ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Marin Griguţă, numit la conducerea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere

06 Septembrie 2021   |   Agerpres

Prioritatea directorului general este să structureze noua companie, astfel încât aceasta să finalizeze mai rapid şi mai eficient proiectele din Master Planul de Transport al României.

 
 
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat luni că l-a numit pe Marin Griguţă la conducerea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR).

"L-am numit pe Marin Griguţă în funcţia de director general al CNIR, companie ale cărei baze s-au pus încă din 2016, dar care a ajuns să fie operaţionalizată abia anul acesta", a transmis Drulă, pe Facebook.

Directorul general al CNIR are experienţă de peste 30 de ani în domeniul lucrărilor de infrastructură feroviară, rutieră şi aeroportuară, a subliniat ministrul Transporturilor.

"Marin Griguţă este un expert în domeniul său - inginer, are o experienţă de peste trei decenii în managementul lucrărilor de infrastructură feroviară, rutieră şi aeroportuară. A lucrat pentru companii mari de profil din Germania şi Qatar, iar acum revine în România, fiind unul dintre primii specialişti care au spus 'da' acestei provocări (...). Am cerut public profesioniştilor din domeniu să ni se alăture. Am primit sute de CV-uri, am derulat zeci de interviuri pentru a selecta experţi, manageri de proiect, ingineri şi proiectanţi, care să se asigure că marile proiecte de infrastructură ale ţării se desfăşoară în bune condiţii şi la timp", a precizat şeful de la Transporturi.

Drulă a menţionat că prioritatea directorului general este să structureze noua companie, astfel încât aceasta să finalizeze mai rapid şi mai eficient proiectele din Master Planul de Transport al României.

"Atingem astfel un obiectiv inclus în programul de guvernare şi bifăm una dintre reformele prevăzute în PNRR. Compania Naţională de Investiţii Rutiere va livra marile proiecte de infrastructură ale României - autostrăzi şi drumuri expres. Va avea obiective clare şi măsurabile şi va lucra pentru accelerarea acestora. (...) Prima misiune a directorului general este să formeze în jurul său o echipă de oameni competenţi, să structureze noua companie şi să o dezvolte pentru a livra mai rapid şi mai eficient decât până acum proiectele din Master Planul de Transport al României", a menţionat acesta.

Compania Naţională de Investiţii Rutiere va avea ca sursă de finanţare o cotă-parte din veniturile realizate prin rovinietă, a adăugat Cătălin Drulă.

"Profesionalismul trebuie să devină regula, nu excepţia, iar CNIR este una dintre garanţiile că reformăm sistemul din temelii. O spun din nou: CNIR nu este o companie care să consume bani publici din bugetul de stat în plus, ci va avea ca sursă de finanţare o cotă-parte din veniturile realizate prin rovinietă", a încheiat el.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1562 / 4484
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Elena Iacob, promovată anul acesta pe poziția de CEE Regional Senior Legal Counsel în cadrul Alliance Healthcare România: “Cred foarte mult în oameni și în cuvântul „împreună”. Fiecare poate face lucruri extraordinare individual, însă împreună suntem un ocean”
Filip & Company a asistat BayWa r.e. România în achiziția parcului fotovoltaic White Gate din județul Constanța. Echipa de proiect a fost coordonată de Ioana Roman (partener)
CMS asistă Alcedo cu privire la achiziția Naturevo. Echipa, condusă de Horea Popescu (Managing Partner) și Mircea Moraru (Counsel)
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Banking & Finance
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Insolvency | Litigation
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
NNDKP parte din echipa internațională de avocați care a asistat Mengtai Group în achiziția grupului Alu Menziken. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
ZRVP facilitează relocarea Tech-Con Industry, un jucător important pe piața de automatizări din România, în VLPark Bucharest West. Marina - Crenguța Florea (partener) și Lavinia Ludovic (senior associate), în prim plan
CMS și ACCESS alături de Agir Global în achiziția subsidiarei din România a Sidma Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Elena Andrei și Horea Popescu (M&A)
Clifford Chance Badea asistă BERD și OTP Bank în finanțarea de 93 mil. EUR a unui parc eolian de 102 MW din România. Echipa, coordonată de Daniel Badea (Clifford Chance Bucharest Managing Partner) și Jared Grubb (Partener Finance)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...