ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

MJ: Strategia de dezvoltare a sistemului naţional de probaţiune din România pentru perioada 2021-2025 - aprobată de Guvern

11 August 2021   |   Agerpres

"Noua Strategie fundamentează direcţii de acţiune şi obiective pe termen mediu menite să asigure continuarea construcţiei unei instituţii de probaţiune eficiente şi configurarea necesarului de resurse umane, materiale şi financiare pentru perioada 2021 - 2025", menţionează sursa citată.

 
 
Strategia de dezvoltare a sistemului naţional de probaţiune din România pentru perioada 2021-2025, iniţiată de Ministerul Justiţiei, a fost aprobată de Guvern, a informat, miercuri, ministerul.
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei transmis AGERPRES, este primul document de politică publică pentru sistemul de probaţiune, asumat de Guvernul României, de la înfiinţarea acestei instituţii, în urmă cu 20 de ani.
 
"Noua Strategie fundamentează direcţii de acţiune şi obiective pe termen mediu menite să asigure continuarea construcţiei unei instituţii de probaţiune eficiente şi configurarea necesarului de resurse umane, materiale şi financiare pentru perioada 2021 - 2025", menţionează sursa citată.
 
Ministerul Justiţiei arată că printre obiectivele strategice ale documentului se numără consolidarea sistemului de probaţiune din România prin implementarea unui management economico - financiar care să răspundă nevoilor actuale de dezvoltare ale sistemului naţional de probaţiune, informatizarea sistemului şi consolidarea capacităţii administrative a instituţiei, dezvoltarea resurselor umane şi promovarea standardelor etice şi de conduită anticorupţie la nivelul sistemului naţional de probaţiune, dar şi îmbunătăţirea serviciilor furnizate şi dezvoltarea de parteneriate pentru integrarea şi valorificarea contribuţiei instituţiilor din comunitate sau expertizei internaţionale în activitatea de probaţiune.
 
"Dinamica ultimilor ani în ceea ce priveşte raportul dintre populaţia penitenciară şi cea aflată în executarea unor măsuri şi sancţiuni neprivative de libertate, sub supravegherea serviciilor de probaţiune, a determinat şi determină în continuare nevoia de programare strategică a dezvoltării sistemului de probaţiune din România, în contextul gestionării de către sistemul de probaţiune a peste 90.000 de persoane/anual faţă de care au fost dispuse măsuri şi sancţiuni neprivative de libertate", precizează MJ.
 
Sursa citată mai spune că aprobarea acestui act normativ de către Guvern reprezintă şi îndeplinirea uneia dintre măsurile cuprinse în Planul de acţiune pentru perioada 2020-2025, elaborat în vederea executării hotărârii-pilot Rezmives şi alţii împotriva României, precum şi a hotărârilor pronunţate în grupul de cauze Bragadireanu împotriva României.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1624 / 4518
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Baciu Partners, Mușat & Asociaţii și Răzvan Dincă & Asociaţii, pe lista scurtă pentru distincția de ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2024, desfășurată la Londra. Ce spun ghidurile juridice despre activitatea firmelor
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Imobiliar)
Cariere în Drept | De vorbă cu Maria Stanca, unul dintre mai buni studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din București - promoția 2023, care a ales profesia de notar: ”Pentru cei care își doresc o profesie juridică, într-adevăr, Facultatea de Drept nu se parcurge cu lejeritate, volumul de studiu și cerințele fiind considerabile. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii și să dau înapoi societății; practicând dreptul, simt că tocmai asta fac”
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...