ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cinci din zece români ar lucra la un angajator mai puţin cunoscut dacă venitul ar creşte cu 15 % (studiu)

16 Septembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, pandemia are efecte dincolo de cele vizibile în plan economic şi medical, iar unul din doi participanţi la studiu au declarat că au început un proces de identificare al unui nou job, dar au renunţat la acesta cel puţin o dată în ultimele 12 luni. Dintre motivele invocate, 27,8% au susţinut că noul loc de muncă nu aducea un plus de avantaje, 21% au spus că le e teamă de schimbare, iar 16% că ofertele noi implică venituri mai mici decât cele actuale.

 
 
Peste jumătate dintre români (51%) ar alege un angajator mai puţin cunoscut, dacă ar primi un venit cu 15% mai mare decât cel actual, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat joi.
 
Potrivit sursei citate, pandemia are efecte dincolo de cele vizibile în plan economic şi medical, iar unul din doi participanţi la studiu au declarat că au început un proces de identificare al unui nou job, dar au renunţat la acesta cel puţin o dată în ultimele 12 luni. Dintre motivele invocate, 27,8% au susţinut că noul loc de muncă nu aducea un plus de avantaje, 21% au spus că le e teamă de schimbare, iar 16% că ofertele noi implică venituri mai mici decât cele actuale.
 
"Concluzia pe care o putem trage pe baza acestor statistici este că într-o perioadă de anxietate generalizată, candidaţii vor alege predominant angajatori cunoscuţi, percepuţi ca stabili în comparaţie cu posibilitatea unor venituri mai mari la angajatori fără nume. Cu toate acestea, 51% din totalul respondenţilor ar alege un angajator mai puţin cunoscut, dacă ar primi un venit cu 15% mai mare decât cel actual. Totuşi, distribuţia pe domenii de activitate arată că în domeniile de producţie şi retail se preferă o companie cunoscută, în timp ce în domeniile serviciilor şi office se preferă un salariu mai mare", se menţionează în concluziile cercetării realizată de GI România.
 
Potrivit sursei citate, dacă ar putea alege, 39,61% din totalul celor intervievaţi ar prefera să lucreze hibrid, 31,44% ar prefera să lucreze de la birou şi 28,95% să lucreze de acasă.
 
Cea mai mare parte dintre respondenţi (83,66%) afirmă că s-au gândit cel puţin o dată, în ultima perioadă, să îşi schimbe domeniul de activitate, însă 1 din 4 angajaţi au început acţiuni concrete în această direcţie prin cursuri de formare sau recalificare.
 
Peste trei sferturi (76%) dintre cei chestionaţi ar prefera creşterea venitului în raport cu posibilitatea de a munci remote, 55% declară că nu ar renunţa la venit dacă ar fi puşi să aleagă între a munci de acasă şi a beneficia de un venit mai mic, în timp ce 5% ar renunţa chiar şi la 20% din venitul lunar pentru posibilitatea de a lucra de acasă.
 
Studiul a fost realizat în perioada 15 iulie - 15 august de GI România cu ajutorul Dora Market Research by Happy Recruiter, pe un eşantion de 1.548 de persoane.
 
Dora Market Researcher este un serviciu oferit de Happy Recruiter companiilor pentru a desfăşura sondaje de opinie şi cercetări de piaţă cu ajutorul tehnologiei.
 
Gi Group este prezentă în România din 2009 şi oferă servicii de muncă temporară şi permanentă pe partea de recrutare în masă, servicii de consultanţă şi training, precum şi alte servicii complementare domeniului de resurse umane. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10835 / 17377
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...