ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR: Legea de modificare a Codului penal privind sancţionarea protestelor - constituţională

28 Iunie 2023   |   Agerpres

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au anunţat, pe 25 mai, că au sesizat Curtea Constituţională privind Legea de modificare a Codului penal, iniţiată de premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Lucian Bode, privind infracţiunile referitoare la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 
 
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea de modificare a Codului penal privind sancţionarea protestelor, stabilind că actul normativ este constituţional.

Potrivit unui comunicat al CCR, în şedinţa de miercuri, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi şi constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, în ansamblul său, şi, în special, dispoziţiile articolului unic pct.10 - cu referire la modificarea art. 371 din Codul penal - din aceeaşi lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.


"În esenţă, Curtea a reţinut că majorarea limitelor speciale ale pedepselor penale şi reglementarea unor forme agravate ale infracţiunilor este de competenţa exclusivă a legiuitorului, conform atribuţiei sale constituţionale prevăzute la art.61 alin.(1) din Constituţie, atribuţie pe care acesta o exercită în acord cu politica penală a statului. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile Articolului unic pct.10 - cu referire la modificarea art.371 din Codul penal - din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal sunt clare, precise şi previzibile, nefiind contrare principiului securităţii juridice", se precizează în comunicat.

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au anunţat, pe 25 mai, că au sesizat Curtea Constituţională privind Legea de modificare a Codului penal, iniţiată de premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Lucian Bode, privind infracţiunile referitoare la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit celor două partide, prin această lege s-ar fi încălcat mai multe prevederi din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din Constituţia României.

"Potrivit legii Bode-Ciucă, tulburarea ordinii şi liniştii publice ar urma să se pedepsească, în anumite condiţii (dacă persoana are, de exemplu, asupra sa 'un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa'), cu închisoare cuprinsă între 1 an şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni, în timp ce pedeapsa prevăzută pentru ucidere din culpă este închisoarea de la 1 la 5 ani", explica USR.

"Totodată, redactarea propusă dovedeşte carenţe din punct de vedere al clarităţii şi preciziei normei penale de incriminare, fapt care permite o interpretare echivocă şi aplicarea sa în mod discreţionar şi abuziv. Acest lucru contravine bogatei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale referitoare la accesibilitatea şi previzibilitatea legii, atribute fundamentale pentru respectarea principiului securităţii raporturilor juridice şi pentru garanţiile constituţionale împotriva arbitrariului", menţiona şi Forţa Dreptei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 535 / 5213
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | We are looking for a corporate ̸ M&A lawyer (5-7 years of experience) to join RTPR
Voicu & Asociații is looking for business lawyers (maximum 5 years from Bar admission)
LegiTeam | We are looking for a competition lawyer (2-5 years of experience) to join RTPR
LegiTeam | We are looking for corporate ̸ M&A lawyers (2-4 years of experience) to join RTPR
RTPR, consultant local pentru Aramco în tranzacția condusă de A&O Shearman privind investiția Aramco în HORSE Powertrain Limited, joint venture-ul înființat de Renault Group și Geely. Costin Taracilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate) au coordonat echipa
Titlurile știintifice sunt irevocabile, indiferent de forma în care au intrat în circuitul civil | Decizie de referință a ICCJ, obținută de avocații ZRVP. Alexandru Iorgulescu (partener) și Alina Munteanu (senior associate), în prim plan
Cariere în Drept | Cum a perceput Vasile Țurcan, român din Basarabia, învățământul juridic românesc pe care l-a absolvit cu 9,85 și care au fost primele impresii după: ”Raportat la obligativitatea celor doi ani de stagiu, găsirea unui coordonator este o activitate extrem de anevoioasă, dacă ai niște așteptări minime de la această colaborare: să fii plătit măcar cu minimul pe economie conform Statutului profesiei, să ai o minimă libertate și acces la clienți proprii sau să beneficiezi de o îndrumare efectivă, nu doar expusă în contract”
Departamentul de Dispute Resolution contribuie cu peste 80% la cifra de afaceri a firmei Șerban & Asociații și este de așteptat ca veniturile să crească anul acesta. Casa de avocați este în discuții pentru preluarea unor mandate de arbitraj internațional | Radu Șerban (Partener): ”Volumul de muncă a fost unul intens, atât pe latura de penal a departamentului, cât și pe cea de civil, iar gradul de sofisticare este unul foarte ridicat”
Cum lucrează echipele din practica de Dispute Resolution de la Băiculescu și Asociații, ce mandate gestionează și care sunt proiectele reprezentative în care asistă clienții | Vasile Băiculescu, Managing Partner: ”Anul trecut a fost unul crucial, societatea noastră prosperând în acest domeniu mai mult decât oricând, atât prin îmbogățirea substanțială a portofoliului de clienți, cât și prin rezultatele obținute în dosare. În 2024, asistăm la o clară continuare a evoluției”
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...