarea situaţiei critice de la CEC Bank", a spus ministrul.
 
El a amintit că CEC căuta de doi ani soluţia ca, după majorarea de capital social din 2019, să se poată încadra în regula solicitată de Comisia Europeană de a putea avea expunerea şi garanţiile necesare pentru a intra pe piaţa creditării.
 
"Drept pentru care am stabilit că vom acorda un împrumut de 1,4 miliarde de lei către CEC Bank cu mai multe scopuri. În primul rând, statul român va încasa imediat 900 de milioane de lei dividende. În al doilea rând, această societate bancară şi celelalte bănci ne vor sprijini în aplicarea programului de guvernare pentru că acesta nu conţine numai bani de la bugetul de stat, ci şi fonduri europene şi avem nevoie de cofinanţare, ca beneficiarii de fonduri europene să aibă de unde lua credite care să fie targetate pentru implementarea programelor de politici publice pe care Guvernul le va adopta în perioada următoare. A fost un moment-cheie din punctul meu de vedere. Din acest moment, nu mai avem din punctul de vedere al CEC Bank un risc asupra sistemului bancar", a susţinut oficialul guvernamental.
 
"Ministerul Finanţelor devine un minister al soluţiilor şi nu un minister-problemă, unde să spunem mereu nu am bani", a adăugat el.
 
Potrivit lui Câciu, a fost o greşeală structurală faptul că s-a ajuns în această situaţie, când la final de an banii de pensii şi salarii trebuie realocaţi din alte bugete, iar anul viitor nu se va mai întâmpla aşa.
 
"Rectificarea de astăzi ne arată nişte carenţe structurale în modul în care proiecţiile bugetare se fac în România, pentru că ajungem în ultima lună a anului să trebuiască să alocăm suplimentări pentru banii de pensii şi salarii, dar cel mai trist este că trebuie să luăm bani de la proiectele cu finanţare europeană, de la investiţii, din motivul simplu nu pentru că trebuie să iei bani de undeva, ci pentru că acele investiţii au fost doar trecute scriptic într-un buget. E o lecţie pe care o învăţ rapid şi eu, şi Guvernul şi pe care nu trebuie să o repetăm în anul 2022", a dat asigurări ministrul.
 
Ceea ce contează pentru oameni este că banii de pensii sunt prevăzuţi în totalitate în bugetul asigurărilor sociale de stat.
 
"În ceea ce priveşte bugetul de stat, toţi banii de salarii sunt asiguraţi, comunităţile locale primesc sume foarte importante şi o să mai avem măsuri de completare pe partea de finanţare a cheltuielilor local pentru care vreau să vă spun că au fost făcute eforturi din partea autorităţilor locale şi artificii financiare, să le spun aşa, legale, pentru a sprijini susţinerea cheltuielilor descentralizate şi trebuie să găsim soluţia să le compensăm până la final de an, dar am găsit soluţia, o avem în buget", a continuat şeful Finanţelor.
 
De asemenea, 150 de milioane de lei au fost alocate pentru plata despăgubirilor acordare proprietarilor ale căror animale au fost afectate de pesta porcină.
 
"Am prevăzut bani pentru Ministerul Sănătăţii, pentru plata salariilor restante şi pentru plata cheltuielilor sanitare, pentru deconturile întârziate, pentru tot ce înseamnă programele naţionale de sănătate, până la final de an sunt asigurate. Am prevăzut bani şi pentru schema de ajutor de la Ministerul Energiei pentru care au existat o serie de confuzii. La acel minister nu a existat de fapt o filă bugetară pentru că schema de sprijin şi discount-ul pentru IMM-uri au venit după rectificarea întâi şi ele nu aveau deschisă o linie bugetară şi atunci trebuia să venim cu rectificarea, evident nu ai cum să tai bani din ceva ce nu există. Practic nu exista linia bugetară, am înfiinţat această linie bugetară şi am acordat sumele care se pot deconta efectiv până la finalul anului", a susţinut Câciu.
 
La Ministerul Muncii, a fost alocată finanţarea pentru consumatorul vulnerabil şi celelalte legi care necesitau finanţare, care au apărut după rectificarea anterioară.
 
"Îmi pare rău că a trebuit să iau fonduri de la Ministerul Transporturilor, chiar de la Ministerul Agriculturii, am constatat că am avut o execuţie foarte slabă acolo, undeva la 50% în noiembrie, ceea ce este tragic. Nu poţi veni în noiembrie cu o execuţie de 50%. Anul viitor am vrea să facem bugetul pe nişte proiecţii corecte, nu doar bune de dat către presă după care să ne trezim la final că luăm banii pentru care ţara se împrumută", a mai arătat Câciu.
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, calculat potrivit metodologiei naţionale (cash), creşte la 84,905 miliarde lei, în urma rectificării, însă se menţine la 7,13% din PIB.
 
Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de rectificare bugetară, prognoza macroeconomică de vară (august 2021) care a stat la baza primei rectificări bugetare din acest an a prevăzut pentru anul 2021 o creştere economică de 7% şi o valoare nominală a produsului intern brut de 1.174,9 miliarde lei. Prognoza de toamnă indică însă un PIB nominal de 1.190 miliarde de lei şi reconfirmă proiecţia de creştere economică la 7%.
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4871 / 9112
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Credit Europe Bank România în fuziunea transfrontalieră cu Credit Europe Bank NV | Partenerele Alexandra Manciulea și Eliza Baias au coordonat echipa. Modificarea semnificativă a cadrului legislativ pe parcursul pregătirii acestei fuziuni a adăugat complexitate proiectului, spun avocații
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
Filip & Company a asistat grupul Qemetica în vânzarea activelor aferente producției de sodă calcinată și silicați de sodiu din România. Partenerii Alexandru Bîrsan și Eliza Baias au coordonat echipele
ZRVP: 30 de ani de tradiție în avocatură, un nou look pentru viitor | Cosmin Vasile (managing partner): Noua imagine reflectă identitatea și tradiția brandului nostru, reinterpretate într-o manieră modernă și îndrăzneață
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
Băiculescu & Asociații continuă extinderea. Alți doi avocați se alătură firmei, întărind departamentele de Drept Penal și Litigii | Vasile Băiculescu (Managing Partner): ”Fundația unei societăți de avocatură este formată din echipe solide, orientate spre soluții și dedicare pentru client. Continuăm să creștem pentru a oferi un serviciu de calitate”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...