ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Finanţelor: Contribuabilii plătitori de impozit pe profit vor primi o bonificaţie, de 5 şi 10%

27 Martie 2020   |   AGERPRES

Pentru importuri la medicamente, echipamente de protecţie şi alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID-19, nu se mai solicită plata taxelor pe valoare adăugată, pe perioada stării de urgenţă şi încă alte 30 de zile după încetarea stării de urgenţă.

 
 
Plătitorii de impozit pe profit vor primi o bonificaţie, calculată asupra impozitului pe profit datorat pe 25 aprilie 2020, de 5 şi respectiv 10%, a declarat, joi seara, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"A doua Ordonanţă de Urgenţă se referă la măsuri fiscale pe care le-am aprobat în această şedinţă de Guvern, şi avem două articole. În primul rând, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit există o bonificaţie calculată asupra impozitului pe profit datorat pe 25 aprilie 2020, astfel: 5% pentru contribuabilii mari stabiliţi potrivit ordinului nr 3609/2016, 10% pentru contribuabilii mijlocii potrivit ordinului nr 3610/2016 şi 10% pentru ceilalţi contribuabili, care nu se încadrează la litera A şi B", a menţionat Florin Cîţu.


El a mai menţionat că pentru importuri la medicamente, echipamente de protecţie şi alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID-19, nu se mai solicită plata taxelor pe valoare adăugată, pe perioada stării de urgenţă şi încă alte 30 de zile după încetarea stării de urgenţă.

"În acest fel, reducem birocraţia şi încercăm să aducem cât mai multe importuri în ţară ale acestor materiale, fără să stăm să plătim TVA în vamă şi să întârziem acest proces", a mai spus ministrul Finanţelor.

Astfel, potrivit MFP, importatorii de kituri de testare, medicamente şi echipamente de protecţie pentru COVID-19 vor beneficia de amânarea plăţii TVA în vamă. "Guvernul a aprobat, joi, amânarea plăţii TVA în vamă pentru firmele plătitoare de TVA care importă kituri de testare COVID-19, echipamente de protecţie şi dezinfectanţi, echipamente medicale şi medicamente pentru tratarea persoanelor care au contactat virusul", se menţionează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Potrivit MFP, taxa aferentă acestor importuri realizate în cursul perioadei fiscale se evidenţiază de către importatori în decontul de TVA, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3575 / 5197
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for junior ̸ mid-level associates
CNAIR a plătit anul trecut onorarii în cuantum de 282.565,5 lei caselor de avocatură care îi asigură reprezentarea în arbitrajele comerciale în care este implicată instituția. Firme din Italia, Grecia, Franța și Spania, adversare la ICC Paris și CCIR
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Elena Iacob, promovată anul acesta pe poziția de CEE Regional Senior Legal Counsel în cadrul Alliance Healthcare România: “Cred foarte mult în oameni și în cuvântul „împreună”. Fiecare poate face lucruri extraordinare individual, însă împreună suntem un ocean”
Filip & Company a asistat BayWa r.e. România în achiziția parcului fotovoltaic White Gate din județul Constanța. Echipa de proiect a fost coordonată de Ioana Roman (partener)
CMS asistă Alcedo cu privire la achiziția Naturevo. Echipa, condusă de Horea Popescu (Managing Partner) și Mircea Moraru (Counsel)
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Banking & Finance
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Insolvency | Litigation
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Maria Teodora Busuioc, a noua pe listă anul trecut: ”Este o onoare pentru mine să am ocazia să întâlnesc persoanele care se află în miezul vieții juridice din România, care scriu nu numai doctrină, ci și legislație”
LegiTeam: Bulboacă & Asociații is looking for an Associate | Corporate ̸ M&A
NNDKP parte din echipa internațională de avocați care a asistat Mengtai Group în achiziția grupului Alu Menziken. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
ZRVP facilitează relocarea Tech-Con Industry, un jucător important pe piața de automatizări din România, în VLPark Bucharest West. Marina - Crenguța Florea (partener) și Lavinia Ludovic (senior associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...