Banca Transilvania acordă un credit de investiţii de peste 75 de milioane de euro companiei Nova H
22 Decembrie 2025 Agerpres
Impactul finanţării presupune dublarea capacităţii naţionale de stocare a energiei şi consolidarea securităţii energetice a României; facilitarea tranziţiei ţării noastre spre un viitor sustenabil prin dezvoltarea de capacităţi noi.
Banca Transilvania acordă un credit de investiţii de peste 75 de milioane de euro companiei Nova H, deţinută de Nova Power & Gas, pentru dezvoltarea celei mai mari instalaţii de stocare a energiei în baterii din România, cu o putere de 200 MW şi o capacitate de stocare de 400 MWh, potrivit unui comunicat al băncii.
Aflată în Floreşti, judeţul Cluj, instalaţia a intrat în funcţiune şi exploatare comercială în această lună, ocazie cu care Nova Power & Gas a anunţat începerea lucrărilor la centrala de producţie în ciclu combinat de 160 MW din Câmpia Turzii, tot în judeţul Cluj. Valoarea celor două investiţii depăşeşte 350 de milioane de euro.
Aflată în Floreşti, judeţul Cluj, instalaţia a intrat în funcţiune şi exploatare comercială în această lună, ocazie cu care Nova Power & Gas a anunţat începerea lucrărilor la centrala de producţie în ciclu combinat de 160 MW din Câmpia Turzii, tot în judeţul Cluj. Valoarea celor două investiţii depăşeşte 350 de milioane de euro.
Impactul finanţării presupune dublarea capacităţii naţionale de stocare a energiei şi consolidarea securităţii energetice a României; facilitarea tranziţiei ţării noastre spre un viitor sustenabil prin dezvoltarea de capacităţi noi.
BT îşi întăreşte parteneriatul construit de-a lungul anilor cu Nova Power & Gas, unul dintre cei mai mari clienţi ai săi, contribuind la consolidarea poziţiei de lider în stocarea energiei în baterii a acestuia.
Nova Power & Gas, parte a Grupului E-INFRA, este o companie 100% românească, cu activitate legată de întregul lanţ energetic: producţie, furnizare, stocare şi investiţii majore în infrastructură.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 87 / 9151 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





