
Iohannis: România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de UE în ce priveşte limitarea schimbărilor climatice
07 Noiembrie 2022
AgerpresEl a subliniat că războiul de pe continentul european care are efecte globale, insecuritatea energetică, penuria alimentară şi instabilitatea economică nu ar trebui să distragă atenţia de la schimbările climatice.
România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte limitarea schimbărilor climatice şi angajamentul comun al statelor membre de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis la Summitul implementării climatice din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27) care are loc în Egipt la Sharm El-Sheikh.
"România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte limitarea schimbărilor climatice şi angajamentul nostru comun de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră. Trebuie să asigurăm o tranziţie climatică ordonată, cu multiple beneficii: investiţii în cercetare-dezvoltare-inovare, dezvoltarea economiei verzi şi crearea de locuri de muncă. În plus, accesul la energie la preţuri accesibile poate fi asigurat prin investiţii în capacităţi de producţie a energiei cu emisii reduse de carbon, în reţele energetice reziliente şi prin asigurarea unui cadru de reglementare adecvat pentru energiile regenerabile. Costul lipsei de acţiune în domeniul climei depăşeşte cu mult costul acţiunii. Schimbările climatice generează pierderi şi daune economice şi non-economice în întreaga lume", a spus şeful statului.
El a subliniat că războiul de pe continentul european care are efecte globale, insecuritatea energetică, penuria alimentară şi instabilitatea economică nu ar trebui să distragă atenţia de la schimbările climatice.
"Dimpotrivă, limitarea schimbărilor climatice este esenţială pentru abordarea multora dintre aceste provocări şi pentru protejarea bunăstării generaţiilor prezente şi cele viitoare. Schimbările climatice nu sunt un concept abstract, ci o realitate cotidiană, cu consecinţe asupra sănătăţii umane, a naturii şi a economiei", a precizat Iohannis.
Preşedintele a arătat că România s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă, cu implicaţii negative asupra alimentării cu apă, a producţiei hranei şi a generării de electricitate.
"Eforturile de adaptare sunt cruciale pentru creşterea rezilienţei atât a societăţilor, cât şi a ecosistemelor care se confruntă cu riscuri climatice", a spus Klaus Iohannis.
Şeful statului a transmis că cei mai puternici aliaţi în lupta împotriva schimbărilor climatice sunt cetăţenii.
"Trebuie să îi pregătim şi să le dăm putere pentru a face faţă acestei lupte", a declarat Iohannis.
El a arătat că tinerii din România sunt foarte motivaţi să acţioneze în ceea ce priveşte limitarea schimbărilor climatice, iar această dedicare ar trebui să reprezinte pentru toată lumea o sursă de inspiraţie.
"Cred cu tărie în puterea educaţiei de a genera un comportament prietenos cu clima. Sistemele de educaţie şi de cercetare trebuie să fie mai bine aliniate la obiectivele climatice şi să îi înzestreze pe cetăţenii noştri, în special pe tineri, cu competenţele necesare într-o economie şi o societate cu emisii reduse de dioxid de carbon", a mai spus şeful statului român.
Preşedintele Klaus Iohannis participă luni şi marţi, la Sharm El-Sheikh, la Summitul implementării climatice din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2866 / 9325 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații asistă Eazy Asigurări în tranzacția strategică cu Autonom Group
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...