ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preşedintele Consiliului Fiscal estimează un deficit bugetar cash sub 7% din PIB, în 2021

21 Aprilie 2021   |   Agerpres

Economistul a adăugat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) înseamnă pentru România 14% din PIB, iar o realizare de numai 50% a acestui deziderat ar putea duce investiţiile la 6,5% din PIB.

 
 
Corecţia bugetară este esenţială pentru stabilitatea economiei şi a leului, iar pentru 2021 văd un deficit bugetar cash de sub 7% din PIB, în timp ce PIB-ul va creşte între 5% şi 6%, a declarat, miercuri, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.
 
"Părerea mea e că statul va intra în numeroase companii prin equity şi asta se vede prin participaţii. Sunt necesare sisteme mult mai reziliente, dar versatilitatea este, în opinia mea, esenţială. Bugetele publice trebuie să fie mai robuste. Eu spun că s-a intrat într-un nou război rece, confruntarea cel puţin economică cu China, şi vom avea un alt multilateralism chiar dacă administraţia Biden doreşte să resusciteze multilateralismul în relaţiile internaţionale. Economia post-COVID va fi considerabil diferită, cu diferenţe între state, şi vor fi regândite lanţurile de producţie. Regulile fiscale vor fi dezactivate în Uniune până în 2023, ceea ce nu înseamnă că în România nu trebuia să se înceapă corecţia macroeconomică. Mediul de afaceri trebuie să promoveze vaccinarea, să nu aştepte ca oamenii să se vaccineze, pentru că altfel riscăm să ne plafonăm şi va fi foarte rău. Creşterea PIB-ului în 2021 eu o văd între 5 şi 6%, sunt mai optimist. Corecţia bugetară este esenţială pentru stabilitatea economiei şi a leului. Corecţia bugetară a debutat şi se vede în programarea multianuală. Deficitul bugetar cash, în 2021, îl văd sub 7% şi am discutat acest lucru şi la Consiliul Fiscal. Vedeţi care este prognoza MFP - deficit ESA de circa 8%, e posibil să scadă sub 8%, dar eu zic că e în jur de 8%, în 2021. Deficitul va fi în scădere şi după 2021, însă sarcina va fi mai complicată din cauza naturii structurale a deficitului. În alte economii reducerea va fi mai facilă, pentru că nu există deficite structurale aşa de înalte ca în România", a spus Dăianu, la cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei de Risc de Ţară, organizată de Coface România.
 
Economistul a adăugat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) înseamnă pentru România 14% din PIB, iar o realizare de numai 50% a acestui deziderat ar putea duce investiţiile la 6,5% din PIB.
 
"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă înseamnă cam 14% din PIB şi ajută mult redresarea, transformarea economiei, atenuarea unor probleme structurale şi, nu în cele din urmă, corecţia macro, un aspect subestimat la noi, în dezbaterea publică. PNRR poate să aducă anual un plus de 2,5% la bugetul public. Investiţiile publice pot ajunge la 7,5%, maximul ultimului deceniu, dacă vom absorbi la maximum. Noi am compensa prin PNRR scăderea PIB-ului potenţial. Realizare de numai 50% din PNRR, ar putea să ducă investiţiile publice la 6 - 6,5% din PIB. Ratele medii de creştere a PIB-ului pentru anii care vin, cu o medie de 5%, sunt fezabile, pentru că PNRR influenţează PIB-ul potenţial în mod pozitiv. Trebuie, însă, să punem accent pe educaţie şi sănătate. Infrastructura nu înseamnă numai drumuri şi poduri... În momentul de faţă noi alocăm cu circa 2% sub media UE la educaţie şi 1,5% la sănătatea publică. De aceea avem şi spitalele pe care le avem. Dacă vom aplica PNRR şi vom face şi corecţia macroeconomică, e posibil să avem ratingul României la BBB+ în 2024, dar depinde foarte mult de consolidarea bugetară", a punctat preşedintele Consiliului Fiscal.
 
Deficitul bugetului consolidat a urcat la 1,14% din Produsul Intern Brut după primele două luni ale acestui an, de la 0,33% din PIB în ianuarie 2021 şi 0,73% din PIB în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ţinta de deficit bugetar pentru acest an este 7,16% din PIB, pe cash.
 
În cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în data de 6 aprilie, instituţia financiară internaţională şi-a îmbunătăţit, semnificativ, estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, care va înregistra o creştere economică de 6,4%.
 
Autorităţile române au construit bugetul de stat pentru anul în curs mizând pe o creştere a economiei de 4,31%.
 
La finalul lunii martie, şi Banca Mondială a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti, indicând un avans al PIB de 4,3% pentru acest an, faţă de estimările anterioare, publicate în ianuarie, care mizau pe o creştere de 3,5% în 2021.
 
Coface România organizează, miercuri, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei de Risc de Ţară, care reuneşte experţi în riscul de ţară, specialişti din domeniul academic, bancar, precum şi investitori români şi din străinătate.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6224 / 8797
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Wolf Theiss a asistat fondurile Cerberus Capital Management și Revetas Capital în legătură cu vânzarea complexului de birouri The Landmark din București. Partenerul Ileana Glodeanu a coordonat echipa multidisciplinară de avocați
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A crește în primul semestru din 2024. Avans de 18% la nivel global și de 39% pe piețele emergente. CMS își menține pozițiile fruntașe în clasamente, Clifford Chance și Schoenherr se remarcă în Europa și două firme cu prezență la București rămân în top la nivel global
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
Cariere în Drept | Povestea Andreei Ungureanu, absolventă a Facultății de Drept din Iași, care a ales magistratura, după un program de master în Științe Penale, dorindu-și să activeze ca procuror. ”Deși pentru început se poate dovedi dificil și frustrant, este esențial pentru un tânăr la început de drum să dobândească lecția răbdării și o modestie a pașilor mici, făcuți cu tenacitate, către un ideal ce urmează a fi șlefuit”, spune tânăra, azi auditor de justiție în cadrul INM
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...