ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Virgil Popescu: Joi vom finaliza acordul pentru implementarea reactoarelor modulare mici

02 Noiembrie 2021   |   Agerpres

Conform unui comunicat al Casei Albe, preşedintele SUA, Joe Biden, şi cel al României, Klaus Iohannis, vor anunţa marţi planurile ce vizează construirea unui reactor modular mic (SMR), primul de acest tip în România, în parteneriat cu firma americană NuScale Power.

 
 
Acordul cu Statele Unite ale Americii pentru implementarea în România a reactoarelor modulare mici (SMR) va fi finalizat joi, iar prin intermediul acestuia, pe lângă energie curată, se vor crea zeci de locuri de muncă, a anunţat marţi ministrul Energiei, Virgil Popescu.
 
"Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, vor face astăzi un anunţ important pentru viitorul energiei din ţara noastră! România, în parteneriat cu SUA, vor colabora pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR). Cea mai recentă tehnologie nucleară civilă din Europa va fi în România. Pe lângă energie curată, prin intermediul acestui parteneriat se vor crea zeci de mii de locuri de muncă în SUA şi în România. Mâine (miercuri - n. r.) voi pleca pentru a participa la COP26, iar joi, alături de secretarul american al Energiei, Jennifer Granholm, vom finaliza acordul anunţat de cei doi şefi de stat", a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.
 
El a subliniat că, în august 2020, NuScale a intrat în istorie drept primul şi singurul SMR care a primit aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA - o etapă crucială în construirea şi implementarea acestei tehnologii SMR.
 
Conform unui comunicat al Casei Albe, preşedintele SUA, Joe Biden, şi cel al României, Klaus Iohannis, vor anunţa marţi planurile ce vizează construirea unui reactor modular mic (SMR), primul de acest tip în România, în parteneriat cu firma americană NuScale Power.
 
"Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, ceea ce va poziţiona tehnologia SUA în fruntea cursei globale pentru implementarea SMR. Acordul comercial va include o unitate NuScale cu 12 module, şi iniţial va crea peste 6.000 de locuri de muncă americane şi româneşti, având potenţial de a crea alte 30.000 de locuri de muncă dacă va fi extins proiectul. Dezvoltarea tehnologiei SMR va avea o contribuţie importantă la decarbonizarea sectorului energiei şi la emisii zero în viitor", se menţionează în comunicat.
 
În martie, Nuclearelectrica a semnat un Memorandum de Înţelegere cu NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice privind construcţia reactoarelor modulare mici (SMR), scopul acestui document fiind evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România, anunţa SNN, printr-un comunicat.
 
Potrivit comunicatului citat, acest acord reprezintă un semnal al interesului României pentru tehnologiile nucleare inovatoare, de nouă generaţie, care într-un viitor vor completa şi ulterior înlocui actualele generaţii de reactoare nucleare.
 
NuScale dezvoltă o centrală nucleară pe bază de reactoare modulare cu apă uşoară pentru a furniza electricitate, încălzire termică, desalinizare. Proiectul reactorului mic modular (SMR) are la bază o construcţie modulară integral fabricată de NuScale capabilă să genereze 60 MW de electricitate utilizând o versiune sigură, redusă ca dimensiune şi scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apă sub presiune. Investitorul majoritar al NuScale este Fluor Corporation, o companie globală de inginerie, procurare şi construcţie cu o tradiţie de 60 de ani în industria nucleară comercială. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4953 / 8995
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
IAM Global Leaders 2025 | 12 români, printre care Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Alina Tugearu (ZRVP) și Răzvan Dincă (RD&A) au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul brevetelor, la nivel global. Prin ce s-au remarcat aceștia și cum îi văd clienții
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
Avocații Teis și Asociații întorc rezultatul unei proceduri de achiziție publică de produse militare
Schoenherr a asistat Trans-Oil Group în tranzacția de preluare a Terminalului Frial | Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
‘Leading lawyers’ in Romania | RTPR, TZA, NNDKP și PNSA au cei mai mulți avocaţi recomandaţi de IFLR 1000, ediția 2024. Ce firme sunt recomandate în practicile de M&A, Banking & Finance, Capital markets și Project development
Filip & Company a asistat Teilor Holding în cel mai mare plasament privat pentru obligaţiuni corporative din 2024. Olga Niță (partener) a coordonat echipa
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
Bondoc și Asociații asistă un consorțiu de bănci cu privire la finanțarea cu 291 de milioane de euro a construcției parcului eolian VIFOR de 461 MW din România
Comitetul ad-hoc format din trei arbitri care va analiza cererea de anulare depusă de Gabriel Resources în arbitrajul ICSID pentru Roșia Montană a fost constituit. Reclamanții au acuzat doi arbitri ai Tribunalului care a dat câștig României în luna martie că au avut relații ascunse cu partea română
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...