INTERVIU | Traian Briciu, președintele UNBR: Nu cred că vreun avocat român, care cunoaște bine cum funcționează avocatura într-o cultură de drept continental, și-ar putea dori dereglementarea profesiei. Ar fi binevenită colaborarea cu societățile de avocați puternic consolidate economic, administrativ și profesional. Acestea ar putea aduce expertiză utilă în profesie

Tendințele de interprofesionalitate, de reunire a competențelor din mai multe sectoare judiciare sau chiar non-judiciare pentru a furniza clientului un produs integrat, sunt vizibile și nu pot fi ignorate, a declarat prof.univ.dr. Traian-Cornel Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), într-un interviu acordat ^BizLawyer.În opinia sa, interprofesionalitatea este, de fapt,  un efect al trendului de dereglementare și comercializare a profesiei, dar din fericire, acolo unde avocații au avut instituții puternice, a ajuns să fie parte a reglementării.
”Știm foarte bine că piața cere consultanță integrată, dar aceasta trebuie să diferențieze foarte bine munca avocatului de cea a altor profesioniști pentru a se stabili clar cine își asumă răspunderea”, a arătat președintele UNBR, în interviul acordat publicației noastre.

Atunci când societatea de avocatură oferă astfel de servicii integrate, prin colaborare cu alte profesii, lucrurile sunt mai clare întrucât  se știe cine își asumă răspunderea pentru produsul final, respectiv consultanța. Problema apare când firme comerciale de non–avocați spun că oferă consultanță juridică. Așa ceva este ilegal întrucât, prin lege, consultanța juridică este domeniu rezervat avocaturii, spune Traian Briciu.

---

Descoperă oportunitățile de recrutare de pe LegiTeam! GRATUIT.

---

Prof. univ. dr. Traian-Cornel Briciu, președintele UNBR: Într-adevăr, în ultimii ani, în plan european au avut  loc transformări legislative cu impact puternic asupra  profesiei de avocat. În primul rând, este vorba de pachetul de directive privind dreptul la apărare și consolidarea drepturilor persoanelor suspectate și acuzate prin stabilirea unor standarde minime comune privind drepturile la un proces echitabil, a cărui transpunere presupune schimbări de anvergură în scopul întăririi dreptului la apărare. Acest pachet a fost adoptat de Parlamentul European în 2016 și ar fi trebuit transpus în legislația națională până la mijlocul acestui an. Însă, din păcate, a intrat în blocajul legislativ aproape generalizat în ce privește justiția și codurile penal și de procedură penală, așa încât ne paște procedura de infringement. Pentru directiva privind prezumția de nevinovăție, Comisia Europeană a declanșat deja această procedură. Mai sunt două directive din același pachet, care ar fi trebuit transpuse până în iunie anul curent. Este vorba de Directiva (UE) 2016/800 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale  (care a avut termen de transpunere la  11 iunie 2019) și de Directiva (UE) 2016/1919 din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, al cărei termen de transpunere a expirat pe 25 mai 2019.

În ceea ce privește secretul profesional, România a avut de transpus două directive cu impact asupra acestuia, întrucât prevăd obligații de raportare. Este vorba de Directiva (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului și  Directiva (UE) 2016/2258 a Consiliului din 6 decembrie 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește accesul autorităților fiscale la informații privind combaterea spălării banilor. Și acestea au fost transpuse cu întârziere destul de mare, însă UNBR a avut până ȋn prezent o bună colaborare cu Oficiul Național privind Combaterea Spălării Banilor, astfel încât reglementările care apără secretul profesional al avocatului în contextul obligațiilor de raportare a tranzacțiilor suspecte au fost adoptate într-o formă acceptabilă prin Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Această lege definește, în premieră, noțiunea de ”organism de autoreglementare” ceea ce este foarte important întrucât  sunt prevăzute dispoziții detaliate detaliate privind modul de cooperare al acestor organisme (în speță, UNBR) cu Oficiul, dar și cu avocații,  în implementarea și aplicarea legii. Însă, chiar dacă această lege a fost transpusă, urmează multă muncă, la nivelul UNBR, pentru implementarea acesteia prin legislația secundară și deja am demarat discuțiile cu reprezentanții Oficiului, în luna ianuarie 2020 fiind aleasă pentru eventuale ȋntâlniri de lucru.


Ceea ce aduce nou această Directivă este că la orice modificare legislativă care privește accesul la profesie trebuie făcut un test de proporționalitate, pe care cred că legislația română privind avocatura l-a respectat întotdeauna, chiar dacă nu era impus de vreo reglementare europeană.

Principiul proporționalității presupune că  măsurile naționale privind accesul la profesie trebuie să îndeplinească patru condiții: să se aplice în mod nediscriminatoriu; să fie justificate de obiective de interes public; să fie adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivului pe care îl urmăresc; să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

Pe de altă parte, în preambului Directivei se precizează că aceasta ” nu aduce atingere competenței statelor membre de a defini organizarea și conținutul sistemelor lor de educație și de formare profesională, în special în ceea ce privește posibilitatea de a delega organizațiilor profesionale competența de a organiza sau a superviza educația și formarea profesională”. 

Deci, mari schimbări față de reglementarea accesului la profesie în România nu aduce această Directivă, întrucât principiul proporționalității a fost întotdeauna unul dintre principiile generale ale dreptului Uniunii și a fost avut în vedere ori de câte ori s-a făcut vreo modificare legislativă cu privire la accesul în profesia de avocat. Acum apare doar condiția ca acest test să fie explicat într-un document care să fie atașat expunerii de motive pentru modificarea legislației.

Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică

Nu cred că vreun avocat român, care cunoaște bine cum funcționează avocatura într-o cultură de drept continental,  și-ar putea dori dereglementarea profesiei, pentru că asta ar însemna mai ȋntâi comercializarea profesiei și ȋn plan secund pierderea masivă a domeniilor de practică rezervate avocaturii. Disoluția instituțională ar fi urmată ȋn mod logic și natural de ,,topirea” serviciilor avocațiale în masa serviciilor. Or, pentru profesiile reglementate, principiile fundamentale sunt baza existenței lor, mai ales în aceste vremuri în care granițele materiilor de aplanează și ne intersectăm tot mai mult cu alți profesioniști.

In scurt timp am avea o avocatura fără principiul secretului profesional, principiul independenței, fără principiul evitării conflictelor de interese! Poate fi aceasta voința avocaților?


În principal, firmele de contabilitate și audit râvnesc foarte mult la consultanța juridică, în oferta pentru serviciile lor. Însă consultanța juridică este un domeniu rezervat avocaturii, prin lege. Ceea ce înseamnă ca astfel de firme comerciale, care oferă consultanță juridică sunt ilegale. E drept că multe firme colaborează cu avocați pentru această ofertă. Însă oferta de consultanță juridică nu poate proveni decât din partea avocatului, nu a firmei. Știm foarte bine că piața cere consultanță integrată, dar aceasta trebuie să diferențieze foarte bine munca avocatului de cea a altor profesioniști pentru a se stabili clar cine își asumă răspunderea.


De fapt, primele semne ale dereglementării au apărut în 2008, odată cu izbucnirea crizei financiare mondiale, când Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional au condiționat oferirea unui ajutor pentru țări aflate în dificultate de anumite reforme economice drastice, care au inclus și profesia de avocat.

 Italienii au fost primii care au creat societatea interprofesională, în 2011, care reunește capital de la avocați, dar și de la alți investitori, non-avocați, care puteau deține chiar capital majoritar. 

Aceste reforme s-au lovit de o reacție foarte dură din partea organizațiilor de avocați internaționale, Consiliul Barourilor Europene (CCBE), Uniunea Internațională a Avocaților (UIA)  și chiar American Bar Association (ABA), cu argumentul că asemenea structuri afectează principiile fundamentale ale profesiei de avocat precum independența, prevenirea conflictelor de interese,  secretul profesional și nu în ultimul rând principiul autoreglementării profesiei. În urma acestor reacții,  italienii au revenit asupra reformei în sensul că numai avocații pot deține capitalul majoritar într-o astfel de structură. 

Ulterior, și alte țări au parcurs asemenea reforme. În 2015, în Franța, ca efect al legii nr 2015-990 din 6 august 2015 privind creșterea economică și egalitatea de șanse (denumită și legea Macron), au fost legiferate societățile interprofesionale constituite pentru exercitarea în comun a mai multor profesii liberale. Aceste schimbări au determinat o reacție de respingere din partea avocaților francezi, pentru că într-o cultură de drept continental comercializarea profesiei a fost întotdeauna ceva de neconceput. În plus, crearea instituției avocatului de întreprindere afectează profund principiul independenței acestuia întrucât avocatura este incompatibilă cu condiția de salariat, care presupune un raport de subordonare.

Or, chiar asta s-a întâmplat atunci când guvernele au impus aceste schimbări sub motivații pur economice. Nu că avocații nu și-ar dori binele economic, însă spun, fără să exagerez, că aceste tendințe dacă nu sunt ținute sub control, vor duce la dispariția profesiei de avocat.

Atunci când societatea de avocatură oferă astfel de servicii integrate, prin colaborare cu alte profesii, lucrurile sunt mai clare întrucât  se știe cine își asumă răspunderea pentru produsul final, respectiv consultanța. Problema apare când firme comerciale de non–avocați spun că oferă consultanță juridică. Așa ceva este ilegal întrucât, prin lege, consultanța juridică este domeniu rezervat avocaturii.

Citește și →  Cum lucrează avocaţii in-house din marile companii private | Laura Rudnyanszky, Country Privacy Lead - Teleperformance Group, lider mondial în această industrie

Pentru a lămuri aceste aspecte, încă din 2015  UNBR a adoptat o Rezoluție privind principiile de integritate în activitățile desfășurate de avocați în profesii compatibile cu profesia de avocat și în conlucrările interprofesionale pentru furnizarea de servicii integrate. Este esențial ca avocatul să-și păstreze independența în raporturile cu ceilalți profesioniști, atât pentru a-și asuma răspunderea, cât și pentru a nu permite încălcarea domeniului rezervat avocaturii. De asemenea, secretul profesional este mult mai strict în cazul avocatului, decât în cazul altor profesii. Avocatul trebuie să știe foarte clar că nu poate divulga date despre client într-o ofertă integrată. Și atunci, depinde cine este clientul: firma care oferă servicii integrate sau direct beneficiarul acestor servicii. E foarte dificil să trasezi astfel de limite, într-o țară cu o cultură juridică de drept continental.

Rezoluția UNBR, de care vorbeam mai devreme, are un caracter orientativ pentru avocați. Nu cred că este cazul să legiferăm aceste structuri interprofesionale, întrucât legea română permite colaborarea avocatului cu alți profesioniști pentru oferirea de servicii integrate, multidisciplinare, însă cu respectarea principiilor și a identității fiecărei profesii în parte. În opinia mea, o legiferare a unei astfel de structuri este de natură să creeze breșe în ce privește identitatea profesiei și ca orice supra-reglementare, va crea și mai multă confuzie.

Revenind la Rezoluția UNBR din 2015, care vizează interprofesionalitatea și adaptarea principiilor fundamentale ale profesiei la astfel de situații noi, cu privire la protecția secretului profesional, aceasta prevede că ”atât în cadrul raporturilor interprofesionale, cât și în cadrul desfășurării unor activități compatibile cu profesia, avocatul va respecta acest principiu în toate dimensiunile sale: secretul datelor încredințate, confidențialitatea comunicărilor avocat client și privilegiul profesional. Avocatul își va informa clientul în cazul în care anumite informații încredințate de acesta ar trebui partajate cu ceilalți profesioniști în realizarea unei lucrări integrate. Avocatul va cere acordul clientului pentru partajarea unor informații și se va asigura că ceilalți profesioniști cu care colaborează vor păstra confidențialitatea datelor încredințate.
Avocații trebuie să țină cont de faptul că secretul profesional este atât o obligație a avocatului, dar și un drept al clientului. De aceea, avocatul își va sfătui clientul în legătură cu natura datelor ce pot fi partajate cu alți profesioniști, fără a-i pune în pericol dreptul și siguranța juridică. De asemenea, avocații trebuie să țină cont de faptul că păstrarea secretului încredințat este un privilegiu profesional. Regulile «privilegiului profesional»  interzic ca informația comunicată avocatului să fie folosită împotriva clientului. De aceea, indiferent de acordul clientului și de opinia altor profesioniști cu care se află în relație de colaborare profesională, avocatul va  acționa numai potrivit crezului său profesional și nu va face niciun act care să pericliteze privilegiul profesional. În virtutea obligației de păstrare a secretului profesional, avocații vor analiza și vor valorifica oportunitățile profesionale fără a încerca să „ocolească” sau să încalce limitele legii pentru a obține avantaje cu ignorarea regulilor păstrării secretului profesional în exercitarea activităților profesionale în care sunt calificați”


Articolul 47 din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată în 2017, prevede că ”Orice comunicare publică sau orice publicitate făcută de un avocat sau de o formă de exercitare a profesiei este permisă, cu condiția ca aceasta să respecte reglementările profesionale și cele privitoare la independența, demnitatea, integritatea profesiei, păstrarea secretului profesional, să fie obiectivă și să corespundă adevărului”.

Asta înseamă că avocatul  are o libertate de exprimare în aceste limite. Vorbesc de limitele legii, care nu sunt neapărat limitele legii avocaturii. Există anumite reglementări generale care interzic publicitatea mascată sau înșelătoare și acestea se aplică și avocaților. Pe de altă parte, dacă vrei să faci marketing direct, trebuie să te gândești dacă permite Regulamentul General privind Protecția Datelor. Dacă vrei să cumperi reclamă în calupuri publicitare la TV, trebuie să te gândești dacă ai voie să-ți faci publicitate încadrat de detergenți și margarină și dacă aceasta ȋncadrează cu demnitatea unei profesii care este plasată funcțional ȋn mediul judiciar, caracterizat prin solemnitate, sobrietate și moderație. Sau dacă vrei să-ți faci reclamă pe Internet, nu prea poți să faci o ofertă gen ”1 client +1 gratis”, pentru că legea prevede dispoziții specifice pentru avocatura pro-bono și concurența neloială. Plus că sună ridicol pentru un avocat.

Și în Franța au fost aceleași revendicări ale avocaților, să poată să-și facă publicitate, pentru că în dreptul continental publicitatea profesiilor liberale este limitată prin tradiție. În 2015 s-a permis acest lucru, în Franța, însă n-a fost nicio inflație de reclame avocațiale pentru că cei (foarte puțini) care le-au făcut totuși au fost persiflați în mediul online, efectele concrete fiind mai degrabă negative.

În 2017 s-a permis și în România, însă practic nu s-a remarcat nicio schimbare. Eu n-am văzut spoturi publicitare ale avocaților la TV, deși au fost grupuri de avocați care au revendicat costant această permisiune. Adevărul este că avocatura este o profesie solemnă, a cărei structură nu se pretează la publicitatea comercială. Avocații se pot implica în acțiuni de responsabilitate socială, se pot exprima liber, pot lua poziție față de încălcarea legii în societate. Dar a-și face publicitate în sens comercial, nu cred că îi ajută și asta văd și ei acum, când sunt liberi s-o facă.

In legătură cu această temă există ȋnsă o procupare la nivelul organelor centrale pentru publicitatea profesiei, adică aducerea ȋn spațiul public a informațiilor privind activitatea avocațială, serviciile oferite, precum și consolidarea profilului profersional al avocatului ȋn societate.


Într-adevăr, un număr restrâns de societăți mari și chiar medii realizează majoritatea veniturilor din avocatură. Asta se întâmplă la nivelul întregii societăți și în plan mondial. 1% din populaţia lumii deţine peste jumătate din averea globală. De ce este așa, probabil există un secret și ar trebui să-i întrebăm pe economiști.

Însă la nivelul UNBR ne-am gândit la acest aspect și cred că ar fi binevenită colaborarea cu societățile de avocați puternic consolidate economic , administrativ și profesional. Acestea ar putea aduce expertiză utilă în profesie. Sper ca aceste societăți să devină mai active în dezvoltarea profesiei în general, pentru că apărarea profesiei este în interesul tuturor.


Motivația a constat ȋn dorința de a asigura intrarea ȋn profesie a unui număr de avocați care să asigure un mediu concurențial și ȋmprospătarea corpului profesional ȋn deosebi ȋn zone ale țării ȋn care exista o lipsă acută de tineri avocați. Intențiile au fost corecte și legitime, dar mijloacele nu au fost suficient analizate, ceea ce a condus la o percepție de vulnerabilizare a unui capitol la care avocatura a stat ȋn general bine ȋn ultimii 8 ani. Este rolul Consiliului UNBR ca, ȋnvățând din experiența ultimului examen, să găsească o formulă de exaamen care să echilibreze cerințele exigenței și cele ale accesibilității ȋn profesie.


Aș spune că ne preocupă foarte mult repartiția avocaților pe diverse zone ale țării, întrucât există disproporții vădite privind numărul de avocați raportat la numărul de cetățeni. De aceea, am căutat soluții pentru o flexibilitate mai mare a admiterii în profesie, fără a face rabat de la principiul competenței profesionale. Am început să organizăm mai multe examene de admitere în profesie, să schimbăm grilele într-un mod mai clar pentru candidat, astfel încât să oferim o deschidere mai mare, în ideea că acolo unde sunt prea puțini avocați situația se va ameliora, iar acolo unde sunt prea mulți, piața va cerne.


În condițiile tendințelor actuale de dereglementare este foarte greu să ai o viziune pe termen lung. Lumea de azi e dominată de instantaneitate și este atât de intercontectată, încât un eveniment cât de mic ne poate oferi surprize mari, care să schimbe fundamental mersul lucrurilor. Vedeți cum se schimbă legile, în funcție de evenimente.

Eu cred că singurul mod în care ne vom mai putea numi avocați într-un plan nu prea îndepărtat, în care ne concurează nu numai alte profesii, ci și exploatarea inteligenței artificiale, este să nu ne ȋndepărtăm de la principiile fundamentale care asigură identitatea profesiei de avocat.  Autoreglementarea este esențială, cu condiția să înțelegem mersul lucrurilor și să acționăm în interesul nostru comun.

^BizLawyer: Va multumim pentru timpul alocat și ideile interesante pe care ni le-ați împărtășit.





LadyLawyer.ro | Află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală