Dispute Resolution | Volumul mandatelor care ridică probleme de drept complicate, acordate firmei Mitel & Asociații, a crescut și anul acesta. Magda Dima, partenerul coordonator al practicii: ”În prezent, gestionăm un număr impresionant de litigii complexe, care au un grad ridicat de sofisticare dat și de nevoia de înțelegere a componentelor tehnice specifice industriei din care provin clienții noștri”
02 Iulie 2024 Ștefania Enache
În acest moment, firma de avocatură dispune de o echipă echilibrată, sudată în jurul unor litiganți seniori deosebit de experimentați care mențin spiritul acestui departament prin pasiune pentru drept și litigii, dedicare pentru profesia de avocat, devotament față de client și rezistență la efort.
| |
|
Magda Dima, Partener Mitel si Asociatii |
Practica de Dispute Resolution & Litigation din cadrul Mitel și Asociații are în lucru un număr tot mai mare de dosare complexe, volumul de muncă al avocaților implicați în această arie fiind din ce în ce mai ridicat. „Creșterea litigiilor în lucru, cu grad de complexitate mare, a venit pe fondul transformărilor macroeconomice din perspectiva cadrului legal aplicabil, al provocărilor cu care se confruntă mediul public și privat, precum și al dezvoltării unor anumite industrii cu legislație specifică, astfel că în acest an am continuat perfecționarea competențelor departamentului, inclusiv în energie, achiziții publice, infrastructuri, farma, fiscal și construcții”, punctează Magda Dima, Partener Mitel și Asociații și coordonator al departamentului.
Totodată, începând cu 1 ianuarie 2024, interlocutoarea BizLawyer a intrat în rândul arbitrilor Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Ca avocat specializat în dispute de drept comercial, societar, civil, restructurări, insolvențe și reorganizări, dreptul muncii, Magda Dima va avea un rol important în spețe majore pentru mediul economic.
În acest moment, firma de avocatură dispune de o echipă echilibrată, sudată în jurul unor litiganți seniori deosebit de experimentați care mențin spiritul acestui departament prin pasiune pentru drept și litigii, dedicare pentru profesia de avocat, devotament față de client și rezistență la efort.
Inclusiv directoarele internaționale apreciază munca avocaților, Legal 500 subliniind faptul că, sub coordonarea Magdei Dima, echipa este activă într-o gamă foarte largă de probleme: insolvențe, reorganizări, recuperarea de creanțe etc.
De altfel, ca urmare a creșterii volumului mandatelor acordate de clienți, dar și a gradului de complexitate în cazul spețelor noi, firma are în derulare o nouă sesiune de recrutări de avocați de instanță. „În prezent, gestionăm un număr impresionant de litigii complexe de natură comercială, litigii civile, de contencios administrativ și fiscal, de drept societar, dreptul muncii sau insolvență pentru clienți din diverse industrii, care au un grad ridicat de sofisticare dat și de nevoia de cunoaștere și înțelegere profundă, inclusiv a componentelor tehnice specifice industriei din care provin clienții noștri (construcții, energie, producție, servicii etc.)”, precizează Magda Dima.
În general, cele mai multe dintre mandatele încredințate Mitel și Asociații sunt din cele complexe și care ridică probleme de drept complicate. „Clienții se lasă pe mâna noastră în astfel de spețe delicate, mizând pe vasta noastră expertiză și pe rezultatele pozitive în rezolvarea litigiilor, pe abordarea strategică și aplicată specific fiecărui dosar în faza pre-litigioasă, respectiv litigioasă, pe cooperarea multidisciplinară și interdepartamentală a echipelor noastre de litigii și consultanță, în funcție de nevoile de competențe juridice pe care le implică fiecare speță. Cu titlu de exemplu recent, menționăm implicarea cu succes într-un litigiu deosebit de complex în materie fiscală - pentru un client tradițional de primă linie în industria în care activează -prin acordarea asistenței și reprezentării juridice în procedura prealabilă și judiciară cu o miză de multe milioane de euro și impact major în chestiuni de tratament fiscal și în investigarea de potențiale fraude fiscale. Tot în acest an, avem în curs mai multe procese de anvergură în materie de insolvență în care am reușit să protejăm clientul – un fond important de investiții cu implicare în domeniul farmaceutic - de o expunere de peste 65 milioane euro”, detaliază avocatul.
Mandate importante și cu miză uneori vitală pentru activitatea clienților
Portofoliul de clienți al firmei Mitel și Asociații este vast și diversificat. În primul rând, firma are clienți tradiționali, companii și fonduri de investiții locale şi multinaţionale care vin din industrii variate și cărora le stăm alături pe toate ariile de practică, inclusiv pentru soluționarea disputelor legate de activitatea acestora.
„Anul acesta am consolidat colaborarea cu clienții tradiționali și am dezvoltat practica de litigii prin colaborări cu clienți noi care au apelat la noi și la recomandarea clienților mulțumiți de rezultatele noastre – companii din domeniul energiei, agricultură, construcții, aviație și asigurări, dar și investitori locali sau externi aflați în situații de dificultate generate de contextul socio-politic, economic și legislativ actual. Clienții ne-au ales și ne-au încredințat mandate importante și cu miză uneori vitală pentru activitatea lor pentru că întotdeauna îi servim cu onestitate și profesionalism, iar munca avocațială pe fiecare diferend începe cu evaluarea corectă a situației de fapt și drept, continuă cu analiza și agrearea strategiei, soluțiilor și rezolvărilor practice și eficiente pe fiecare problematică, redactarea structurată a actelor procedurale și pledarea cu maximă diligență pentru obținerea succesului în fața instanțelor”, explică Partenerul Mitel și Asociații.
Avocatul apreciază faptul că raportat la spețele în lucru la acest moment, Mitel și Asociații este în grafic cu toate obiectivele strategice ale echipei de litigii, astfel cum le-a creionat la începutul anului. „De altfel, contextul actual socio-politic și economic din România, cu impact în mai toate industriile, a generat anul trecut și va genera, cu siguranță, și în anul în curs un volum de muncă pentru litiganți, mai ales în sectoarele comercial, achiziții publice, muncă și domeniul fiscal”, încheie Magda Dima.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 483 / 2222 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat Autonom International în toate etapele tranzacției prin care preia 20% din capitalul social al Eazy Asigurări. Cătălin Grigorescu (managing partner) a coordonat echipa
Practica de Energie & Resurse Naturale de la ZRVP este construită pe mandate transfrontaliere, expertiză sectorială profundă și o echipă cu vizibilitate internațională | De vorbă cu Lidia Trandafir (Managing Associate) despre dinamica și perspectivele unei piețe în plină ascensiune, în care fotovoltaicul rămâne locomotiva investițiilor, stocarea câștigă rapid teren, iar hidrogenul și e-fuels se conturează la orizont ca frontiera următorului ciclu de creștere
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)





