ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Medicover raportează în România venituri mai mari cu 7,5%, în 2020

15 Februarie 2021   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, la nivel de Grup, veniturile au crescut cu 18,2% raportat la perioada de referinţă, până la 997,8 milioane euro.

 
 
Furnizorul de servicii medicale, Medicover, a raportat o creştere a veniturilor în România de 7,5% în 2020, comparativ cu anul anterior, până la valoarea de 128 de milioane de euro.
 
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, la nivel de Grup, veniturile au crescut cu 18,2% raportat la perioada de referinţă, până la 997,8 milioane euro.
 
În acest context, divizia de Servicii Medicale a companiei a înregistrat, la nivel global, o creştere a veniturilor de 20,1%, până la 539,7 milioane de euro, în timp ce serviciile medicale cu plată directă accesate de către pacienţi s-au majorat cu 36,4%. În cursul anului trecut, divizia a atins un număr de 1,4 milioane de abonaţi la nivel global.
 
În acelaşi timp, Divizia de Servicii de Diagnostic a companiei a ajuns la venituri de 473,4 milioane de euro, mai mari cu 15,9% faţă de anul 2019. De asemenea, numărul total de teste realizate pe parcursul întregului an în reţeaua globală a fost de 103,9 milioane, în uşoară scădere raportat la datele din anul precedent.
 
Conform rezultatelor companiei, în 2020, veniturile cumulate în România au crescut cu 7,5%, până la 128 milioane euro, faţă de 119,1 milioane euro, cu un an în urmă.
 
Totodată, veniturile diviziei de Servicii Medicale din România au consemnat un trend ascendent de 8,3%, de la an la an, până la 64,6 milioane de euro. Evoluţia diviziei de Servicii de Diagnostic a fost de 6,6% şi a atins un cuantum de 63,4 milioane de euro.
 
România este a treia piaţă ca pondere a veniturilor la nivel global, după Germania şi Polonia, cu o contribuţie totală de 12,8% în cadrul Grupului.
 
Medicover este unul dintre cei mai importanţi furnizori internaţionali de servicii medicale şi de diagnostic, fiind listată pe Bursa din Suedia - Nasdaq Stockholm. Compania a fost fondată în anul 1995 şi, în prezent, pieţele principale ale Medicover sunt: Polonia, Germania, România şi Ucraina.
 
În România, Medicover este prezentă de 25 de ani pe piaţa serviciilor de sănătate private şi dispune de o reţea de 36 de clinici în Bucureşti şi în ţară şi două spitale generaliste - unul în Capitală şi un altul în Oradea. Medicover este prezentă pe plan local prin reţeaua de clinici medicale Medicover, spitalele Medicover şi Pelican, respectiv laboratoarele şi centrele de recoltare Synevo.
 
Synevo este cel mai important furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România şi oferă peste 2.000 de tipuri de analize uzuale şi avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. Reţeaua Synevo din România cuprindea, la finalul anului 2020, un total de 19 laboratoare şi 126 de centre de recoltare acoperind 39 de judeţe din ţară, respectiv 54 de oraşe.a
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13443 / 17696
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Cum se redactează o clauză compromisorie (Powered by ZRVP)
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Mușat & Asociații a asistat Naxxar Renewable Energy cu privire la vânzarea pachetului rămas de 40% din Naxxar Wind Farm Four către grupul polonez Polenergia. Mandat complex care a cuprins, printre altele, aspecte de M&A, finanțări și navigarea prin reglementările sofisticate specifice sectorului energetic
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA : “Procedura arbitrală în arbitrajul instituționalizat” | Înscrierile se fac până pe 10 octombrie
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
EXCLUSIV | O companie din grupul controlat de ”regele eolienelor” a trimis Ministerului Finanțelor o notificare de arbitraj și o cerere de soluționare pe cale amiabilă a disputei. Tratatul Cartei Energiei, temeiul juridic al conflictului cu statul român
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocați stagiari | Litigii
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Voichița Crăciun, Head of legal and compliance - PAID România, profesionist 20 de ani experiență, care a acordat servicii de asistență juridică și reprezentare în proiecte complexe, unor companii interne și internaționale, în diferite domenii de activitate: ”Planurile de viitor sunt strâns legate de cele ale companiei pentru care lucrez și unde doresc să continui să aduc un plus de valoare prin activitatea mea și a departamentului pe care îl coordonez”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Tranzacțiile în arbitraj (Powered by ZRVP)
Avocații din practica de Protecția Datelor de la NNDKP spun că există în continuare prevederi neclare în legislație și „pete albe” de reglementare | Iurie Cojocaru (Partener): “De foarte multe ori, clienții se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește ștergerea datelor sau oferirea unor răspunsuri adecvate la solicitările de exercitare de drepturi, în condițiile în care legislația, ghidurile și jurisprudența oferă prea puțin spațiu de manevră”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...