ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Schimbare la conducerea Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM)

12 Decembrie 2022   |   BizLawyer

- Alina Culcea, Director General Amgen România, îşi încheie un mandat de 3 ani la conducerea Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), având în total o perioadă de 6 ani de activitate continuă în Comitetul Director, însă conform statutului asociaţiei neavând posibilitatea de a mai candida la un nou mandat; - Un nou Comitet Director format din 7 membri, sub conducerea noului preşedinte Cecilia Radu, Director General Novo Nordisk România, a fost ales de Adunarea Generală ARPIM; - Dan Zaharescu rămâne în conducerea asociaţiei, în calitate de Director Executiv; - Totodată, numărul companiilor membre ARPIM a crescut la 28, prin intrarea în Asociaţie a unui nou membru - Gilead Sciences.

 
 
Cecilia Radu, Director General Novo Nordisk România, este noul Preşedinte al ARPIM, ales în cadrul Adunării Generale desfăşurate în data de 8 decembrie 2022. Alegerea unui nou Preşedinte a venit în contextul încheierii mandatului actualului Comitet Director, condus de Alina Culcea, Director General Amgen România, aceasta neavând posibilitatea de a candida pentru un nou mandat, conform statutului ARPIM.

"Sunt mândră şi onorată de aceşti ani în care am reuşit, împreună cu echipa ARPIM, să consolidăm parteneriatele strategice cu factorii de decizie, cu Asociaţiile de Pacienţi, cu alte asociaţii ale industriei, cu mass-media, pentru a promova împreună soluţii în beneficiul pacienţilor români. În aceşti trei ani, ARPIM a contribuit la proiecte relevante precum Planul Naţional de Combatere a Cancerului, un cadru mai bun de prevenţie în Diabet, rambursarea vaccinurilor, un acces mai bun al pacienţilor la medicamente de ultimă generaţie şi a lansat Pactul pentru Inovaţie în Sănătate, un proiect strategic care are potenţialul de a redefini aspecte importante ale Sistemului de Sănătate. Mulţumesc tuturor pentru colaborare şi urez succes noului Comitet Director în misiunea frumoasă pe care şi-a asumat-o pe mai departe", a declarat Alina Culcea, fost Preşedinte ARPIM.


"ARPIM este o asociaţie ce pune în centrul activităţii sale pacienţii din România, nevoile acestora precum şi asigurarea accesului lor la medicamente de ultimă generaţie şi la servicii medicale performante. De aceea, sunt încântată să preiau preşedinţia asociaţiei şi să contribui, pe mai departe - împreună cu noul Comitet Director şi toţi membrii - la îndeplinirea obiectivelor noastre. ARPIM va continua să fie partenerul de încredere al autorităţilor şi comunităţii medicale pentru a găsi împreună soluţii la provocările cu care ne confruntăm ca societate, a genera progres şi a dezvolta un sistem de sănătate performant în România. Mulţumiri sincere Comitetului Director ce tocmai îşi încheie mandatul pentru leadership-ul arătat şi realizările din aceşti ani intenşi şi complicaţi!", a declarat Cecilia Radu, noul Preşedinte ARPIM.

"Aş dori să mulţumesc Comitetului Director care tocmai şi-a încheiat mandatul şi în mod special Alinei Culcea pentru implicare şi pentru dedicare. Au fost trei ani provocatori din cauza contextului dificil (pandemie, criza din Ucraina), dar care au adus progrese majore pentru industria farmaceutică inovatoare, prin crearea unui cadru mai sustenabil şi predictibil şi prin recunoaşterea rolului de partener strategic al acestui sector farmaceutic. Am convingerea că Noul Comitet Director, din componenţa căruia se regăsesc şi membri din fostul Comitet Director, va continua evoluţiile pozitive şi va deschide noi proiecte cu impact semnificativ pentru pacienţii din România, pentru sistemul de sănătate şi pentru sectorul farmaceutic", a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.

Cu o experienţă de peste 20 de ani în industria farmaceutică, Cecilia Radu, Director General Novo Nordisk România, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, după care a activat în industria farmaceutică, parcurgând toate treptele profesionale, de la reprezentant medical la poziţii de management, atât în companii farmaceutice producătoare de medicamente inovative, cât şi de medicamente generice. Din iulie 2020 şi până în prezent, Cecilia Radu a fost Vice-Preşedinte ARPIM, fiind activ implicată în activităţile asociaţiei.

Alături de Cecilia Radu, în Comitetul Director ARPIM au fost aleşi şi doi Vice-Preşedinţi - Iulia Ionescu (Country Lead Sanofi România), Florentina Pancescu (Country Lead UCB România). Noul Comitet Director este completat de patru membri: Michel Eschenbrenner (Director General Servier România), Adriana Stara (Director General AbbVie România), Jan Hendrik Sitz (Director General Boehringer Ingelheim România), Marcelo Rainer (Director General Novartis România). Dan Zaharescu rămâne în conducerea asociaţiei, în calitate de Director Executiv.

Totodată, în cadrul întâlnii Adunării Generale a fost votată şi intrarea în ARPIM a unui nou membru, Gilead Sciences, companie biofarmaceutică americană specializată în tratamente pentru infecţia HIV.

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM)-www.arpim.ro-este organizaţia care susţine obiectivele comune ale celor mai importante 28 de companii farmaceutice internaţionale producătoare de medicamente originale, prezente în România.
Membrii ARPIM investesc permanent în cercetare şi dezvoltare, cu scopul de a le oferi pacienţilor medicamente originale şi inovatoare, care salvează anual mii de vieţi. Principalul obiectiv al Asociaţiei este creşterea accesului pacienţilor la medicamente, ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor şi implicit creşterea speranţei de viaţă a românilor.
ARPIM este afiliată la Federaţia Europeană a Industriei Farmaceutice (EFPIA)-www.efpia.com-organizaţia europeană care reuneşte cele mai importante companii farmaceutice internaţionale, recunoscute datorită rezultatelor la nivelul comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, Gilead Sciences, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6245 / 18330
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații Teis și Asociații întorc rezultatul anulării unei proceduri de achiziție publică în etapa reevaluării ofertelor
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...