ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Se caută soluţii tehnice pentru energie | Ciucă: Discutăm de o decizie prin care să existe piaţă semireglementată

07 Noiembrie 2022   |   Agerpres

Premierul a subliniat şi că, în acest moment, nu a fost redus consumul şi există posibilitatea să se asigure un procent semnificativ din necesarul de energie al Republicii Moldova.

 
 
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că se caută soluţii tehnice în ceea ce priveşte piaţa energiei, arătând că se discută despre o decizie prin care să existe o piaţă semireglementată.

"Avem în continuare în analiză la nivelul structurilor tehnice care sunt soluţiile prin care putem să integrăm fondurile de la Uniunea Europeană pentru combaterea sărăciei energetice şi soluţiile prin care vom decide în aşa fel încât să protejăm în continuare populaţia, iar preţul la energie, mă refer la primele două praguri la consumatorul casnic, să rămână la aceeaşi valoare şi am zăbovit atât de mult pentru că în continuare căutăm soluţii astfel încât în ceea ce priveşte sectorul de IMM, cât şi marea industrie să găsim acea soluţie prin care să asigurăm competitivitatea produselor româneşti. Este foarte important să avem în vedere acest lucru, este un obiectiv pe care l-am discutat şi la nivelul Comisiei (n.r. Europene), la întâlnirile pe care le-am avut. (...) Încă se caută soluţii tehnice. Este foarte clar că discutăm despre o decizie prin care să existe o piaţă semireglementată pentru că trebuie să existe energie care să poată să fie pusă în achiziţie şi vânzare. România are în continuare nevoie de între 2 şi 3 terawatti pe fiecare an, ca atare trebuie să cumpărăm şi atunci când avem vârfuri de producţie să vindem, iar pragurile la nivelul consumatorului casnic sperăm să rămână la fel cum au fost până acum şi acesta este angajamentul nostru, pentru că ne dorim să protejăm populaţia vulnerabilă care nu poate să-şi plătească consumul de energie dacă depăşeşte pragurile aşa cum sunt în momentul de faţă pe piaţa zilnică", a spus Ciucă după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.


El a declarat că pentru consumatorii mari discuţiile vizează existenţa unui singur preţ.

De asemenea, preşedintele PNL a precizat că există şi posibilitatea acordării de subvenţii pentru consumatorii casnici vulnerabili.

"Avem şi posibilitatea acestor subvenţii pentru că ele vin de la Uniunea Europeană, sunt bani puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană, pentru consumatorul casnic vulnerabil. Tocmai de aceea am zis că trebuie să găsim soluţii pentru consumatorii mari, pentru că din fondurile de coeziune nu există posibilitatea să fie acordate compensaţii", a afirmat Ciucă.

Potrivit acestuia, pragul de 1,3 lei/kWh este vehiculat de toată lumea şi se află în analiză, dar nu a fost luată o decizie.

Premierul a subliniat şi că, în acest moment, nu a fost redus consumul şi există posibilitatea să se asigure un procent semnificativ din necesarul de energie al Republicii Moldova.

Ciucă a precizat, întrebat despre măsurile care i-ar viza pe consumatorii până la 100 kWh, dar care nu sunt vulnerabili, că în acest moment analiza vizează cele trei praguri pentru consumatorul casnic - până în 100/kWh, între 100 şi 255/kWh şi peste 255/kWh.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2865 / 9325
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...