ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Două instanţe nu se înţeleg în legătură cu cine are competenţa în dosarul privind certificatul de revoluţionar al lui Iliescu

25 Aprilie 2023   |   Agerpres

Cum anterior şi Tribunalul Bucureşti îşi declinase competenţa în acest caz, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trebui să decidă ce instanţă va trebui să soluţioneze dosarul.

 
 
Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, că nu are competenţa să judece dosarul în care Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari solicită anularea şi retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 acordat fostului preşedinte Ion Iliescu.
 
Cum anterior şi Tribunalul Bucureşti îşi declinase competenţa în acest caz, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trebui să decidă ce instanţă va trebui să soluţioneze dosarul.
 
"Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a-VIII a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Declină cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia a-II a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Înaintează cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă", a decis luni Curtea de Apel Bucureşti.
 
Decizia Curţii de Apel Bucureşti intră în contradicţie cu hotărârea unui magistrat de la Tribunalul Bucureşti, care a stabilit, în luna februarie, că instanţa competentă în acest caz este CAB.
 
"Conform art. 8 alin 7 din Legea numărul 341/2004, 'contestaţiile împotriva actelor administrative de respingere a cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute de prezenta alege şi obţinerea certificatului, precum şi împotriva actelor administrative privind anularea certificatului în condiţiile legii se soluţionează în instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu respectarea competenţei prevăzute la art. 25'. În cauză, în raport de criteriul poziţionării autorităţii publice pârâte, în sistemul administraţiei publice şi de obiectul principal al acţiunii în contencios, anularea actelor administrative privind anularea Certificatului de Luptător pentru Revoluţia din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant şi retragerea titlului conferit conform Decretului nr.1053/2019, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti", se arăta în decizia judecătoarei Alina Mihaela Ferenţ de la Tribunalul Bucureşti.
 
De menţionat că Ion Iliescu nu a venit la proces şi nici nu a fost reprezentat de vreun avocat.
 
Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a cerut în instanţă anularea şi retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu.
 
Potrivit unui document emis de reclamant, o comisie din cadrul Secretariatului a constatat, atât din CV-ul aflat pe internet, cât şi din materialele din presă, că Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 şi în Partidul Comunist Român în anul 1953 unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 şi membru al CC al PCR.
 
"Având în vedere faptul că în 1971, a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR, comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin Legea 242. (...) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 - 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale PCR, motiv pentru care în unanimitate decide demararea procedurii administrative de anulare a Certificatului LRM", se arată în documentul citat. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 475 / 4457
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...