ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Chiriţoiu: Piaţa de energie ar fi putut fi reglată prin îmbunătăţirea reglementărilor, în locul măsurilor din OUG 114|2018

20 Februarie 2019   |   AGERPRES

Acest act normativ prevede plafonarea preţului gazelor şi revenirea la piaţa reglementată de energie electrică.

 
 
Piaţa de energie ar fi putut fi reglată prin îmbunătăţirea reglementărilor, fără să fi fost necesare măsurile prevăzute în OUG 114/2018, a declarat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă pe teme energetice.

Acest act normativ prevede plafonarea preţului gazelor şi revenirea la piaţa reglementată de energie electrică.

Întrebat care a fost poziţia Consiliului Concurenţei pe tema OUG 114, el a arătat că autoritatea pe care o reprezintă a avut puţin timp la dispoziţie pentru a reacţiona, întrucât proiectul a apărut marţi, iar vineri a şi fost aprobat în Guvern.

Potrivit lui Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei a avut destul de multe obiecţii, iar Guvernul le-a preluat pe cele din domeniul ajutorului de stat.


"În ceea ce priveşte partea de liberalizare, Guvernul a arătat că este vorba de oportunitate, de viziunea sa politică şi clar că această ordonanţă reflectă un disconfort cu procesul de liberalizare. Noi construiam o piaţă de energie, nu era o piaţă ca alte pieţe, ci una cu multă reglementare, unde subvenţionăm unii producători, cei de energie verde, şi îi penalizăm pe alţii, pe cei pe cărbune", a arătat şeful Concurenţei.

El a susţinut că, atât prin natura funcţiei, cât şi ideologic, este un susţinător al ideii de piaţă.

"Aş fi preferat o variantă în care mai degrabă reglăm, încercăm să îmbunătăţim pas cu pas, să facem mecanismele de piaţă să meargă mai bine. Decizia Guvernului eu o văd ca o lipsă de confort cu lucrurile care mergeau în piaţă: avem creşteri de preţ la gaze, la energie electrică, iar acestea se vor reflecta în facturile populaţiei. Însă puteam găsi şi face reglaje mai fine în reglementări. Aceasta încercăm noi să facem, prin investigaţia pe care o avem la Hidroelectrica şi alte intervenţii, să facem ca mecanismele de piaţă să meargă mai bine", a adăugat Chiriţoiu, în cadrul ZF Power Summit.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4981 / 5212
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
România a depus o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului ICSID prin care a fost obligată să plătească 42,2 mil. € plus dobânzi și cheltuieli unor companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice | Biroul din Paris al unei firme americane și avocații MPR Partners din București reprezintă România în acestă fază a arbitrajului, reclamanții merg cu King & Spalding (Houston și Paris)
CMS obține o hotărâre importantă pentru producătorii de energie electrică și gaze naturale din România. Horia Drăghici, Partener: Această soluție a instanței poate facilita procesul de negociere, în favoarea proprietarilor de proiecte energetice
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandra Pădurariu, Head of legal affairs and compliance | Samsung Electronics: “Viitorul este guvernat de adaptarea la schimbare și de pregătirea continuă în domeniul noilor tehnologii și al provocărilor generate de acestea. Sunt bucuroasă să pot contribui cu experiența mea ca și mentor la formarea și ghidarea unor tineri implicați în rezolvarea problemelor sociale prin utilizarea tehnologiei”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...