![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Fermierii pot accesa din 20 iulie credite cu dobândă de 2%,prin Programul ‘De trei ori subvenţii’
15 Iulie 2022
AgerpresAcesta a adăugat că adeverinţa înseamnă valoarea atribuită într-un an prin subvenţii de la Uniunea Europeană şi "va putea fi proba ce va determina angajarea unui credit de trei ori mai mare decât suma respectivă".
Fermierii pot accesa din 20 iulie credite prin Programul "De trei ori subvenţii", cu o dobândă de doar 2%, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
"Am luat legătura cu specialiştii din minister, ne-am aşezat la masa de lucru, folosindu-ne timpul pe care-l avem la dispoziţie, să elaborăm un produs care va fi operaţional de săptămâna viitoare. Practic, fermierii se pot duce de pe data de 20 iulie, la CEC şi la Fondul de Garantare a Creditului Rural. Am purces la realizarea unui program pe care îl numim de "De trei ori subvenţii". Ce înseamnă acest lucru? Ştim cu toţii că primim de la Uniunea Europeană subvenţia pe unitatea de suprafaţă. Această subvenţie este sigură şi distribuită la timp, ajunge la fermieri la timp, este folosită de fermieri... Într-un cuvânt, este un sprijin garantat, uniform repartizat, înţelegând uniformitatea legată de procedurile Uniunii Europene care sunt prevăzute şi mecanismele puse în mişcare. Acest sprijin care vine în fiecare an ne-a dat posibilitatea să avem garanţia că acest program are şanse şi este o ancoră de sprijin pentru fermieri binevenită. În ce constă? Fermierul primeşte de la APIA adeverinţă conform căreia prin analiza de la APIA, rapid, imediat, în sistemul pe care l-au pus la punct, poate să vadă ce sumă are fiecare fermier sau mai bine zis ce drepturi au fermierii pentru suprafeţele pe care le cultivă. Evidenţa este foarte clară, suma este cunoscută", a menţionat Daea.
Acesta a adăugat că adeverinţa înseamnă valoarea atribuită într-un an prin subvenţii de la Uniunea Europeană şi "va putea fi proba ce va determina angajarea unui credit de trei ori mai mare decât suma respectivă".
"Ce se întâmplă? Fermierul se duce la APIA, ia această adeverinţă, se duce la bancă, unde încheie contractul susţinut de o garanţie. Garanţia de stat prin Fondul de Garantare a Creditului Rural înseamnă 80%. Dau un exemplu, are posibilitatea să ia trei miliarde, 80% din valoarea acestui credit este garantat de Fondul de Garantare a Creditului, 20% sunt actele care se fac cu băncile şi cu siguranţa că acest credit poate fi returnat. De ce? Pentru că ai subvenţia. Practic, este un multiplu de trei ani a subvenţiei anuale. Nu există niciun risc nici la fermier, pentru că vine subvenţia de la Uniunea Europeană, nici pentru bancă (...)", a susţinut Petre Daea.
El a menţionat că toate aceste măsuri au fost discutate cu fermierii, iar acest timp de creditare reprezintă "cea mai uşoară cale, cea mai directă şi cea mai bună".
"Astăzi am definitivat programul, am pus în mişcare tot mecanismul, am socotit când ar putea ajunge fermierul la aceşti bani şi mergând pe drumul critic, data de 20 iulie este data de început pentru primele credite, în condiţiile în care fermierii doresc. Toate aceste măsuri au fost discutate cu fermierii, spunându-le ce avem de gând şi în acelaşi timp încurajându-i că vom fi alături de ei, că îi vom susţine cu formele de sprijin pe care le avem la îndemână. Este cea mai uşoară cale, cea mai directă, cea mai bună. Nu angajează sume bugetare, nu sunt constrângeri pentru aprobarea acestui mecanism la Uniunea Europeană. Deci este în mâna noastră, l-am pus în mişcare, să se folosească fermierii şi sunt convins că se va întâmpla acest lucru", a mai arătat Petre Daea.
Potrivit şefului MADR, dobânda practicată pentru creditul acordat prin noul program este de 2%, "una stabilă şi se sprijină pe ROBOR". "Este o dobândă fixă, de 2%, şi va funcţiona pe toată perioada de contractare a creditului", a mai spus oficialul MADR.
"Am vrut să mă achit de promisiuni. Există pur şi simplu şi funcţionează cu începere din data de 20. Un lucru foarte bun: dobânda este de 2% şi stabilă, evident la care să se sprijină pe ROBOR, dar este o dobândă fixă şi va funcţiona pe toată perioada de contractare a creditului. Cu alte cuvinte, pentru trei ani (...) este un credit sigur şi de o parte şi de alta, pentru că vin pe bani europeni, şi nu pe banii fermierilor. Vin pe bani europeni, pe un culoar sigur, la date sigure, în sume sigure. Ei doar pot să se ducă, să ia şi să se angajeze la executarea lucrărilor în vederea desfăşurării anului agricol în condiţii bune", a subliniat ministrul de resort.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3389 / 9211 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...