ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Autoritatea pentru Digitalizarea României desfăşoară un proiect de evidenţă în timp real a paturilor de Terapie Intensivă

10 Septembrie 2021   |   Agerpres

Pe de altă parte, şeful ADR a menţionat că de săptămâna trecută bucureştenii pot plăti facturile emise de Apa Nova prin Ghişeul.ro.

 
 
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) dezvoltă în prezent un proiect care va permite verificarea în timp real a paturilor de Terapie Intensivă disponibile în spitale, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Octavian Oprea.
 
"Un proiect pe care îl avem în desfăşurare împreună cu partenerii de la Ministerul Sănătăţii este proiectul de evidenţă a paturilor de la ATI în timp real. Este un proiect de suflet pentru mine, pentru că ultimii ani ne-au dovedit că, dacă aveam evidenţa în timp real a paturilor de la ATI şi, bineînţeles, monitorizarea pacienţilor, poate intervenţia medicală ar fi putut să fie alta şi multe vieţi ar fi fost salvate", a afirmat Oprea, la Smart Transformation Forum 2021.
 
Pe de altă parte, şeful ADR a menţionat că de săptămâna trecută bucureştenii pot plăti facturile emise de Apa Nova prin Ghişeul.ro.
 
"Mă mândresc cu faptul că am reuşit să atragem, începând cu săptămâna trecută, cel mai mare furnizor de servicii de apă-canal din România. E vorba de Apa Nova, care are acţionariat majoritar privat. De marţea trecută, toţi cetăţenii din Bucureşti care sunt clienţi ai Apa Nova pot plăti factura prin platforma Ghişeul.ro. Platforma are capacitatea de a interoga baza de date a Apa Nova şi de a pune la dispoziţia cetăţenilor toate soldurile disponibile", a susţinut el.
 
În plus, studenţii la ASE Bucureşti îşi vor putea în curând plăti restanţele şi alte taxe pentru universitate prin Ghişeul.ro.
 
"Un alt demers extrem de important, prin care încercăm să aducem tinerii şi să-i responsabilizăm, este înrolarea universităţilor. Ne aflăm în acest moment în proces de înrolare a cam 80% din procesul total, adică mai avem cam 20% de lucrat la acest flow. E vorba de Academia de Studii Economice din Bucureşti, care va fi înrolată în platforma Ghişeul.ro. Odată cu înrolarea acesteia, studenţii îşi vor putea vizualiza în timp real taxele pe care le au de plată către facultate, cum ar fi taxa de studiu, costurile cu regia, taxele pentru restanţe şi aşa mai departe", a explicat Octavian Oprea.
 
Potrivit acestuia, Ghişeul.ro a crescut exponenţial ca număr de utilizatori în ultimul an şi jumătate.
 
"Unul dintre paşii extrem de importanţi pe care noi i-am făcut şi unul dintre proiectele pe care le-am pus la dispoziţia autorităţilor locale şi centrale a fost platforma Ghişeul.ro, care a reuşit să crească în ultimul an şi jumătate din punct de vedere al numărului utilizatorilor de mai mult de două ori de cât a crescut în 9 ani de la înfiinţarea sa. (...) Prin Ghişeul.ro, din august 2020 se pot plăti orice tarife care survin în urma unui serviciu public", a declarat Octavian Oprea. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10908 / 17377
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...