ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Şeful DNA: Avem în instrumentare 64 de dosare în legătură cu achiziţiile pe timpul pandemiei

02 Octombrie 2020   |   Agerpres

La finalul lunii iunie, Eugen Adrian Ionel, la acea dată directorul Unifarm, a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

 
 
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat, joi, că procurorii anticorupţie au în lucru 64 de cazuri de corupţie în legătură cu achiziţionarea de materiale pe timpul pandemiei de coronavirus, adăugând că în această săptămână va fi trimis în instanţă unul dintre dosarele Unifarm.
 
"În prezent, avem în instrumentare 64 de dosare legate de corupţie ale unor funcţionari publici implicaţi în combaterea pandemiei şi în achiziţionarea de materiale în pandemie. Cel mai înaintat dosar este dosarul Unifarm, unul dintre dosarele Unifarm. Discutând cu procurorii de caz, în această săptămână se pare că vor fi trimişi în judecată 5 - 6 inculpaţi şi cu rechizitoriu şi cu acordul de recunoaştere. (...) În această săptămână vor fi primele rezultate din punctul nostru de vedere al luptei împotriva corupţiei în această perioadă de pandemie", a declarat Crin Bologa.
 
La finalul lunii iunie, Eugen Adrian Ionel, la acea dată directorul Unifarm, a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
 
Procurorii anticorupţie spuneau că Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 - 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2421 / 4490
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
SCA Bondoc si Asociații anunță cu mare tristețe trecerea în neființă a colegului și prietenului avocat Horațiu Dumitru
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Wolf Theiss a asistat fondurile Cerberus Capital Management și Revetas Capital în legătură cu vânzarea complexului de birouri The Landmark din București. Partenerul Ileana Glodeanu a coordonat echipa multidisciplinară de avocați
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...