ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

2020 se află pe locul trei în topul amenzilor totale aplicate de Consiliul Concurenței

19 Ianuarie 2021   |   Cătălin Suliman (partener), Georgeta Gavriloiu (counsel) - Filip & Company

Consiliul Concurenței a demonstrat constanță și în vremuri de pandemie

 
 
Anul 2020 a fost unul intens în materie de concurență, activitatea autorității de concurență părând a nu fi fost afectată de pandemie, mai ales dacă ne raportăm la nivelul ridicat al amenzilor aplicate (peste 70 de milioane de Euro).

Consiliul Concurenței a demonstrat într-un an de pandemie că rămâne una dintre cele mai puternice autorități, cu experiență bogată și renume format, în special prin raportare la deciziile luate în ultima perioadă. Anul 2020 a venit după o perioadă de tranziție în care autoritatea nu a finalizat un număr mare de cazuri și a adus un rezultat foarte bun pentru autoritate din perspectiva amenzilor aplicate (la nivelul anilor de top ai autorității), 2020 fiind al treilea în topul amenzilor totale aplicate de autoritate.

Este de apreciat faptul că autoritatea de concurență a reușit să asigure o bună funcționare și în regimul online / de la distanță lăsând impresia că nu a fost afectată de schimbările impuse în perioada stării de urgență sau a celei de alertă.

În ceea ce privește investigațiile finalizate în anul 2020, cazurile notabile sunt: i) în domeniul serviciilor financiare (investigațiile din zona leasingului financiar și a celui operațional), ii) în domeniul farmaceutic (sancțiunea aplicata pentru nerespectarea angajamentelor de catre GSK Romania), iii) în domeniul comerțului online (investigația privind segmentul marketplace), iv) investigația din sectorul mașinilor agricole sau v) în domeniul forestier (investigațiile privind licitațiile de masă lemnoasă).

În anul 2020, au fost continuate o serie de investigații sectoriale, cele mai importante fiind cele din domeniul farmaceutic (medicamente eliberate fără prescripție medicală și suplimente alimentare), cea privind serviciile de arhivă electronică sau analiza în privința Big Data (un prim material fiind publicat de autoritatea de concurență la finalul anului 2020).

Anul 2020 a fost unul normal pentru operațiunile de fuziuni si achiziții. Consiliul Concurenței a analizat un număr de concentrări economice în linii similare față de ultimii ani, chiar dacă operațiunile majore nu întârziat să apară și datorită contextului economic local și fluctuațiilor legislative de.

Sunt unele elemente-cheie, care ies in evidență în anul 2020 în materie de concentrări economice:

- Durata medie a unei proceduri de analiză a unei concentrări economice s-a redus considerabil, situându-se constant sub pragul de 60 de zile calendaristice, cu tendințe clare de scădere în cazurile simple, ceea ce reprezintă o îmbunătățire a modului de lucru al Consiliului Concurenței, salutată de mediul de afaceri. 

- Există o deschidere mare a autorității spre dialog în cadrul acestor proceduri în vederea identificării unor soluții de implementare a operațiunilor de concentrare economică.

- Există un grad de flexibilitate la nivelul autorității în privința analizei operațiunilor de concentrare economică, flexiblitate care vine în sprijinul pieței, în dorința de a accelera apetitul investitorilor pentru piața din România. Este foarte important de menținut acest tipar de analiză și de a evita situațiile de blocaj artificial al operațiunilor de vânzare și cumpărare.

- A continuat impunerea de angajamente în situația în care, ca urmare a concentrării economice, s-ar fi ajuns la afectarea concurenței, prin consolidarea sau crearea unei poziții dominante pe anumite segmente de piață.

Anul trecut, Consiliul Concurenței a utilizat foarte puțin inspecțiile inopinate din motive lesne de înțeles. Autoritatea de concurență a realizat un număr redus de inspecții inopinate, cu mult sub media sa din ultimii 5 ani.

Anul 2020 a fost unul relativ sărac în privința investigațiilor noi, autoritatea de concurență fiind limitată de pandemia covid-19 în a efectua inspecții inopinate, astfel că și numărul de noi investigații a fost mai redus. Sunt însă de remarcat unele investigații și analize specifice noilor condiții sociale, cum ar fi cele privind echipamentele medicale de protecție, vaccinurile antigriple, analizele privind testele covid sau altele similare. În plus, autoritatea a demarat o analiză privind impactul pandemiei asupra diferitelor sectoare economice.

În anul 2020 a continuat procesul de atacare prin acțiuni în instanță a deciziilor autorității de concurență. Ținând cont de faptul că anul 2019 nu a fost unul cu un număr foarte mare de cazuri finalizate și acțiunile în contestare s-au aflat la un nivel relativ redus. 

De asemenea, anul 2020 a adus unele modificări privind organizarea modului de realizare a investigațiilor, precum și unele clarificări privind aplicarea amenzilor, în special în situația societăților care nu au o prezență fizică pe teritoriul României.

Autoritatea de concurență a avut șansa de a aplica un tratament revoluționar prin acceptarea unor măsuri propuse de o societate pentru evitarea unor posibile încălcări de concurență. O astfel de abordare ar fi fost una reformatoare pentru că ar fi permis unei societăți investigate colaborarea cu autoritatea de concurență și aplicarea unor măsuri de remediere care să conducă la o creștere a concurenței pe piață. Deși s-a limitat la impunerea de remedii, s-ar putea ajunge ca, în viitor, amenzile aplicate pentru încălcările de concurență să fie reduse prin asumarea de către părțile investigate a unor măsuri de remediere. Pentru ca acest sistem să funcționeze, autoritatea de concurență va avea nevoie de flexibilitate și dialog cu părțile investigate, impunerea unor măsuri sub formă de remedii, fără a fi acceptate în prealabil, nefiind o soluție fezabilă în toate cazurile.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7046 / 8797
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Wolf Theiss a asistat fondurile Cerberus Capital Management și Revetas Capital în legătură cu vânzarea complexului de birouri The Landmark din București. Partenerul Ileana Glodeanu a coordonat echipa multidisciplinară de avocați
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...