ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rising Stars | Darius Constantin Avrigeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2023, a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Media cu care am terminat facultatea nu reprezintă un simplu număr, ci un întreg set de cunoștințe acumulate pe parcursul studenției și chiar munca depusă în vederea asimilării acestor cunoștințe, acestea din urmă fiind cele care mi-au permis de fapt să ajung, din punct de vedere profesional, acolo unde mi-am propus”

14 Octombrie 2024   |   Ștefania Enache

Darius a reușit să îmbine foarte bine viața academică și viața socială, iar la finalizarea celor patru ani de facultate a ocupat un loc în topul celor mai buni absolvenți din generația anului 2023.

 
 
Darius Constantin Avrigeanu a finalizat de puțin timp Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, iar în prezent este auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii, în anul I de formare inițială. Și-a susținut licența în anul 2023, după patru ani de facultate remarcându-se în galeria celor mai buni absolvenți ai generației sale. Ulterior acestei etape, a decis să se îndrepte spre magistratură și a început o nouă perioadă de pregătire intensă pentru a putea trece de selecția riguroasă pe care o face INM. „Tranziția de la student la auditor de justiție a fost una foarte interesantă, am început acest prim an cu stagiile de practică efectuate în cadrul instanțelor și al parchetelor, o premieră pentru mine, nemaiavând stagii efectuate în cadrul acestor instituții. Posibilitatea de a studia dosare finalizate sau aflate încă pe rolul instanțelor și al parchetelor, oportunitatea de a interacționa direct cu magistrații și cu personalul auxiliar, precum și șansa de a participa la ședințe de judecată sau la diverse audieri au dat, într-un final, „contur” tuturor lucrurilor pe care le-am învățat în facultate. Am continuat anul cu seminarele și cursurile desfășurate la sediul Institutului, fiind, pe de-o parte, asemănătoare cu cele din timpul facultății și, pe de altă parte, total diferite de acestea, discuțiile fiind mult mai aplicate, studiind dosare săptămânal și tratând cele mai controversate chestiuni din practica instanțelor și a parchetelor. Pot spune că experiențele de care am avut parte până acum ca auditor de justiție mi-au confirmat că am făcut alegerea potrivită și, cu acest gând în minte, voi continua să depun tot efortul pentru a ajunge judecător, profesie la care visez de foarte mult timp”, mărturisește interlocutorul BizLawyer.


Darius a știut încă din perioada gimnaziului că se va îndrepta către Facultatea de Drept, prin urmare pe perioada liceului nu a avut perioade de frământări, de căutări, așa cum se întâmplă în cazul celor care oscilează între un domeniu sau altul. Certitudinea că Dreptul este calea spre care se va îndrepta i-a permis să se ocupe intens de formarea sa, de descoperirea pasiunilor sale, dar și să se pregătească pentru noua etapă care avea să vină în viața sa.

Motivul inițial pentru care și-a îndreptat atenția către domeniul juridic a fost unul „copilăresc”. „Am fost întotdeauna pasionat de romanele și filmele polițiste și îmi imaginam că viața unui absolvent de Drept va fi, mai mult sau mai puțin, întocmai ca în aceste filme și cărți”, povestește tânărul.

Odată cu maturizarea sa, i s-a reliefat mult mai clar realitatea și copilul devenit între timp adolescent a descoperit că viața nu este chiar una de film. „Sigur, am mai crescut și am descoperit că realitatea este destul de diferită, dar deja apăruseră și alte motive care au stat la baza deciziei mele: devenisem curios în legătură cu modul în care funcționează statul român, cu legile care ne guvernează zilnic și, în același timp, voiam să ajut oamenii și să contribui la înfăptuirea dreptății în cazuri concrete”, adaugă tânărul.

Darius a făcut liceul la Colegiul Național „Școala Centrală”, în București, profil real, specializare matematică-informatică bilingv franceză. Perioada aceea din viața sa a fost una foarte frumoasă, și, din multe puncte de vedere, o perioadă care l-a pregătit pentru ceea ce îl aștepta la facultate, chiar dacă s-a dovedit viața de elev și cea de student sunt total diferite. „Totodată, a fost și perioada în care am început să mă descopăr pe mine însumi și pasiunile mele, ajungând să-mi confirm, astfel, că domeniul dreptului este cel în care vreau să profesez. Îmi amintesc cu drag de toate momentele frumoase din liceu și de toți prietenii pe care mi i-am făcut și, uneori, chiar îmi doresc să mai fiu, măcar pentru o zi, licean”, subliniază interlocutorul BizLawyer.




Un rezultat bun îți oferă încredere în propriile forțe

După susținerea Bacalaureatului, a urmat examenul de admitere la facultate, concurs la care Darius a obținut 85 de puncte, un rezultat bun care a contat însă doar dintr-un punct de vedere: i-a oferit încrederea și entuziasmul de care avea nevoie pentru a începe primul an de facultate. „Îmi amintesc că examenul de admitere din 2019, anul când am intrat eu, a fost unul destul de dificil și mi-era teamă că nu voi fi admis din prima încercare, așa că am stat cu sufletul la gură până când s-au afișat rezultatele. În momentul în care am văzut că de fapt reușisem să trec examenul și chiar cu un punctaj bun, toate temerile mele au dispărut și, cumva, visul meu „a renăscut”, am dobândit curajul și energia necesare pentru a începe primul an de facultate”, menționează tânărul.

Studenția a venit la pachet cu multe „surprize”, iar cea mai mare dintre ele a fost prima sesiune despre care Darius spune că a fost „un șoc”. „Cred că am avut șase examene, nu mai țin minte exact, și pentru fiecare din ele simțeam că am de învățat cel puțin la fel de mult cât am avut de învățat pentru Bacalaureat. Cred că a fost cea mai grea sesiune din facultate, la nivel psihologic vreau să spun, pentru că era primul impact pe care îl aveam cu cerințele și cu rigorile existente în mediul universitar. Principala lecție pe care am învățat-o în această sesiune a fost, de fapt, una pe care am învățat-o în mod inconștient în lunile premergătoare sesiunii și a cărei importanță am realizat-o abia ulterior: să mă apuc de învățat, cel puțin pentru materiile cele mai grele și cele mai „stufoase”, încă din timpul semestrului, astfel încât pe parcursul celor 3-4 săptămâni de sesiune să-mi ușurez treaba, să fac doar o recapitulare. Odată învățată această lecție, sesiunile care au urmat au fost relativ mai ușoare (sigur, stresul a existat în continuare, la fel ca nopțile nedormite, iar materiile și examenele propriu-zise au devenit din ce în ce mai grele, dar am simțit că le-am făcut față cu mult mai multă ușurință)”, argumentează interlocutorul BizLawyer.

Odată deprinse aceste prime lecții, pentru Darius Constantin Avrigeanu a urmat o perioadă de formare, în care a descoperit cu adevărat ce înseamnă Dreptul.

Experiențele trăite l-au făcut să constate că, pentru un parcurs academic cu rezultate bune, este important ca studentul să învețe constant pe parcursul semestrului, dar, în același timp, trebuie și să nu-i fie frică – să aibă curajul de a pune o întrebare la un curs sau la un seminar, de a cere clarificări suplimentare și de a-și exprima ideile, fără să se gândească că ar putea greși sau s-ar putea face de râs. „Dacă succesul se raportează la viața socială, cred că studenția ar trebui să nu se concentreze doar pe învățat, sunt la fel de importante și prieteniile legate în perioada studenției, experiențele trăite, amintirile cu care pleci de pe băncile facultății – până la urmă, nu degeaba se spune că studenția este cea mai frumoasă perioadă a vieții (cel puțin pentru mine așa a fost). Pentru aceasta, cred că un student trebuie să arate deschidere către oamenii din jur și către oportunitățile ivite, iar recomandarea mea este să adere la una din asociațiile studențești de la Facultatea noastră, întrucât ajungi să cunoști o mulțime de oameni, să lucrezi la proiecte foarte frumoase și să-ți dezvolți aptitudinile personale. Așadar, aș zice că adevăratul secret pentru o studenție de succes este pur și simplu găsirea unui echilibru între viața academică și cea socială”, atrage atenția tânărul.

------------------------------------------------------------------------------------------
 

Un sfat pentru liceeni: Aflați mai multe despre ceea ce înseamnă o carieră în domeniul juridic, pentru a nu fi dezamăgiți ulterior

El are și un mesaj pe care vrea să-l transmită oricărui licean care se gândește să se îndrepte către Facultatea de Drept: „Înainte de toate, l-aș sfătui să se documenteze bine despre ceea ce presupune Facultatea de Drept și despre ceea ce înseamnă o carieră în domeniul juridic, pentru a nu fi dezamăgit ulterior de parcursul ales. Apoi, în mod evident, pregătirea temeinică este și ea importantă, dar, dacă este vorba despre un elev de liceu, nu cred că această pregătire trebuie neapărat să se desfășoare pe parcursul tuturor celor patru ani de liceu (spre exemplu, eu am început pregătirea pentru admiterea la Drept undeva în semestrul al II-lea din clasa a XI-a). În definitiv, cel mai important aspect este ca fiecare să-și găsească propriul ritm, propriul stil de studiu și de lucru, în vederea obținerii celui mai bun randament, iar pentru aceasta cred că ar fi benefic să încerce cât mai multe metode de învățare, pentru a vedea care i se potrivește cel mai bine”.

------------------------------------------------------------------------------------------

Darius a reușit să îmbine foarte bine viața academică și viața socială, iar la finalizarea celor patru ani de facultate a ocupat un loc în topul celor mai buni absolvenți din generația anului 2023.

Acum, când privește în spate și analizează tot ceea ce i s-a întâmplat, subliniază că rezultatul obținut a contat din mai multe puncte de vedere. „În primul rând, cumva asemănător cu admiterea la facultate, absolvirea Facultății de Drept cu media respectivă mi-a dat încrederea în mine de care aveam nevoie pentru a „înfrunta” examenele de admitere în profesie, simțeam că, dacă am reușit să obțin un astfel de rezultat după 4 ani de muncă, atunci nimic nu mă va împiedica să îmi ating visul de a ajunge magistrat. În al doilea rând, media obținută a fost cea care mi-a conferit statutul de șef de promoție al seriei I a generației mele, rezultat care, cred, a avut și o oarecare influență în ceea ce privește procesul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Astfel, deși sunt conștient că nu este un aspect hotărâtor și că nu constituie unul din criteriile pentru admiterea la Institut, cred că acest rezultat, pe care l-am menționat atât în fișa de prezentare pe care am completat-o pentru interviu, cât și în CV-ul pe care l-am depus pentru verificarea condiției de bună reputație, mi-a pus „candidatura” într-o lumină benefică. În final, media cu care am terminat facultatea nu reprezintă un simplu număr, ci un întreg set de cunoștințe acumulate pe parcursul studenției și chiar munca depusă în vederea asimilării acestor cunoștințe, acestea din urmă fiind cele care mi-au permis de fapt să ajung, din punct de vedere profesional, acolo unde mi-am propus”, nuanțează tânărul.
 

O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Intrarea în profesie nu este simplă

Ceea ce trebuie să știe viitorii absolvenți de Drept este că efortul lor pentru a reuși nu se încheie odată cu susținerea examenului de licență. Și după absolvire urmează o perioadă dificilă, care necesită efort susținut pentru asigurarea intrării în profesia pentru care optează fiecare dintre ei. Mai mult ei trebuie să aibă în vedere faptul că succesul într-o profesie înseamnă, de fapt, o pregătire continuă, iar domeniul juridic nu face excepție de la această regulă, indiferent de segmentul ales.

„Pentru mine, personal, a fost o perioadă destul de dificilă – sigur, perioada dintre absolvirea facultății și susținerea probelor pentru admiterile în profesie este una relativ îndelungată, în care este timp suficient pentru studiu și recapitulare. Totuși, ca să fiu sincer, după un an extrem de greu cum a fost anul IV, nu mi s-a părut ușor să mă reîntorc la studiul zilnic după doar câteva săptămâni de vacanță. Este, totodată, și o perioadă destul de stresantă, mai ales raportat la examenul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, care se întinde pe mai multe luni de zile – personal, cred că admiterea la Institut este, pe lângă un test ce presupune evaluarea cunoștințelor juridice și a profilurilor candidaților, și un test de „rezistență”. Pe scurt, părerea mea este că e destul de greu să intri în profesiile juridice, mai ales imediat după absolvirea facultății, dar nu este ceva imposibil – cred că studiul constant și menținerea unui echilibru între acesta și viața socială pot aduce succesul pentru oricine. Din fericire, eu am avut parte și de susținerea constantă a familiei mele și a prietenilor mei, lucru care cu siguranță a ușurat tot procesul și pentru care aș vrea pe această cale, dacă îmi permiteți, să le mulțumesc din suflet”, explică Darius.

Interlocutorul BizLawyer s-a îndreptat către magistratură, domeniul juridic pentru care a simțit cea mai mare atracție. Până acum el nu a optat pentru o ramură a Dreptului. În prezent, în cadrul Institutului Național al Magistraturii, studiază, întocmai ca la facultate, mai multe ramuri ale Dreptului și este deschis către oricare din acestea. „Privitor la așteptările confirmate, pot spune, în primul rând, că în cadrul Institutului, lucrurile sunt mult mai aplicate, discutăm pe dosare la fiecare seminar și redactăm acte de procedură și acte procesuale. Totodată, am întâlnit, încă din primele zile, profesioniști ai dreptului bine pregătiți, dornici să ne răspundă la cât mai multe întrebări și să ne pregătească cât mai bine pentru profesia aleasă. În plus, datorită sesiunilor de practică organizate, am reușit să înțeleg mult mai bine cum funcționează lucrurile în „culisele” instanțelor și parchetelor. Cu referire la anii de pregătire, îmi doresc, înainte de toate, să mă familiarizez cu tot ceea ce presupune profesia de magistrat și să ajung suficient de pregătit pentru activitatea care mă va aștepta în viitor. Pe o notă mai personală, mi-aș dori să mai fiu, pentru o scurtă perioadă de timp, „student”, să trăiesc cu colegii de la Institut aceleași experiențe frumoase pe care le-am avut de-a lungul anilor de facultate”, precizează tânărul.

Deși nu și-a ales o persoană anume care să îi fie un mentor sau un posibil model în ceea ce privește dezvoltarea sa profesională, Darius a încercat mereu ca de la fiecare profesionist al Dreptului cu care a interacționat pe o perioadă mai îndelungată să preia un sfat sau o experiență care să îl ghideze. „Cred că am găsit la fiecare câte o trăsătură sau câte un aspect al parcursului său profesional pe care să îl admir și pe care să-mi doresc, într-o măsură sau alta, să mi-l însușesc”, punctează tânărul.

Studierea Dreptului oferă multe oportunități pe piața muncii


Facultatea de Drept din cadrul Universității din București este cotată ca fiind una dintre instituțiile de învățământ universitar de top. Nivelul pregătirii, calitatea profesorilor, seriozitatea examenelor, dar și deschiderea pe care o oferă absolvenților pe piața muncii fac din această facultate una foarte căutată printre tineri. „Din punctul meu de vedere, există multe oportunități profesionale pentru tinerii absolvenți. În primul rând, există numeroase profesii în care absolvenții pot accede în virtutea studiilor finalizate – magistratură, avocatură, notariat, precum și profesia de executor judecătoresc, consilier juridic ș.a.m.d. În al doilea rând, chiar și pentru absolvenții care aleg să nu urmeze o carieră în domeniu, există, din perspectiva mea, suficiente domenii conexe în care absolvenții de Drept pot „pătrunde”, cum sunt, spre exemplu, diplomația și administrația publică.  E dificil, totuși, să răspund la această întrebare, având în vedere că, anterior admiterii la Institut, nu am avut experiență profesională în domeniu; cred că răspunsul depinde, într-o mare măsură, și de cerințele angajatorilor”, subliniază Darius.

Interlocutorul BizLawyer se declară norocos pentru că a avut oportunitatea ca, pe parcursul anilor de facultate, să întâlnească oameni dedicați și serioși, buni profesioniști ai Dreptului, ceea ce a determinat, cel puțin din experiența sa, și un act de învățământ, în general, de calitate.

Totodată, crede că existența asociațiilor studențești este cu adevărat benefică, acestea organizând proiecte dedicate studenților și fiind implicate în reprezentarea acestora la nivelul structurilor de conducere ale facultății, ceea ce nu a putut avea decât un impact pozitiv asupra corpului studențesc și a problemelor cu care acesta se confruntă.

„În schimb, în ceea ce privește minusurile, există, la nivelul facultății, și profesori ale căror metode didactice nu mai corespund, în viziunea mea, cu așteptările noilor generații de studenți, dar și profesori care, în opinia publică, nu se „încadrează” în standardele etice care ar trebui să existe într-o facultate de drept, ceea ce nu poate decât să afecteze negativ imaginea facultății. În același timp, cred că este un minus și faptul că modalitățile de examinare aplicate la unele materii fie nu urmăresc cu adevărat asimilarea cunoștințelor, ci doar reținerea acestora pe termen scurt, fie prezintă un grad de subiectivism nejustificat”, susține tânărul.

De asemenea, există aspecte care ar trebui schimbare în programa de învățământ a acestei instituții. De exemplu, Darius este de părere că ar fi util, în primul rând, ca la orele de seminar din cadrul facultății să fie consultate dosare reale sau, dacă acest lucru se dovedește imposibil de realizat din punct de vedere organizatoric, dosare fictive realizate la nivelul catedrelor. „Cred că ar fi util ca astfel de dosare să conțină cât mai multe exemple de acte procedurale și procesuale, pentru ca studenții să înțeleagă cum se transpun aspectele teoretice de drept material în practică. În al doilea rând, deși sunt conștient că materiile care privesc dreptul procedural sunt grele și stufoase, cred că ar fi util ca anumite aspecte izolate privind actele de procedură și cele procesuale (spre exemplu, forma acestora) să fie predate încă din primii ani de facultate, astfel încât studenții să poată redacta efectiv astfel de acte. Din perspectiva mea, aceste demersuri nu ar avea decât rolul de a „concretiza” tot ceea se învață în primii ani de facultate, pentru ca materia să nu mai pară atât de abstractă pentru studenți. În final, cred că o „ușurare” a programei de învățământ, în sensul de a transforma în materii facultative anumite materii care privesc ramuri specifice ale dreptului (și care nu sunt considerate „fundamentale”) și care, în prezent, sunt obligatorii sau opționale, ar putea conduce la realizarea unei pregătiri mai aplicate, dând loc, spre exemplu, pentru desfășurarea unor stagii de practică mai îndelungate”, comentează tânărul.

Privind în urmă la toate experiențele tăcute, interlocutorul BizLawyer afirmă cu tărie că, dacă ar trebui să o ia de la capăt, alegerile sale ar rămâne aceleași. „Categoric da. În primul rând, așa cum am menționat anterior, Dreptul a fost dintotdeauna, pentru mine, cea mai bună opțiune și, îndrăznesc să spun, singura pe care o aveam. În al doilea rând, aș mai alege Dreptul și având în vedere atât cunoștințele pe care le-am dobândit, cât și valorile și principiile pe care mi le-am format prin aprofundarea acestui domeniu și prin interacțiunile cu profesioniștii dreptului. În final, nu pot separa Dreptul de facultatea ale cărei cursuri le-am urmat, iar toate experiențele de viață, toate amintirile, toate legăturile formate și toți oamenii cunoscuți și prietenii făcuți m-ar determina, cu siguranță, să aleg din nou același drum”, încheie Darius Constantin Avrigeanu.

                                                             Citește și
→   Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”


→   De vorbă cu Corina Oana Mazilu, admisă în primii zece la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, acum avocat stagiar: ”Ceea ce mă fascinează cu privire la această profesie este că, prin ajutorul oferit oamenilor, ajungi să te descoperi și să te redescoperi pe tine însuți”




→   Cariere în Drept | De vorbă cu Mihaela Scorpan, româncă de peste Prut care a studiat Dreptul la Iași, fiind printre cei mai buni studenți ai generației sale, cu media finală 9.67





→   Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută




→   Cum a perceput Vasile Țurcan, român din Basarabia, învățământul juridic românesc pe care l-a absolvit cu 9,85 și care au fost primele impresii după





→ Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 62 / 1879
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații a obținut rejudecarea cererii de revizuire în cazul torționarilor lui Gheorghe Ursu
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Filip & Company a asistat Mozaik Investments la vânzarea unui pachet minoritar din acțiunile 5 to go către Invenio Partners și ACP
Mușat & Asociații își actualizează identitatea vizuală și lansează un nou website
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
INTERVIURI 2+1 | Povestea lui “Timi”, numele de alint al biroului NNDKP din Nord-Vestul țării, înființat acum 20 de ani într-o perioadă fără smartphone, Google sau LinkedIn, spusă de doi avocați care au trăit intens toate etapele devenirii sale ca furnizor pentru mediul de afaceri local, standard de etică și membru al comunității academice: ”Vineri la prânz încă nu se născuse ideea; luni, la 10:15, era aprobată”. Mai apoi, ”cu profesionalism, corectitudine și smerenie” a devenit ”un organism viu și adaptabil, care se modelează după viața afacerilor din regiune în fiecare moment”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
Băiculescu & Asociații continuă extinderea. Alți doi avocați se alătură firmei, întărind departamentele de Drept Penal și Litigii | Vasile Băiculescu (Managing Partner): ”Fundația unei societăți de avocatură este formată din echipe solide, orientate spre soluții și dedicare pentru client. Continuăm să creștem pentru a oferi un serviciu de calitate”
Insolvență ̸ Restructurare | În spatele scenei, alături de echipa NNDKP, într-o discuție cu trei dintre coordonatorii acestui segment de practică ce a generat venituri de cca. 11 % din total, anul trecut. Debt-recovery rămâne în continuare o parte importantă din activitatea echipei. Focusul tinde să migreze spre procedurile de pre-insolvență, iar componenta de turnaround și restructurare crește în mod constant. Numărul procedurilor de insolvență va crește cu 10-12% în următorii doi ani, estimează avocații
Bondoc și Asociații obține o clarificare importantă la ÎCCJ cu privire la stabilirea competenței pentru soluționarea litigiilor în legătură cu încheierea contractelor finanțate din fonduri alocate prin PNRR, de către beneficiari privați care nu au obligația aplicării procedurilor de achiziție publică
Țuca Zbârcea & Asociații a oferit asistență juridică în legătură cu obținerea unei facilități de credit în valoare de 29,5 mil. € de către o societate parte a Weerts Group
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...