ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Practica de Employment din cadrul firmei Bulboacă & Asociații este una extrem de variată, accentul fiind pus, în ultima perioadă, pe proiecte care reflectă noul tipic al relațiiilor de muncă | Andrada Bulgaru, Partener: Inerția îi poate costa foarte mult pe angajatori. Aceștia trebuie să se reinventeze, ieșirea din tiparele consacrate fiind cheia reușitei lor

20 Iunie 2022   |   Ștefania Enache

Andrada Bulgaru apreciază că este o perioadă de tranziție, în care lucrurile, inclusiv din perspectiva juridică, se reașază, unele dintre ele chiar redefinindu-se.

Andrada Bulgaru, Partener - Bulboacă & Asociatii

 
 
Cea mai mare provocare a momentului, în domeniul resurselor umane, îl constituie adaptarea angajatorilor la noile nevoi ale salariaților și la specificul actual al pieței muncii. „Deși, teoretic, poate părea ceva accesibil tuturor, parametrii redefiniți sunt uneori diametral opuși celor care caracterizau relațiile de muncă înainte de 2020 și presupun același nivel al capacității de schimbare a mentalității. Or, așa cum bine știm, ancorarea în propriile credințe sau cutume este specifică majorității, iar efortul făcut spre acceptarea elementelor de noutate poate fi unul deloc de neglijat”, atrage atenția Andrada Bulgaru, Partener Bulboacă & Asociații.


În acest context, practica de Dreptul muncii din cadrul firmei de avocatură Bulboacă & Asociații este una extrem de variată. În ultima perioadă, accentul se pune, mai ales, pe proiecte care reflectă noul tipic al relațiiilor de muncă, acela care are în componenta sa flexibilitatea și care este definit printr-o dinamică aparte a raporturilor angajat-angajator.

Andrada Bulgaru apreciază că este o perioadă de tranziție, în care lucrurile, inclusiv din perspectiva juridică, se reașază, unele dintre ele chiar redefinindu-se.

„Încetarea stării de alertă a însemnat pași către revenirea la situația preexistentă pandemiei, fiind eliminată, printre altele, obligativitatea organizării muncii în regim de telemuncă. Modificările legislative însă nu reflectă realitatea pieței muncii, aceea care constă în introducerea elementului „telemuncă” în aproape toate domeniile care permit desfășurarea remote a activității angajatului. Încetarea stării de alertă a mai avut o serie de consecințe, printre care obligativitatea inițierii negocierii contractelelor colective de muncă la nivelul angajatorilor ale căror contracte colective de muncă au fost prelungite automat pe perioada stării de alertă, acordarea de zile libere părinților până în iunie 2022 (măsură căreia i-a lipsit obiectul, școlile nemaiorganizând cursuri online), precum și neacordarea, începând cu 31 martie, a șomajului tehnic precum și a indemnizației „kurzarbeit”, începând cu iunie 2022 (în măsura în care această decizie nu va fi prelungită, între timp, până la finele anului 2022)”, punctează avocatul.




De altfel, „resursa umană” s-a redefinit și ea în pandemie, astfel încât responsabilii de la nivelul fiecărui angajator trebuie să fie foarte atenți la salariații pe care îi au și la satisfacerea nevoilor acestora, inclusiv pentru a preîntâmpina migrarea acestora, aspect foarte întâlnit pe piața forței de muncă de astăzi.

„În același timp, angajatorii vor trebui să se asigure, în noul context, de productivitatea fiecărui angajat prin politici clare și transparente. Un lucru este cert: inerția poate să îi coste foarte mult pe angajatori, iar aceștia trebuie să se reinventeze pentru a putea face față, de o manieră compatibilă cu interesul societății, noului context”, mai spune Andrada Bulgaru.

În lumina noilor condiții, tendința multor angajatori a fost aceea de adaptare treptată. Totuși, salariații se așteaptau ca mișcările să fie substanțiale și imediate, lucru destul de greu de realizat. „Riscurile sunt dintre cele mai serioase pentru angajator, mai ales de ordin financiar, și consider că deschiderea angajatorilor și ieșirea din tiparele consacrate este cheia reușitei lor”, atenționează avocatul.

Elementele de noutate

Proiectele pe care avocații Bulboacă & Asociații le-au avut în lucru au continuat să fie interesante, nelipsindu-le, nici in ultimul an, elementul de noutate.

Astfel, pe lângă proiectele care au reflectat modificările legislative din perioada pandemică, precum și emiterea de opinii, negocieri contracte colective de muncă, modificări contracte individuale de muncă, regulamente și politici etc., un element actual și delicat îl reprezintă hărțuirea la locul de muncă. „Hărțuirea morală este o noțiune cu care angajatorii devin din ce în ce mai familiarizați și suntem în punctul în care relațiile de muncă se definesc și din această perspectivă”, explică Partenerul Bulboacă & Asociații.

Toate mandatele care au vizat practica de Dreptul muncii au fost coordonate de Andrada Bulgaru, care a făcut echipă cu experți din cadrul departamentului. Chestionată de BizLawyer, avocatul nu a numit un anumit proiect ca fiind cel mai dificil, menționând că majoritatea dosarelor sunt frumoase și complexe. A amintit, însă, că în această categorie se încadrează concedierile, individuale sau colective, al căror nivel de implicare poate presupune inclusiv plaje întinse de timp.

„Din fericire, nu am avut clienți care au închis business-urile, însă am avut restructurări majore, inclusiv un proiect care a presupus o restructurare multijuriscțională, care a necesitat colaborarea cu case de avocatură străine. Multe dintre concedieri ajung în instanță, însă societatea noastră se poate lăuda, până la acest moment, cu o rată de succes de 100%”, a subliniat avocatul.

Printre mandatele soluționate de Bulboacă & Asociații s-au aflat și proiecte care au vizat concedierea unor membri ai echipelor de management. „În cazul top management-ului, în mod particular, există premisa ajungerii la un acord și încetării amiabile a raporturilor de muncă, neajungând cu diferendul în faza litigioasă. De cele mai multe ori, societatea noastră reprezintă interesele angajatorului/ societătii-mame. În ceea ce privește proiectele în derulare, acestea vizează concedieri (inclusiv litigii), negocieri colective, precum și asistența day-to-day oferită clienților”, precizează Andrada Bulgaru.

Departamentul de Dreptul muncii din cadrul Bulboacă & Asociații, în componenta lui actuală, este format din avocați cu o pregătire solidă în domeni. Echipa este coordonată Andrada Bulgaru, avocat implicat în multiple reorganizări, negocieri colective complexe, dar și în conceperea și redactarea pachetelor de remunerare și compensare a personalului de conducere. De asemenea, Andrada a gestionat aspecte delicate din sfera conflictelor de muncă.

Partenerul Bulboacă & Asociații este de părere că dedicarea, implicarea în toate aspectele care țin de activitatea și business-ul unui client, pentru a putea oferi un advice complet și complex și, nu în ultimul rând, dezvoltarea cu clienții de relații de încredere, apropiate reprezintă principalele atuuri ale firmei de avocatură.




 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 991 / 2112
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Piața de Real Estate, radiografiată de NNDKP, firmă despre care ghidurile juridice internaționale spun că este “probabil cea mai bună din România” în această practică: industrial-logistic în viteză, office cu accent pe retenție și eficiență, rezidențial cu presiune pe preț | De vorbă cu Vlad Tănase (partener) despre dinamica pieței, apetitul investitorilor, tranzacționarea proiectelor și blocajele de pe acest segment
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...