
Cotă de TVA de 9% pentru livrarea locuinţelor după 1 ianuarie 2025, chiar dacă s-au semnat antecontracte (consultant)
07 Aprilie 2025
AgerpresÎncepând cu 1 ianuarie 2025 nu se mai aplică niciun fel de măsură tranzitorie, indiferent când au fost încheiate antecontracte şi ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite.
Cota de TVA pentru livrarea locuinţelor de până la 120 mp după 1 ianuarie 2025 este de 9%, indiferent când au fost încheiate antecontracte şi ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite, a explicat consultantul fiscal Mariana Vizoli.
"Începând cu 1 ianuarie 2025 nu se mai aplică niciun fel de măsură tranzitorie, indiferent când au fost încheiate antecontracte şi ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite. Dacă livrarea are loc după 1 ianuarie 2025, cota de TVA este de 9% dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii", a declarat consultantul fiscal într-un comunicat transmis AGERPRES.
Pentru a se aplica cota redusă de TVA de 9% trebuie îndeplinite anumite condiţii de eligibilitate, respectiv: suprafaţa locuibilă trebuie să fie de maximum 120 mp (la calculul suprafeţei locuibile nu sunt luate anexele gospodăreşti), valoarea, inclusiv a anexelor gospodăreşti (garaje, boxe, locuri de parcare) nu trebuie să depăşească 600.000 lei, exclusiv TVA, persoana fizică nu trebuie să fi achiziţionat de la 1 ianuarie 2023 alte locuinţe cu cota redusă (cu excepţia locuinţelor achiziţionate în baza dispoziţiilor tranzitorii ale OG 16/2022) iar locuinţa trebuie să fie locuibilă ca atare, a precizat sursa citată.
"Începând cu 1 ianuarie 2025 nu se mai aplică niciun fel de măsură tranzitorie, indiferent când au fost încheiate antecontracte şi ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite. Dacă livrarea are loc după 1 ianuarie 2025, cota de TVA este de 9% dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii", a declarat consultantul fiscal într-un comunicat transmis AGERPRES.
Pentru a se aplica cota redusă de TVA de 9% trebuie îndeplinite anumite condiţii de eligibilitate, respectiv: suprafaţa locuibilă trebuie să fie de maximum 120 mp (la calculul suprafeţei locuibile nu sunt luate anexele gospodăreşti), valoarea, inclusiv a anexelor gospodăreşti (garaje, boxe, locuri de parcare) nu trebuie să depăşească 600.000 lei, exclusiv TVA, persoana fizică nu trebuie să fi achiziţionat de la 1 ianuarie 2023 alte locuinţe cu cota redusă (cu excepţia locuinţelor achiziţionate în baza dispoziţiilor tranzitorii ale OG 16/2022) iar locuinţa trebuie să fie locuibilă ca atare, a precizat sursa citată.
"Definiţia locuinţei locuibile ca atare s-a modificat de la 1 ianuarie 2024, fiind adăugate condiţii referitoare la finisaje interioare şi exterioare, instalaţii şi obiecte sanitare şi instalaţii electrice (inclusiv întrerupătoare şi prize)", a precizat Mariana Vizoli.
Astfel, locuinţele care în momentul livrării pot fi considerate locuibile ca atare sunt cele care la data livrării îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie; au acces la energie electrică şi apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere; sunt formate cel puţin dintr-un spaţiu pentru odihnă, un spaţiu pentru pregătirea hranei şi un grup sanitar; finisajele exterioare includ cel puţin: acoperiş, dacă, în funcţie de tipul construcţiei, este prevăzut acest element constructiv, geamuri, uşă de/la intrare; finisajele interioare includ cel puţin: pereţi finisaţi cu vopsea, tapet, faianţă sau alte elemente utilizate pentru finisare, podele finisate cu gresie, parchet sau alte elemente utilizate pentru finisare, uşi interioare, în funcţie de proiect; au instalaţii sanitare şi obiecte sanitare, respectiv vas WC, lavoar şi spălător cu cuvă, cu bateriile aferente; au instalaţii electrice, inclusiv tablou, doze, întrerupătoare/ comutatoare şi prize.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 12 / 5411 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Sebastian Guţiu, Schoenherr şi Asociaţii: Dezvoltatorii și investitorii imobiliari sunt tot mai interesați de diversificarea portofoliilor
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...