Economia, afectată de suspedarea activității instanțelor de judecată. Agenții economici și statul pot suferi prejudicii greu, chiar imposibil de remediat, dacă nu sunt aplicate măsuri pentru urgentarea proceselor
15 Mai 2020 BizLawyer
Decretul privind instituirea stării de urgență și Decretul de prelungire a acesteia prevăd obligația instanțelor de judecată să-și reia activitatea în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență pe 15 mai.
Efectul opririi activității judecătorești din cauza pandemiei de COVID-19 este accentuat și de pauza anterioară impunerii stării de urgență, cauzată de protestul magistraților și grefierilor, conflict nici acum soluționat. Reluarea activității efective până la vacanța judecătorească se face pentru mai puțin de două luni în condiții speciale, timp insuficient pentru judecarea majorității dosarelor de complexitate medie și mare. După care, în septembrie, se anunță un nou val pandemic care să impună desfășurarea activității în condiții de izolare și semiizolare.
„O societate care are o datorie semnificativă față de o alta poate profita de această pauză în care dosarul nu se judecă, în sensul că are timp suficient să-și provoace o stare de insolvență și să-și declare falimentul, iar partea păgubită nu mai poate recupera nimic. Aceeași este situația și în cazul proceselor din care rezultă că păgubit este Statul care poate ajunge în punctul de a nu-și putea recupera prejudiciile aduse de anumiți agenți economici datorită unei situații litigioase care trenează de jumătate de an. Riscul exista, bineînțeles, și în condițiile unei judecăți în ritm normal dar în situația actuală riscul este aproape iminent”, explică Ioana Bonghez, avocat al Casei de avocatură Berechet Rusu Hiriț.
Decretul privind instituirea stării de urgență și Decretul de prelungire a acesteia prevăd obligația instanțelor de judecată să-și reia activitatea în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență pe 15 mai. Totuși, până la 25 mai instanțele de judecată nu-și pot relua, în principiu, decât activitatea administrativă care înseamnă să trimită citațiile de reluare a judecății în cauzele suspendate de drept pe perioada stării de urgență. Timpul rămas până la vacanța judecătorească, redusă la o lună prin Hotărârea CSM nr. 734 din 12.05.2020 - mai puțin de două luni - va putea fi suficient, în cel mai fericit caz, să se acorde două termene de judecată. Acest timp este insuficient pentru soluționarea unor dosare de complexitate medie sau mare, în care este nevoie de un probatoriu complex – audiere de martori, interogatorii, probe suplimentare, arată analiza Berechet Rusu Hiriț.
Casa de avocatură atrage, totodată, atenția asupra faptului că, cel mai probabil, sezonul pandemic nu va lua sfârșit, astfel că necesitatea unor astfel de măsuri este cu atât mai mare. Dacă previziunile specialiștilor se adeveresc iar pandemia se va acutiza în toamnă – iarnă, nu este exclusă nevoia unei noi izolări pentru două – trei luni.
„Pentru că elementul surpriză nu mai poate caracteriza acest al doilea episod pandemic, ar trebui să ne pregătim pentru o desfășurare a activității profesionale cât mai aproape de normal inclusiv prin modificări legislative. Modificările Codurilor de procedură pentru pregătirea desfășurării activității instanțelor de judecată în condiții normale de celeritate necesită timp pe care în primul val de pandemie nu l-am avut la dispoziție dar am putea folosi perioada ce urmează în acest scop”, explică Raluca Popescu, avocat al Casei de avocatură Berechet Rusu Hiriț.
Pentru reluarea activității în instanțele de judecată, Consiliul Superior al Magistraturii precum și instanțele, începând cu Înalta Curte de Casație, Curtea de Apel București și continuând cu celelalte instanțe din București și țară au anunțat deja o serie de măsuri concentrate pe protejarea tuturor persoanelor care iau parte la procese.
Un exemplu este propunerea CSM ca judecătorul să facă un program pentru gruparea cauzelor pe intervale orare. Se renunță, astfel, la practica potrivit căreia toate părțile din toate dosarele unei ședințe de judecată trebuiau să fie prezenți la ora 08:30 sau 9:00 la tribunal indiferent dacă intrau în dosar în prima parte a zilei sau seara târziu. De asemenea, în cauzele nonpenale, instanțele pot dispune măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință.
Curtea de Apel București a publicat, la rândul său, o serie de măsuri care vor fi luate după data de 15 mai, cum ar fi limitarea numărului persoanelor în sălile de judecată și gruparea cauzelor pe intervale orare, purtarea măștilor în incintă și luarea temperaturii la intrarea în sediul instanței; corespondența se va face cu prioritate prin mijloace electronice. Măsuri mai stricte a anunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, printre care și prezentarea unei declarații suplimentare față de documentele justificative uzuale pentru persoanele care accesează sediile instanței
Analiza Berechet Rusu Hiriț atrage atenția asupra faptului că, deși măsurile de administrare a justiției adoptate recent vizează, așa cum este normal, prevenirea infectării cu COVID – 19, ele nu au în vedere și accelerarea proceselor din justiție. Sunt afectate îndeosebi dosarele aflate de mult timp pe rolul instanțelor de judecată sau cele în care de pronunțarea unei soluții depinde supraviețuirea unui agent economic sau bunăstarea unei persoane aflate la nevoie.
„Administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici, fixarea și acordarea de termene scurte, organizarea ședințelor de judecată prin videoconferință, măsură deja avută în vedere și de Consiliul Superior al Magistraturii, la fel și continuitatea actului de justiție și pe durata vacanței judecătorești, perioadă în care să fie soluționate și alte tipuri de cauze decât cele urgente sunt măsuri prevăzute deja în legislația actuală care pot ajuta justițiabilii, inclusiv agenții economici care se află în situații dificile și au nevoie de soluții judecătorești cât mai curând.” explică Ioana Bonghez.
Potrivit analizei Casei de avocatură, este urgentă adaptarea desfășurării activității judiciare în perioade de izolare sau semiizolare prin implementarea unor metode precum videoconferințele sau administrarea probelor de către avocați. Aceste măsuri nu doar că vor asigura continuitatea activității judecătorești, ci vor îmbunătăți și modelul de funcționare a sistemului judiciar din România, ceea ce va ajuta la evitarea agravării problemelor economice cauzate de pandemia de COVID-19.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9970 / 10646 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





