ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cariere în Drept | Cum a perceput Vasile Țurcan, român din Basarabia, învățământul juridic românesc pe care l-a absolvit cu 9,85 și care au fost primele impresii după: ”Raportat la obligativitatea celor doi ani de stagiu, găsirea unui coordonator este o activitate extrem de anevoioasă, dacă ai niște așteptări minime de la această colaborare: să fii plătit măcar cu minimul pe economie conform Statutului profesiei, să ai o minimă libertate și acces la clienți proprii sau să beneficiezi de o îndrumare efectivă, nu doar expusă în contract”

26 Iulie 2024   |   Ștefania Enache

Cum a perceput Vasile Țurcan, român din Basarabia, învățământul juridic românesc pe care l-a absolvit cu 9,85 și care au fost primele impresii după: ”Raportat la obligativitatea celor doi ani de stagiu, găsirea unui coordonator este o activitate extrem de anevoioasă, dacă ai niște așteptări minime de la această colaborare: să fii plătit măcar cu minimul pe economie conform Statutului profesiei, să ai o minimă libertate și acces la clienți proprii sau să beneficiezi de o îndrumare efectivă, nu doar expusă în contract”

 
 
Vasile Țurcan este din Republica Moldova, dar a decis să studieze Dreptul în România, în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).  „Alegerea în favoarea României nu a fost nicidecum una pragmatică, ci mai degrabă emoțională, întrucât mereu am simțit apartenența la valorile culturale române și identitatea noastră ca popor. Pe parcursul studiilor liceale am încercat să nu mă gândesc prea mult asupra viitorului meu, lăsând decizia pentru momentul în care voi vedea rezultatele de la Bacalaureat. În acel moment Dreptul nu a fost unica opțiune, gândindu-mă mai ales la o facultate de informatică raportat la piața muncii care este mai deschisă spre profesioniștii din acest domeniu.  Cu toate acestea, mai mult dintr-un impuls pe care nu-l pot explica nici acum, am ales totuși facultatea de Drept, o decizie pe care nu pot spune acum că o regret într-o măsură considerabilă”, mărturisește tânărul.


Între timp și-a finalizat studiile, cu media 9,85, a dat admitere în Barou și activează ca avocat, urmând în paralel un program de master. Dar până să ajungă în această etapă a traseului său, a parcurs un drum care a implicat, în primul rând, adaptarea la un alt sistem de învățământ decât cel cu care era obișnuit și confruntarea cu realitățile de pe piața muncii din țara noastră.

În dialog cu BizLawyer, avocatul a realizat o radiografie a sistemului educațional din domeniul juridic, scoțând în evidență plusurile și minusurile acestuia. Totodată, a reliefat problemele pe care un absolvent de Drept le poate întâmpina la intrarea în carieră.

Un sistem de învățământ cu totul nou

În momentul în care și-a depus actele pentru a intra în rândul studenților de la UAIC, Vasile Țurcan nu era cetățean român, așa că i s-a aplicat o procedură specială de admitere, ca român de pretutindeni. Pentru acest segment de candidați, instituția ieșeană a alocat un număr limitat de locuri, făcând selecția pe baza rezultatelor de la Bacalaureat.

„Facultatea de Drept este destul de populară în rândul tinerilor, deci selecția a fost una destul de grea, media pe care am avut-o la examenul de absolvire a liceului a fost de 9,25. Cu toate acestea, în Republica Moldova examenul de Bacalaureat este structurat în mod diferit. Există doar patru probe scrise la: limba și literatura română, limba străină (engleza în cazul meu), istoria (la profil umanist) și disciplina la alegere (matematica în cazul meu), fiecare fiind notată conform unui punctaj cu note de la 1 la 10, doar numere întregi. În acord cu structura examenului, o medie mai mare sau egală cu 9 este destul de rară, în anul 2018 au avut un astfel de rezultat doar 436 din 18.760 de candidați, deci circa 2%. Raportat la aceste statistici, știam că voi fi cel mai probabil admis la orice facultate, inclusiv la drept, deci n-a fost o surpriză”, explică interlocutorul BizLawyer.




Perioada liceului pe care a petrecut-o în Republica Moldova nu a fost una simplă pentru el, fiind una stresantă, în care a făcut eforturi constante pentru a menține un nivel înalt de pregătire la toate materiile de studiu. „Pe parcursul studiilor liceale, am participat la numeroase olimpiade republicane (naționale) în domeniul istoriei și geografiei, punctul forte al acestora, în afară de aspectul pur științific, fiind interacțiunea cu elevi din alte regiuni ale Basarabiei”, povestește tânărul.

Odată cu începerea facultății, Vasile nu a schimbat doar mediul, venind teoretic într-o altă țară, ci și sistemul de învățământ. Astfel că prima sesiune de examene a fost una neobișnuită pentru el, deoarece s-a confruntat cu un mod de evaluare cu care nu a mai interacționat până atunci, întrucât la Facultatea de Drept din cadrul UAIC examenele sunt preponderent orale, nu scrise. „ În afară de acest aspect, nu pot spune că prima sesiune a fost deosebit de grea, următoarele au fost mult mai complexe și solicitante. În general, nu am avut mari dificultăți cu examenele din timpul facultății, în multe cazuri, după părerea mea, profesorii nu au fost destul de exigenți, nefiind o mare problemă în a promova fiecare dintre sesiuni. Am absolvit facultatea cu media de 9,85, recunosc că au fost materii asupra cărora nu m-am aplecat suficient întrucât nu le-am considerat extrem de importante, dar și materii care mi-au creat repulsie din cauza comportamentului nedeontologic al anumitor cadre didactice (cazuri izolate și minoritare, dar existente)”, detaliază interlocutorul BizLawyer.

Vasile Țurcan le transmite tinerilor care iau în calcul posibilitatea de a urma studii universitare juridice să țină cont de faptul că pentru a obține o bază teoretică solidă, nu doar pentru simpla promovare a examenelor, este nevoie de o muncă constantă și disciplină. „ Doctrina juridică, care este baza studiului în drept, este foarte vastă și, pentru a o parcurge în mod adecvat, viitorul student la drept trebuie să fie pregătit să dedice zilnic un anumit număr de ore pentru studiu”, precizează avocatul.

Tinerilor le este greu să-și găsească un coordonator pentru stagiu

Din punctul său de vedere, programa de învățământ din domneniul juridic are destul de multe materii care sunt „în plus”. „Nu vreau să ofer exemple concrete, deoarece nu vreau să indispun pe nimeni din cadrele didactice care m-au instruit în cei patru ani de licență și un an de master. Pot spune cu siguranță însă că e nevoie să se pună un accent mai mare pe materiile fundamentale. Astfel, materii ca dreptul civil, procesual civil, penal și procesual penal ar trebui să fie tratate cu mai multă atenție și rigoare. În acest sens, consider că e necesară suplimentarea numărului de cursuri și seminare la toate aceste materii, în detrimentul unor materii opționale, care oricum sunt ignorate de către studenți. În ceea ce ține de caracterul mai aplicat, consider că latura teoretică a dreptului este totuși esența facultății, fără aceasta nu se poate îmbrățișa o carieră juridică. Aspectele practice se pot deprinde și ulterior, e vitală însă pregătirea teoretică bine fundamentată”, argumentează tânărul.

De asemenea, este de părere că plusurile facultății de drept constau în faptul că, spre deosebire de alte domenii de studiu din spectrul științelor umaniste, oferă o perspectivă clară asupra viitorului profesional. În afară de carierele clasice pe care le poate urma doar un absolvent de drept: avocatură, notariat, magistratută, sunt și domenii în care o persoană care este licențiată în drept poate fi preferată de un eventual angajator în detrimentul unor absolvenți de alte facultăți. „Cu toate acestea, din perspectiva unui viitor, consider că Dreptul pierde foarte mult teren în fața altor domenii de studiu, în special cele din domeniul științelor exacte. Este mult mai facilă obținerea unui job care să asigure o existență decentă în domeniul tehnologiilor informaționale, ingineriei sau medicinei. Motivul principal este suprasaturarea pieței cu absolvenți de drept. În prezent, în afară de numeroasele facultăți de drept publice din România, există o sumedenie de facultăți juridice private, despre multe dintre ele nu se cunoaște mai nimic. Toate universitățile tind să deschidă o facultate de drept, în măsura în care mereu există cerere în rândul tinerilor, care încă sunt convinși că este foarte prestigios să fii absolvent de drept, în detrimentul altor facultăți”, completează interlocutorul BizLawyer.

De altfel, consideră că problema majoră în domeniul juridic este numărul redus de posibilități în alegerea carierei. „Dacă vorbim strict de avocatură, existența unei obligații de a urma doi ani de stagiu este un anumit impediment în evoluția avocatului la început de drum. În afară de baroul București, care abundă în oferte de muncă și posibilități de dezvoltare a carierei, toate celelalte barouri, inclusiv cele relativ mari, se află într-o anumită criză. Raportat la obligativitatea celor doi ani de stagiu, găsirea unui coordonator este o activitate extrem de anevoioasă, dacă ai niște așteptări minime de la această colaborare: să fii plătit măcar cu minimul pe economie conform Statutului profesiei de avocat, să ai o minimă libertate și acces la clienți proprii sau să beneficiezi de o îndrumare efectivă, nu doar expusă în contract. În legătură cu facultatea, consider că pregătirea teoretică temeinică e baza, dar totuși este esențială explicarea modului de aplicare a noțiunilor teoretice în realitate, ca studenții să nu se limiteze la memorarea unor texte de lege, ci să înțeleagă care este scopul acestor dispoziții și ce finalitate urmăresc”, nuanțează Vasile Țurcan.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Își construiește o carieră în avocatură


În ceea ce privește examenele de primire în profesia de avocat, interlocutorul BizLawyer apreciază că sunt nejustificat de facile. „Cu un minim efort, obținerea celor 70 de puncte care asigură admiterea în profesie (cu minim 10 la fiecare materie) este un deziderat pe care îl poate atinge aproape orice absolvent de drept care este dipsus să depună un minim efort. O astfel de abordare îmi pare greșită, cel puțin la acest moment, facilitând dobândirea calității de avocat de către persoane care nu sunt suficient de bine pregătite ca să facă față responsabilităților. În cazul meu, nu am întâlnit probleme în timpul examenului, am rezolvat 20/20 de grile la penal și procedură penală, care sunt domeniul meu principal de interes, neîntâlnind greutăți majore nici la celelalte materii. Nu pot spune că nu am avut anumite emoții, nu din cauza riscului de a nu promova, ci mai degrabă ca o reacție normală a organismului la stres. Am ales avocatura în mod conștient și sunt sigur că voi urma această carieră, în lipsa unor circumstanțe neprevăzute”, detaliază tânărul.

Totodată, mărturisește că avocatura „din interior” arată astfel cum și-a imaginat-o, bazându-se pe multă muncă și atenție la detalii. „Nu am intrat în profesie cu așteptări similare celor din serialul “Suits” (am văzut doar câteva episoade, recunosc). Eram convins la început că nu există soluții magice pentru orice problemă, fapt care s-a adeverit. Pot spune că îmi aduce plăcere ceea ce fac, indiferent dacă e vorba de partea de asistare/reprezentare a clienților în fața organelor de urmărire penală și instanțe sau procesul de redactare a anumitor acte, care uneori este mai provocator și interesant decât orice alte activități profesionale. În legătură cu primele impresii, raportat la natura mea sceptică, nu am fost dezamăgit, întrucât e imposibil să fii dezamăgit când nu ai așteptări. Totuși, m-a surprins și întristat într-o anumită măsură nivelul general de pregătire al avocatului român, unii dintre reprezentanții profesiei nu au abilitățile de bază nici după 20-30 de ani de când sunt membri activi ai Baroului”, subliniază Vasile.

Chiar dacă avocatura este așa cum și-a imaginat-o, fără iluzii, cu aspecte pozitive și negative, și poate afirma că nu a fost surprins în vreun anumit fel, Vasile Țurcan este satisfăcut de activitățile sale profesionale zilnice și speră că va mișca lucrurile măcar puțin în direcția bună.

De asemenea, în perioada de stagiu își dorește să colaboreze în mod armonios cu un coordonator care înțelege necesitățile unui avocat stagiar și care să îl poată ghida în direcția corectă, astfel încât calitățile sale bune să fie puse în valoare. „Societatea actuală este într-o stare accelerată de modificare, nu neapărat într-o direcție pozitivă. Perioadele de progres alternează cu cele de regres și invers, astfel că o perioadă de cinci ani este prea lungă pentru a putea aprecia ce se va întâmpla în general cu societatea și cu mine, în particular. Totuși sper să fiu mult mai fericit și liniștit sufletește decât sunt acum, indiferent de evoluția profesională”, încheie avocatul.

                                                         Citește și

→   De vorbă cu Corina Oana Mazilu, admisă în primii zece la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, acum avocat stagiar: ”Ceea ce mă fascinează cu privire la această profesie este că, prin ajutorul oferit oamenilor, ajungi să te descoperi și să te redescoperi pe tine însuți”


→   Diana Maria Gogoașă, cel mai mare punctaj la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2021: Pentru o perspectivă mai aplicată asupra profesiilor juridice, consider că ar fi benefică suplimentarea orelor obligatorii de practică. 60, respectiv 90 de ore pe an, nu sunt suficiente pentru ca un student să-și formeze o opinie completă despre profesiile juridice

→   Mihai Adelin Lungu, 90 de puncte la examen și zece pe linie: Notele n-ar trebui să reprezinte un obiectiv în sine, ci mai degrabă o consecință a unei pregătiri serioase, constante, în care acumulezi noi cunoștințe, înveți să faci analogii, să raționezi și să aplici informația învățată în contexte practice. Rodul învățării nu e nota finală, ci bagajul intelectual acumulat, pe care va trebui să-l preiei ca atare și să-l perfecționezi în viața profesională

→   Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”


→   Diana Latiș, 86 de puncte, printre primii intrați în anul 2023: ”La această facultate, cantitatea de informație care trebuie asimilată în timpul scurt al unui semestru este enormă, explicațiile nu sunt întotdeauna pe înțelesul nostru. Seminarele sunt cele care mai salvează cât de cât situația, în cadrul acestora putând discuta mai aplicat teoria predată la cursuri. Practica ne-ar fi cea mai utilă”


→   Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”   

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 474 / 2232
     

    Ascunde Reclama
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
    Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
    RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
    România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
    Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
    Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
    LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
    O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
    Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
    Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...