ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană propune ieşirea coordonată a UE din Tratatul privind Carta Energiei

07 Iulie 2023   |   Agerpres

"Propun retragerea UE din Tratatul privind Carta Energiei pentru că în forma sa actuală, nemodernizată, nu mai este în linie cu obiectivele UE în domeniul energiei şi climei", a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

 
 
Comisia Europeană a propus vineri ca ţările UE să iasă în comun din Tratatul privind Carta Energiei, criticat că blochează eforturile destinate combaterii schimbărilor climatice, pentru că protecţia pe care o acordă investiţiilor în energie se extinde şi la combustibili fosili, informează Reuters.

În vigoare din 1998, Tratatul privind Carta Energiei, care numără peste 50 de semnatari, inclusiv Uniunea Europeană, permite investitorilor să dea în judecată guvernele pentru politici care le pun în pericol investiţiile lor în sectorul energetic. Însă în ultimii ani prevederile acestui tratat au fost utilizate de companiile din sectorul combustibililor fosili şi cele din domeniul energiilor regenerabile pentru a da în judecată guvernele pentru modificările aduse cadrului de reglementare care pun în pericol randamentele companiilor de pe urma anumitor investiţii.


"Propun retragerea UE din Tratatul privind Carta Energiei pentru că în forma sa actuală, nemodernizată, nu mai este în linie cu obiectivele UE în domeniul energiei şi climei", a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

În propunerea sa vizând ieşirea coordonată a UE din Tratatul privind Carta Energiei, Executivul comunitar spune că acest tratat a devenit "din ce în ce mai depăşit" iar protecţia pe care o oferă combustibililor fosili subminează planurile UE de a trece la sursele de energie curată şi a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Bruxelles-ul a fost presat să pună la punct o ieşire coordonată a UE, după ce mai multe state membre, inclusiv Danemarca, Franţa, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos, Polonia, Spania şi Belgia au anunţat că au planuri de a ieşi din acest tratat. Italia s-a retras din acelaşi tratat încă din 2015.

Mai multe surse din apropierea discuţiilor au dezvăluit că, iniţial, Bruxelles-ul a avut în vedere o ieşire parţială care ar fi permis unor state să rămână în Tratatul privind Carta Energiei, dar până la urmă a decis pentru o ieşire coordonată a UE din motive legale.

Chiar dacă ţările semnatare se retrag, există o "clauză de caducitate" care face ca Tratatul privind Carta Energiei să protejeze actualele investiţii în combustibili fosili timp de 20 de ani.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 521 / 5213
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Titlurile știintifice sunt irevocabile, indiferent de forma în care au intrat în circuitul civil | Decizie de referință a ICCJ, obținută de avocații ZRVP. Alexandru Iorgulescu (partener) și Alina Munteanu (senior associate), în prim plan
Cariere în Drept | Cum a perceput Vasile Țurcan, român din Basarabia, învățământul juridic românesc pe care l-a absolvit cu 9,85 și care au fost primele impresii după: ”Raportat la obligativitatea celor doi ani de stagiu, găsirea unui coordonator este o activitate extrem de anevoioasă, dacă ai niște așteptări minime de la această colaborare: să fii plătit măcar cu minimul pe economie conform Statutului profesiei, să ai o minimă libertate și acces la clienți proprii sau să beneficiezi de o îndrumare efectivă, nu doar expusă în contract”
Kinstellar asistă Globalworth în vânzarea unui portofoliu cu o valoare de cca. 110 mil. € către WDP, într-una dintre cele mai mari tranzacții de logistică ale anului. Victor Constantinescu, Managing Partner: ”Tranzacția a avut propriile provocări, dar prin muncă temeinică și cu ajutorul echipelor noastre extraordinare s-a încheiat cu succes” | Ce firme de avocați au mai lucrat în proiect
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2024” | ZRVP, NNDKP și Răzvan Dincă & Asociaţii au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Departamentul de Dispute Resolution contribuie cu peste 80% la cifra de afaceri a firmei Șerban & Asociații și este de așteptat ca veniturile să crească anul acesta. Casa de avocați este în discuții pentru preluarea unor mandate de arbitraj internațional | Radu Șerban (Partener): ”Volumul de muncă a fost unul intens, atât pe latura de penal a departamentului, cât și pe cea de civil, iar gradul de sofisticare este unul foarte ridicat”
Cum lucrează echipele din practica de Dispute Resolution de la Băiculescu și Asociații, ce mandate gestionează și care sunt proiectele reprezentative în care asistă clienții | Vasile Băiculescu, Managing Partner: ”Anul trecut a fost unul crucial, societatea noastră prosperând în acest domeniu mai mult decât oricând, atât prin îmbogățirea substanțială a portofoliului de clienți, cât și prin rezultatele obținute în dosare. În 2024, asistăm la o clară continuare a evoluției”
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Wolf Theiss a asistat fondurile Cerberus Capital Management și Revetas Capital în legătură cu vânzarea complexului de birouri The Landmark din București. Partenerul Ileana Glodeanu a coordonat echipa multidisciplinară de avocați
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...