ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE s-ar putea confrunta anul viitor cu un deficit de gaze de 27 miliarde metri cubi (IEA)

12 Decembrie 2022   |   Agerpres

"Aceasta este o dificultate semnificativă", a afirmat Fatih Birol la o conferinţă de presă cu Comisia Europeană, la Bruxelles. Acesta a adăugat că fără măsurile de urgenţă adoptate de UE, deficitul ar fi fost de aproximativ 60 miliarde metri cubi de gaze. El a cerut UE campanii mai bune pentru a încuraja consumatorii să folosească mai puţină energie.

 
 
Uniunea Europeană (UE) şi-a asigurat o cantitate suficientă de gaze pentru această iarnă, dar s-ar putea confrunta cu un deficit anul viitor, dacă Rusia reduce şi mai mult livrările, a anunţat luni Fatih Birol, şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), cerând guvernelor să acţioneze mai rapid pentru a economisi energie şi a extinde regenerabilele, transmite Reuters.
 
Chiar dacă Rusia a redus livrările de gaze anul acesta, Europa a evitat un deficit sever şi a început iarna cu cantităţi importante în facilităţile de stocare a gazelor, datorită în parte măsurilor de urgenţă adoptate de UE pentru umplerea depozitelor, dar şi a vremii blânde. În plus, preţul ridicat al gazelor a redus cererea. Dar anul viitor Europa s-ar putea confrunta cu riscuri semnificativ mai ridicate.
 
Dacă Rusia nu va mai livra nici cantităţile reduse de gaze pe care le livrează acum Europei, iar cererea de gaze în China se redresează după restricţii, UE s-ar putea confrunta cu un deficit de 27 miliarde metri cubi (bcm) de gaze în 2023, avertizează Agenţia Internaţională a Energiei. Conform datelor UE, consumul total de gaze al blocului comunitar s-a situat anul trecut la 412 bcm.
 
"Aceasta este o dificultate semnificativă", a afirmat Fatih Birol la o conferinţă de presă cu Comisia Europeană, la Bruxelles. Acesta a adăugat că fără măsurile de urgenţă adoptate de UE, deficitul ar fi fost de aproximativ 60 miliarde metri cubi de gaze. El a cerut UE campanii mai bune pentru a încuraja consumatorii să folosească mai puţină energie.
 
Potenţialul deficit poate fi evitat prin extinderea subvenţiilor şi a politicilor menite să economisească energia, prin renovarea locuinţelor prost izolate şi înlocuirea centralelor care folosesc combustibili fosili cu pompe de căldură, în timp ce continuă planurile UE de majorarea semnificativă a regenerabilelor, apreciază IEA.
 
Aprovizionare cu gaze a blocului comunitar "este sigură pentru această iarnă" iar UE se pregăteşte pentru următoarea, a afirmat preşedintele CE, Ursula von der Leyen. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5041 / 17132
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Elena Iacob, promovată anul acesta pe poziția de CEE Regional Senior Legal Counsel în cadrul Alliance Healthcare România: “Cred foarte mult în oameni și în cuvântul „împreună”. Fiecare poate face lucruri extraordinare individual, însă împreună suntem un ocean”
Filip & Company a asistat BayWa r.e. România în achiziția parcului fotovoltaic White Gate din județul Constanța. Echipa de proiect a fost coordonată de Ioana Roman (partener)
CMS asistă Alcedo cu privire la achiziția Naturevo. Echipa, condusă de Horea Popescu (Managing Partner) și Mircea Moraru (Counsel)
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Banking & Finance
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Insolvency | Litigation
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
NNDKP parte din echipa internațională de avocați care a asistat Mengtai Group în achiziția grupului Alu Menziken. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
ZRVP facilitează relocarea Tech-Con Industry, un jucător important pe piața de automatizări din România, în VLPark Bucharest West. Marina - Crenguța Florea (partener) și Lavinia Ludovic (senior associate), în prim plan
CMS și ACCESS alături de Agir Global în achiziția subsidiarei din România a Sidma Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Elena Andrei și Horea Popescu (M&A)
Clifford Chance Badea asistă BERD și OTP Bank în finanțarea de 93 mil. EUR a unui parc eolian de 102 MW din România. Echipa, coordonată de Daniel Badea (Clifford Chance Bucharest Managing Partner) și Jared Grubb (Partener Finance)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...