ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

PLUS a depus un denunţ penal împotriva lui Tudorel Toader şi a Ministerului Justiţiei

28 Martie 2019   |   Mediafax

Potrivit unui comunicat de presă, PLUS a depus joi la Parchetul General de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie un denunţ împotriva ministrului Tudorel Toader şi a directorului din cadrul Ministerului Justiţiei ”care a acceptat să mintă judecătorii pentru a salva PSD”.

 
 
Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a anunţat că partidul său a depus un denunţ penal împotriva lui Tudorel Toader şi a Ministerului Justiţiei pentru fals în declaraţii, obstrucţionarea justiţiei, influenţarea declaraţiilor, neglijenţă în serviciu.

”Legat de aceste OUG. În urmă cu câteva săptămâni când deja circula în media şi în spaţiul public zvonul că Ministerul Justiţiei s-ar putea să propună modificarea codurilor penale am iniţiat în instanţă un litigiu pentru a obliga Ministerul Justiţiei să publice documente pregătitoare pentru o astfel de modificare a legii prin OUG. Există această procedură. Instanţa a primit un răspuns clar din partea Ministerului Justiţiei că nu există astfel de demersuri de modificare a codului penal. Deci instanţa a cerut Ministerului Justiţiei şi Ministerul Justiţiei a răspuns că nu există astfel de demersuri. Pe 22 martie dimineaţa, în timp ce reprezentantul Ministerului Justiţiei susţinea acest punct de vedere că Ministerul Justiţiei nu intenţionează să modifice codul penal prin OUG, că nu există astfel de documente pregătitoare, Ministerul Justiţiei publica deja propunerile de OUG pentru modificarea codurilor penale”, a declarat Dacian Cioloş.


El a mai spus că pe baza acestor informaţii urmează să depună în cursul zilei de joi un denunţ penal împotriva lui Tudorel Toader şi a Ministerului Justiţiei.

”E clar că cineva a minţit din Ministerul Justiţiei şi a indus în eroare instanţa. Astăzi (joi - n.r.), în baza acestei declaraţii a Ministerului de Justiţiei, facem un denunţ împotriva Ministrului Justiţiei şi a Ministerului Justiţiei care a minţit încă o dată pentru a salva PSD. Şi facem un denunţ pentru fals în declaraţii, pentru obstrucţionarea instanţei de a continua demersul, pentru că dacă nu ar fi fost acel răspuns din partea Ministerului că nu există astfel de modificări, instanţa ar fi continuat să judece litigiul pe care noi l-am deschis”, a adăugat Cioloş.

Potrivit unui comunicat de presă, PLUS a depus joi la Parchetul General de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie un denunţ împotriva ministrului Tudorel Toader şi a directorului din cadrul Ministerului Justiţiei ”care a acceptat să mintă judecătorii pentru a salva PSD”, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

Fals în declaraţii (art. 326 Cod Penal);
Obstrucţionarea justiţiei (art. 271 Cod Penal) – pentru încercarea de a bloca procesul. De altfel, Curtea de Apel Bucureşti, fiind informată în mod fals că nu există niciun proiect de ordonanţă sau acte pregătitoare, a fost forţată să oprească procesul prin care noi, PLUS, ceream anularea lor;
Influenţarea declaraţiilor (art. 272 Cod Penal) – urmând ca procurorii să analizeze cine a obligat funcţionarii din Ministerul Justiţiei să mintă pentru a apăra PSD-ul;
Neglijenţă în serviciu (art. 272 Cod Penal).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4136 / 4630
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
Sârbu Partners, firmă de avocați nou înființată, pornește la drum potențată de experiența bogată a fondatorilor
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank și Alpha International Holdings la vânzarea către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
BACIU PARTNERS anunță promovările în cadrul echipei sale pentru anul 2025. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Aceste promovări sunt o confirmare a dorinței noastre de a continua să construim o echipă pregătită pentru un peisaj de afaceri în continuă schimbare”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...