ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pandemia accelerează transferul muncii de la oameni la roboţi, relevă un studiu al Forumului Economic Mondial

21 Octombrie 2020   |   Agerpres

"COVID-19 a accelerat venirea viitorului în privinţa muncii", a declarat directoarea WEF, Saadia Zahidi.

 
 
Roboţii vor elimina 85 de milioane de locuri de muncă în cadrul companiilor mijlocii şi mari în următorii cinci ani în contextul în care pandemia de COVID-19 accelerează schimbările de pe piaţa muncii, ceea ce riscă să amplifice inegalităţile, relevă un studiu al Forumului Economic Mondial (WEF), citat de Reuters.
 
Sondaje realizate în rândul a aproape 300 de companii globale arată că patru din cinci directori accelerează planurile de a digitaliza munca şi de a introduce noi tehnologii, anulând progresele în privinţa angajărilor înregistrate după criza financiară din 2007-2008.
 
"COVID-19 a accelerat venirea viitorului în privinţa muncii", a declarat directoarea WEF, Saadia Zahidi.
 
În privinţa lucrătorilor care ar urma să îşi păstreze posturile în următorii cinci ani, aproape jumătate vor trebui să înveţe noi calificări, iar până în 2025 angajatorii vor împărţi egal munca între oameni şi maşinării, subliniază studiul.
 
În general, crearea de locuri de muncă încetineşte, iar eliminarea de posturi se accelerează, în contextul în care companiile din întreaga lume folosesc mai degrabă tehnologia decât angajaţi oameni pentru a introduce date, pentru contabilitate şi pentru sarcini administrative.
 
Vestea bună este că vor apărea peste 97 de milioane de locuri de muncă în domeniul sănătăţii şi îngrijirii, în industrii tech precum inteligenţa artificială şi în crearea de conţinut, a precizat Forumul Economic Mondial, care îşi are sediul la Geneva.
 
"Sarcinile unde oamenii îşi vor putea păstra avantajele (în faţa maşinăriilor - n.r.) sunt managementul, consilierea, luarea de decizii, gândirea, comunicarea şi interacţiunea", arată studiul.
 
Va creşte cererea pentru lucrătorii care pot acoperi posturi în economia verde, în domeniul datelor inovatoare şi în cel al gestionării funcţiilor inteligenţei artificiale şi care îşi pot asuma roluri în inginerie, 'cloud computing' şi dezvoltare de produse.
 
Aproximativ 43% dintre companiile chestionate s-au declarat pregătite să îşi reducă forţa de muncă în urma integrării tehnologiei, 41% intenţionează să îşi extindă folosirea de contractori, iar 34% iau în considerare extinderea forţei de muncă datorită integrării tehnologiei, mai relevă studiul.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14141 / 17377
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...