Av. dr. Traian Briciu: Avocatul trebuie să-și anunțe clientul că sunt întrunite condițiile obligației de raportare și să-i ceară acordul scris pentru a face această raportare. În cazul în care clientul nu își dă acordul, avocatul îi va notifica pe ceilalți intermediari cunoscuți cu privire la acest aspect și ei vor proceda conform reglementărilor care le guvernează profesia

Nici nu s-au liniștit apele după publicarea reglementărilor privind obligațiile de raportare ale avocaților în scopul combaterii spălării banilor, că a intervenit o nouă ordonanță a Guvernului privind modificarea Codului de procedură fiscală, care prevede obligația avocaților de raportare către Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.)  a tranzacțiilor transfrontaliere, cu risc de eludare a obligațiilor fiscale.Deci, brusc, două sarcini în plus,  la care sunt supuși avocații: raportarea tranzacțiilor suspecte la O.N.P.C.S.B. și a tranzacțiilor cu risc de evitare a obligațiilor fiscale la  A.N.A.F. În legătură cu modul în care a fost transpusă în legislația națională Directiva (UE) 2018/822 privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării, l-am intervievat pe dl Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.).

Potrivit legii,  ”intermediar” este ”orice persoană care proiectează, comercializează, organizează, pune la dispoziție în vederea implementării sau gestionează implementarea unui aranjament transfrontalier care face obiectul raportării”.
Însă, înainte de toate, trebuie subliniat că avocații au obligația de raportare către A.N.A.F. a tranzacțiilor transfrontaliere de risc numai în măsura în care clientul își dă acordul scris în privința acestei raportări. Dacă nu își dă acordul, avocatul trebuie să-i notifice pe ceilalți intermediari în privința obligației de raportare sau să îl notifice direct pe client în cazul în care nu mai există alți intermediari.
Prin urmare, pentru cei care sunt obligați la apărarea secretului profesional, precum avocații, se instituie o excepție de la obligațiile de raportare a tranzacțiilor transfrontaliere de risc.


În ce privește noțiunea de semne distinctive,  OG nr. 5/2020 preia aproape cuvânt cu cuvânt  dispozițiile privind semnele distinctive stabilite de Directivă. Aceste semne distinctive se referă la  o caracteristică sau însușire a unui aranjament transfrontalier care prezintă un indiciu al unui potențial risc de evitare a obligațiilor fiscale.
Acestea sunt prea multe pentru a le putea enumera integral. De exemplu, reprezintă un semn distinctiv un aranjament transfrontalier pentru care intermediarul (respectiv avocatul sau alt intermediar) este îndreptățit să primească un comision sau o dobândă, o remunerație aferentă costurilor financiare și altor cheltuieli pentru aranjamentul respectiv, stabilite prin referire la cuantumul avantajului fiscal care rezultă din aranjament.
Însă, sunt patru categorii de semne distinctive: generice, specifice, asociate tranzacțiilor transfrontaliere sau semne distinctive specifice referitoare la schimbul automat de informații și la beneficiarii reali.
Numai că aceste semne distinctive pot fi luate  în considerare numai în cazul în care trec „testul beneficiului principal“ prevăzut de lege. Acest test  se consideră a fi trecut dacă se poate stabili faptul că beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale pe care o persoană se poate aștepta în mod rezonabil să le obțină de pe urma unui aranjament transfrontalier, ținând seama de toate împrejurările și circumstanțele relevante, este obținerea unui avantaj fiscal.