ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Blue Air îl cheamă în instanţă pe şeful ANPC pentru ‘afirmaţii false’

05 Octombrie 2022   |   AGERPRES

Reprezentanţii Blue Air precizează faptul că "avocatul Blue Air, persoana care a reprezentat compania în absolut toate întâlnirile solicitate de Constantinescu Horia, stă la dispoziţia organelor de urmărire penală, pentru prezentarea tuturor aspectelor de fapt, inclusiv, dacă acest lucru va fi considerat necesar de procurorul de caz, prin efectuarea testului poligraf".

 
 
Operatorul aerian Blue Air a formulat o plângere penală împotriva preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, pe care îl acuză că "a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari" companiei, prin "afirmaţii false".

"În vederea desăvârşirii acţiunii începute în data de 14 iulie 2022, acţiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital integral românesc, privat, să fie nevoită să îşi înceteze activităţile, iar principalul său competitor să aibă 'câmp liber' către un adevărat monopol pe piaţa de transport aerian de pasageri din România, Constantinescu Horia continuă să săvârşească, în opinia noastră, infracţiunea de comunicare de informaţii false, infracţiune prevăzută de art. 404, Cod Penal, cunoscând caracterul fals al informaţiilor comunicate (...) Având în vedere faptul că, pentru primele acte materiale ale infracţiunii mai sus menţionate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în data de 19 august 2022 şi pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abţinem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui Constantinescu Horia, punând la dispoziţia reprezentanţilor mass-media o copie a plângerii penale mai sus menţionate, precum şi dovada înregistrării acesteia", se arată într-un comunicat al companiei, transmis miercuri AGERPRES.


Reprezentanţii Blue Air precizează faptul că "avocatul Blue Air, persoana care a reprezentat compania în absolut toate întâlnirile solicitate de Constantinescu Horia, stă la dispoziţia organelor de urmărire penală, pentru prezentarea tuturor aspectelor de fapt, inclusiv, dacă acest lucru va fi considerat necesar de procurorul de caz, prin efectuarea testului poligraf".

"Suntem convinşi că această nouă comunicare de informaţii false a fost declanşată de anunţul investitorilor interesaţi în preluarea şi reorganizarea Blue Air, anunţ făcut în data de 30 septembrie 2022, posibilitatea salvării Blue Air fiind una care pare să nu convină lui Constantinescu Horia. Acesta nu a mai aşteptat răspunsul autorităţilor române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declaraţiile sale false afectează în mod grav posibilitatea statului român de recuperare a garanţiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 lei, dar şi posibilitatea pasagerilor afectaţi de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air", notează sursa citată.

Marţi, ANPC a informat, într-un comunicat de presă, că a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 şi până în prezent.

"Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA şi a continuării acesteia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, o amplă acţiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15.06.2022 - 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook a acestuia sau din aplicaţia Blue Air, şi extinsă ulterior ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022. În ciuda desfăşurării greoaie a cercetării, cauzată de reacţiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigaţiei, concluziile analizării situaţiei au fost definitivate", se menţionează în comunicat.

Concluziile cercetărilor realizate de comisarii ANPC au arătat că operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente. În perioada analizată, respectiv 15 iunie - 12 septembrie 2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.

Valoarea prejudiciilor suferite de consumatori depăşeşte suma de 19,582 milioane euro (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie), respectiv peste 96,447 milioane lei (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie 2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare.

Totodată, rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 euro (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate). Un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de aproximativ 1,925 milioane euro s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

Blue Air a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului. Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie, pe motiv că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Ulterior, la finele lunii septembrie, operatorul aerian low-cost a anunţat că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 864 / 4500
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat Erste Group și BCR în finanțarea dezvoltării unui proiect eolian onshore de 99,2 MW achiziționat de Nala Renewables de la OX2. Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Counsel), în prim plan
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
CMS asistă Nala Renewables la achiziția unui portofoliu de proiecte eoliene de 99,2 MW în România. Echipa multidisciplinară a fost condusă de Ramona Dulamea (Energy Counsel), sub supravegherea Variniei Radu (Energy Partner). Asistență pe parcursul întregului proces al tranzacției și cu privire la finanțarea proiectului
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...