Cristian Popa (BNR): Când investeşti la dobânzi negative, o faci pentru siguranţă, nu neapărat pentru dobândă
17 Martie 2020
AGERPRESDe asemenea, Popa a explicat că rata dobânzii este dată de mărimea cererii din partea investitorilor, dar şi de trendul din piaţa de referinţă, în cazul României, euro.
Investitorii care împrumută statul la dobânzi negative caută active sigure şi nu sunt neapărat interesaţi de dobândă, deşi pot face profit şi când randamentul titlului este negativ, a declarat, pentru AGERPRES, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
"Când investeşti la dobânzi negative, o faci pentru siguranţă, nu neapărat pentru dobândă. Goana după active sigure, alături de politicile monetare ultra-relaxate au făcut ca randamentele titlurilor de stat din zona euro să poarte în multe cazuri randamente negative. Astfel, mai exact, când împrumută 100 de euro, statul nu mai plăteşte, ci primeşte dobândă. Pe lângă dorinţa de a ţine banii în siguranţă, o altă motivaţie poate fi profitul, investitorii putând face profit şi când randamentul titlului este negativ în cel puţin două situaţii: dacă dobânzile coboară şi mai mult în teritoriul negativ titlurile pot fi vândute în piaţă la un preţ mai mare decât costul de achiziţie sau când alternativele de plasare au randamente negative şi mai pronunţate. Al treilea factor la care mă gândesc este reglementarea. Nu puţine sunt cazurile când regulile prudenţiale obligă instituţiile financiare să investească foarte prudent, fiind obligate sa deţină în portofoliu o anumită pondere de active lichide şi de bună calitate (HQLA), active care, datorită cererii crescute la o ofertă oarecum stabilă, au ajuns şi continuă să fie în cazul unor valute importante purtătoare de dobânzi negative", a explicat Cristian Popa.

Cumpărătorii de titluri de stat la un randament negativ sunt în general instituţii financiare, fonduri de investiţii, asiguratori şi bănci.
De asemenea, Popa a explicat că rata dobânzii este dată de mărimea cererii din partea investitorilor, dar şi de trendul din piaţa de referinţă, în cazul României, euro.
"Ultimele zile au adus agitaţie mare pe pieţe. Investitorii, căutând active sigure, s-au refugiat în titluri de stat şi au coborât randamentele şi mai mult, de la un anumit nivel negativ la unul şi mai negativ. Spre exemplu, randamentul titlurilor de stat cu maturitate de 5 ani emise de Germania a scăzut de la minus 0,75% la aproape minus 1% săptămâna trecută; între timp au revenit la -0,7%. Pe scurt, depinde de timing, de momentul în care sunt emise titlurile şi de condiţiile din piaţa de la acel moment. Atenţie însă! Împrumuturile în valută pot fi mai ieftine (dacă luăm în considerare doar nivelul nominal al dobânzii), însă implică şi risc valutar; un mix echilibrat este de preferat faţă de dependenţa de o singură valută de finanţare", a spus el, întrebat dacă nu ar fi mai potrivit pentru România să acceseze astfel de împrumuturi.
Reamintim ca România s-a împrumutat la finalul lunii februarie, pentru prima oară în istorie, la dobânzi negative.
Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, 150 de milioane de euro de la bănci la o dobândă de - 0,11% pe an, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu maturitatea reziduala la 5 de luni.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 9365 / 9778 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...