ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Omniasig a înregistrat prime brute subscrise de peste 1,1 miliarde lei, în primul semestru din 2023

09 Octombrie 2023   |   Agerpres

În primul semestru din 2023, segmentul property (asigurările de incendiu şi calamităţi naturale) a crescut cu peste 15%, înregistrând o valoare a subscrierilor de circa 174 milioane lei.

 
 
Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat, în primul semestru din 2023, prime brute subscrise de peste 1,1 miliarde lei, cu aproximativ 5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce valoarea totală a despăgubirilor plătite a depăşit 560 milioane de lei, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
 
În primul semestru din 2023, segmentul property (asigurările de incendiu şi calamităţi naturale) a crescut cu peste 15%, înregistrând o valoare a subscrierilor de circa 174 milioane lei.
 
"Această linie îşi menţine tendinţa de creştere manifestată şi până acum, pe fondul unei conştientizări în creştere atât din partea persoanelor juridice, pe linia corporate, precum şi din partea persoanelor fizice, în ceea ce priveşte asigurările de locuinţe, a riscurilor din ce în ce mai complexe şi frecvente ce pot ameninţa un business, indiferent de dimensiunea acestuia, precum şi o locuinţă", se menţionează în comunicat.
 
Segmentul asigurărilor de sănătate a avut una dintre cele mai importante creşteri, de aproximativ 40%, cu o valoare a primelor brute subscrise de peste 45 milioane de lei, în intervalul ianuarie-iunie 2023.
 
Asigurările auto, Casco şi RCA, au înregistrat o valoare agregată a primelor brute subscrise, pentru ambele linii, de peste 770 milioane lei. Valoarea despăgubirilor plătite pe cele două linii în primul semestru, cumulat, a crescut faţă de anul precedent, totalul fiind de aproape 500 milioane lei. Compania şi-a menţinut subscrierea prudentă pe liniile de asigurări auto, zona asigurărilor facultative avansând cu aproximativ 15% faţă de acelaşi interval din 2022.
 
A fost înregistrată o creştere şi pe linia asigurărilor de răspundere civilă generală. Creşterea faţă de acelaşi interval al anului trecut a fost de peste 25%, iar subscrierile au ajuns la o valoare de aproape 40 milioane lei.
 
Rezultate în creştere au fost înregistrate şi la asigurările de călătorie, unde nivelul subscrierilor a fost de peste 11 milioane lei, cu aproape 40% mai mult decât în acelaşi interval al anului trecut.
 
Omniasig Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piaţa asigurărilor din România, menţinându-se constant în topul celor mai mari şi mai stabili asigurători din ţară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare şi o reţea de sucursale şi agenţii extinsă la nivel naţional. Cei peste 1.100 de angajaţi oferă constant clienţilor şi partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenenţa la Vienna Insurance Group, Omniasig oferă clienţilor şi partenerilor săi stabilitate şi putere financiară, precum şi expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.
 
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări şi fonduri de pensii din 30 de ţări fac parte din acest grup cu tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii. Cei peste 29.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor peste 28 de milioane de clienţi. Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 şi la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3022 / 17969
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Schoenherr lansează a patra ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 18.000 lei
Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...