ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Măsuri propuse de coaliţia de guvernare: Vouchere, dublarea valorii tichetelor de masă şi a normei de hrană

12 Aprilie 2022   |   Agerpres

De asemenea, se propune acordarea a 75% din salariu pentru angajaţii în şomaj tehnic până la sfârşitul anului, precum şi continuarea Kurzarbeit - reducerea programului de lucru.

 
 
Coaliţia de guvernare a convenit, luni, măsurile din pachetul "Sprijin pentru România".
 
În domeniul economic, coaliţia propune 300 de milioane de euro pentru compensarea creşterii preţurilor, ajutor de până la 400.000 de euro/ firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15% la utilităţi, 200 de milioane de euro pentru investiţiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire, ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor de peste un milion de euro, 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie, decontare de 0,5 lei/litru la preţul final la pompă pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie, ajustarea contractelor de investiţii publice în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene, în funcţie de creşterea preţurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje, 5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare.
 
De asemenea, se propune acordarea a 75% din salariu pentru angajaţii în şomaj tehnic până la sfârşitul anului, precum şi continuarea Kurzarbeit - reducerea programului de lucru.
 
La capitolul agricultură, coaliţia propune un sprijin de care vor beneficia fermierii, IMM-urile şi cetăţenii: 200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România, primă de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri, 300 de milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români, salariul minim în agricultură şi industria alimentară - 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţii, 100 de milioane de euro pentru Casa de Comerţ Unirea, integrator de programe naţionale în agricultură.
 
Beneficiarii măsurilor sociale vor fi românii cu venit mediu sub 600 de lei, cei cu credite la bănci, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei, persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu venit minim garantat, elevii cu burse sociale, românii cu salariul minim, angajaţii care primesc tichete de masă şi pacienţii din spitale.
 
Vouchere pentru alimente de bază de 50 de euro la fiecare două luni vor primi familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilităţi.
 
Elevii care primesc burse sociale vor beneficia de vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine.
 
În plus, se prevăd 200 de lei în plus pentru salariul minim, fiind o creştere voluntară scutită de taxe.
 
Valoarea tichetelor de masă va creşte de la 20,17 lei la 30 de lei, iar norma de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi va creşte de la 11 la 22 lei.
 
În ceea ce priveşte protecţia copilului, se prevede creşterea alocaţiei zilnice de hrană de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei/zi, în funcţie de vârstă, majorarea sumelor lunare de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie socială pentru unele nevoi personale de la 28 de lei la 150 de lei, creşterea cu 58,5% a sumelor acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite, creşterea alocaţiei lunare de plasament de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilităţi de la 945 de lei la 1.350 de lei.
 
La capitolul sprijin pentru familii, coaliţia propune extinderea programului de fertilizare in vitro - numărul persoanelor care pot aplica creşte de la 300 la 5.000 în 2022; pentru tineri şi studenţi - 500 de milioane de lei garanţii pentru credite; programul Family Start - până la 75.000 de lei şi programul naţional Student Invest - până la 50.000 de lei.
 
Măsurile vizează fonduri naţionale şi europene de 17,3 miliarde de lei (9 miliarde de lei fonduri europene şi 8,3 miliarde de lei de la bugetul de stat).
 
Liderii coaliţiei anunţă măsurile convenite într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1500 / 5222
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...