ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cotă redusă de TVA de 5% la livrările de masă lemnoasă sub diverse forme

10 Iulie 2023   |   Agerpres

Potrivit legii, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii:

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea de modificare a Codului fiscal potrivit căreia va fi aplicată o cotă redusă de TVA de 5% şi pentru livrările de masă lemnoasă sub diverse forme - rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn - către persoane fizice/persoane juridice sau alte entităţi, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.
 
Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri astfel încât şi masa lemnoasă sub diverse forme să poată fi livrată în aceleaşi condiţii ca lemnul de foc către persoane fizice/persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.
 
Potrivit legii, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii:
 
- către persoanele fizice - lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului;
 
- către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială - lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn, aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului.
 
De asemenea, aceeaşi cotă de TVA se va aplica şi pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 privind cerinţele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 privind cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 518 / 5213
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Titlurile știintifice sunt irevocabile, indiferent de forma în care au intrat în circuitul civil | Decizie de referință a ICCJ, obținută de avocații ZRVP. Alexandru Iorgulescu (partener) și Alina Munteanu (senior associate), în prim plan
Cariere în Drept | Cum a perceput Vasile Țurcan, român din Basarabia, învățământul juridic românesc pe care l-a absolvit cu 9,85 și care au fost primele impresii după: ”Raportat la obligativitatea celor doi ani de stagiu, găsirea unui coordonator este o activitate extrem de anevoioasă, dacă ai niște așteptări minime de la această colaborare: să fii plătit măcar cu minimul pe economie conform Statutului profesiei, să ai o minimă libertate și acces la clienți proprii sau să beneficiezi de o îndrumare efectivă, nu doar expusă în contract”
Kinstellar asistă Globalworth în vânzarea unui portofoliu cu o valoare de cca. 110 mil. € către WDP, într-una dintre cele mai mari tranzacții de logistică ale anului. Victor Constantinescu, Managing Partner: ”Tranzacția a avut propriile provocări, dar prin muncă temeinică și cu ajutorul echipelor noastre extraordinare s-a încheiat cu succes” | Ce firme de avocați au mai lucrat în proiect
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2024” | ZRVP, NNDKP și Răzvan Dincă & Asociaţii au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Departamentul de Dispute Resolution contribuie cu peste 80% la cifra de afaceri a firmei Șerban & Asociații și este de așteptat ca veniturile să crească anul acesta. Casa de avocați este în discuții pentru preluarea unor mandate de arbitraj internațional | Radu Șerban (Partener): ”Volumul de muncă a fost unul intens, atât pe latura de penal a departamentului, cât și pe cea de civil, iar gradul de sofisticare este unul foarte ridicat”
Cum lucrează echipele din practica de Dispute Resolution de la Băiculescu și Asociații, ce mandate gestionează și care sunt proiectele reprezentative în care asistă clienții | Vasile Băiculescu, Managing Partner: ”Anul trecut a fost unul crucial, societatea noastră prosperând în acest domeniu mai mult decât oricând, atât prin îmbogățirea substanțială a portofoliului de clienți, cât și prin rezultatele obținute în dosare. În 2024, asistăm la o clară continuare a evoluției”
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Wolf Theiss a asistat fondurile Cerberus Capital Management și Revetas Capital în legătură cu vânzarea complexului de birouri The Landmark din București. Partenerul Ileana Glodeanu a coordonat echipa multidisciplinară de avocați
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...