
IRE face un apel către toate asociaţiile de profil să lucreze împreună pentru sectorul energetic
21 Mai 2019
AGERPRESÎn calitate de membru ce reprezintă România în Eurelectric - Uniunea Industriei Energetice, IRE are avantajul de a fi liantul, canalul de comunicare între mediul de afaceri din România şi Comisia Europeană.
Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie - IRE, reprezentantul României la Eurelectric - Uniunea Industriei Energetice, face un apel la mobilizare către toate asociaţiile de profil, să lucreze împreună pentru sectorul energetic, deoarece consideră că o voce comună este mai puternică şi se face mai bine auzită la nivelul factorilor decizionali.
"La nivel mondial, traversăm o perioadă complicată. Schimbările climatice, pe care le resimţim cu toţii, sunt considerate ca fiind printre cele mai mai mari ameninţări globale din prezent, iar sectorul energetic reprezintă unul dintre principalii poluatori, fiind una dintre sursele importante de gaze cu efect de seră, ce reprezintă factori determinanţi ai schimbărilor climatice. De aceea, la nivelul Uniunii Europene, vârful de lance al combaterii cauzelor schimbărilor climatice, s-au luat şi se iau în continuare decizii legate de scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu impact determinant asupra sectorului energetic european şi, evident, românesc. În plus, pe plan intern, traversăm o perioadă dificilă, de cumpănă pentru multe dintre companiile din domeniul energetic. Ordonanţa de urgenţă 114/2018, modificată recent de o alta, OUG 19/2019, şi avalanşa de reglementări secundare aferente, au bulversat actorii pieţei de energie. De aceea, cred că este nevoie ca aceştia să fie foarte bine reprezentaţi în faţa autorităţilor europene şi române, să le fie promovate interesele şi nevoile. Împreună, mai activi şi mai determinaţi, facem lucrurile să se întâmple, astfel încât să generăm schimbări în sectorul energetic românesc şi nu numai", a declarat Corina Popescu, preşedinte IRE.
"La nivel mondial, traversăm o perioadă complicată. Schimbările climatice, pe care le resimţim cu toţii, sunt considerate ca fiind printre cele mai mai mari ameninţări globale din prezent, iar sectorul energetic reprezintă unul dintre principalii poluatori, fiind una dintre sursele importante de gaze cu efect de seră, ce reprezintă factori determinanţi ai schimbărilor climatice. De aceea, la nivelul Uniunii Europene, vârful de lance al combaterii cauzelor schimbărilor climatice, s-au luat şi se iau în continuare decizii legate de scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu impact determinant asupra sectorului energetic european şi, evident, românesc. În plus, pe plan intern, traversăm o perioadă dificilă, de cumpănă pentru multe dintre companiile din domeniul energetic. Ordonanţa de urgenţă 114/2018, modificată recent de o alta, OUG 19/2019, şi avalanşa de reglementări secundare aferente, au bulversat actorii pieţei de energie. De aceea, cred că este nevoie ca aceştia să fie foarte bine reprezentaţi în faţa autorităţilor europene şi române, să le fie promovate interesele şi nevoile. Împreună, mai activi şi mai determinaţi, facem lucrurile să se întâmple, astfel încât să generăm schimbări în sectorul energetic românesc şi nu numai", a declarat Corina Popescu, preşedinte IRE.
Aceasta a subliniat se doreşte ca IRE să se reinventeze şi să se poziţioneze alături de celelalte asociaţii de profil active.
"Cu o tradiţie de 93 de ani, cea mai veche organizaţie din domeniul energiei din România se reinventează. Ne dorim să poziţionăm IRE alături de celelalte asociaţii de profil active, să fim parteneri de dialog pentru autorităţi. Suntem pregătiţi, cu specialiştii noştri, să lucrăm pentru o piaţă de energie funcţională, guvernată de o legislaţie stabilă, corectă şi coerentă. Ne angajăm să venim cu soluţii tehnice inovatoare, graţie expertizei specialiştilor din companiile membre", a mai spus Corina Popescu.
În calitate de membru ce reprezintă România în Eurelectric - Uniunea Industriei Energetice, IRE are avantajul de a fi liantul, canalul de comunicare între mediul de afaceri din România şi Comisia Europeană. Reprezentanţii organizaţiei se angajează să ducă mesajul sectorului energetic românesc la Comisia Europeană.
La începutul anului, specialişti din companiile membre ale IRE au fost nominalizaţi să facă parte din grupuri de lucru constituite la nivelul Eurelectric, în cadrul cărora se studiază teme de interes, se fac cercetări şi studii, care se concretizează în documente de poziţie utile tuturor ţărilor membre UE, precum şi Comisiei Europene şi DG Energy.
"IRE se raliază Eurelectric, pentru care dezvoltarea durabilă şi sustenabilă reprezintă obiectivul principal. O industrie a energiei electrice eficientă, cu emisii reduse de carbon, care să asigure furnizarea acesteia la un cost sustenabil, pe o piaţă integrată, reprezintă 'cheia' pentru o dezvoltare durabilă. Dorim să ne aducem contribuţia la alinierea României la noile tendinţe. Soluţiile sunt noile tehnologii, digitalizarea, informatizarea. Întreg pachetul european 'Energie curată pentru toţi europenii' are ca ţintă principală consumatorul şi nevoile acestuia", a precizat Corina Popescu.
Aceasta participă la Florenţa, la Conferinţa anuală a Eurelectric (Annual Power Summit 2019).
"Am fost aleasă la începutul acestui an ca preşedinte al Asociaţiei româneşti IRE. Asociaţia IRE este, aş spune eu, cea mai veche asociaţie din România şi a reprezentat România în cadrul Eurelectric încă de la înfiinţare. Există o tradiţie. IRE era canalul prin care vocea industriei româneşti se auzea la nivel european. Aş vrea să transform asociaţia, să o readuc şi să o repoziţionez pe acest canal. Aş vrea nu numai să se audă vocea industriei româneşti la nivel european, ci şi să aducem în ţară şi să analizăm ceea ce se întâmplă la nivel european, ce se întâmplă la nivelul CE şi, cumva analizate în interiorul asociaţiei, să ne permită anumite luări de poziţie, ca să ne apărăm şi noi ca şi ţară, pentru că totuşi avem un cuvânt de spus în energetica aceasta. În IRE sunt reprezentate toate marile companii din România. Apelăm la specialiştii din companiile membre. În interiorul IRE există un comitet, CRE, Comitetul Român al Eurelectric. Şi practic, specialiştii ne reprezintă asociaţia în grupele de lucru care se înfiinţează la nivelul Eurelectric. În aceste grupe de lucru participă specialişti din celelalte ţări şi specialiştii noştri şi se fac studii la nivel european. Există posibilitatea să se facă un share al know how-lui şi a ceea ce se întâmplă în celelalte ţări şi prin intermediul acestor oameni ai noştri care reprezintă IRE în comitetele de studii Eurelectric să putem să aducem know how, experienţă si putem şi noi să aducem know how şi experienţă la nivelul Eurelectric", a mai afirmat preşedintele IRE.
Potrivit acesteia, ultimul studiu important făcut de Eurelectric a fost strategia operatorilor de distribuţie din Europa, strategia de dezvoltare, având în vedere ultimele modificări legate de directive. Este un document de poziţie pe care Eurelectric l-a făcut şi cu suportul participanţilor din România în grupele de lucru.
IRE a fost înfiinţat la 26 iunie 1926 având ca scop promovarea intereselor membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice, societatea civilă, cu asociaţiile similare din ţară şi străinătate, cu diferitele instituţii care au preocupări în domeniul energiei.
IRE este singurul reprezentant al României la Eurelectric. Începând cu anul 2002, este membru cu drepturi depline al Eurelectric, calitate în care poate să îşi exprime punctele de vedere la consultările prin care se defineşte viitorul industriei energiei în Europa.
Uniunea Industriei Energetice - Eurelectric, cu sediul la Bruxelles, este principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, consultat în luarea deciziilor comunitare referitoare la acest domeniu. Eurelectric reprezintă interesele industriei de energie electrică la nivel paneuropean. Asociaţia include 3.500 de companii din Europa, cu o cifră de afaceri totală de peste 200 miliarde de euro, şi acoperă toate problemele majore care afectează acest sector, de la producţia de energie electrică şi pieţele de energie, la reţele de distribuţie, clienţi, precum şi problemele de mediu şi dezvoltare durabilă şi sustenabilitate.
Adunarea Generală a IRE, întrunită în ianuarie, a ales preşedinte pe Georgeta Corina Popescu, director general Electrica, fost secretar de stat în Ministerul Energiei. Totodată, a fost ales un nou Consiliu Director, format din 20 de membri, personalităţi de vârf ale sectorului energetic din România: Ioana Arvunescu (director economic, Complexul Energetic Hunedoara), Bogdan Nicolae Badea (preşedinte Directorat, SC Hidroelectrica), Radu Bădiţă (secretar general, ANRE), Constantin Bălăşoiu (membru Directorat, Complexul Energetic Oltenia), Dragoş-Mihail Bărbulescu (membru Consiliul Director, SC E.ON România), Angela Bircea (director tehnic, Sucursala de Producere Energie Electrice Iernut, SNGN Romgaz), Adrian Borotea (director, Direcţia Strategie de Grup şi Agenda UE, SC CEZ România), Sorin Boza (preşedinte Directorat, Complexul Energetic Oltenia), Claudiu Creţu (administrator special, SC Electrocentrale Bucureşti), Ion Dobrescu (preşedinte Consiliul Director, Distribuţie Electrica Oltenia, SC CEZ România), Daniel Găescu (director, SC Verbund Wind Power Romania), Paul Gheorghiescu (Consilier IRE), Florin Mârza (director CET Vest, SC Electrocentrale Bucureşti), Florica Popa (director tehnic, SC ISPH Project Development), Teodor Ovidiu Pop (consilier IRE), Petru Postolache (Prof. dr. Facultatea de Energetică, Universitatea Politehnica din Bucureşti), Georgios Stassis (director general rxecutiv & sdministrator de ţară, SC Enel România), Ovidiu Ţuţuianu (Consilier IRE), Livioara Şujdea (director executiv Distribuţie, Soc. Energetică Electrica), Doina Vornicu (director de operaţiuni & membru al Directoratului CEZ România).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 18923 / 19482 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance și Linklaters, consultanți juridici în emisiunea de obligațiuni verzi prin care Electrica a atras o finanțare de 500 mil. €. Rothschild & Co a fost consilier financiar
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...