ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE va deveni mai rezilientă şi mai bine pregătită pentru a reacţiona la ameninţările cibernetice

19 Aprilie 2023   |   Agerpres

Regulamentul UE privind solidaritatea cibernetică va consolida solidaritatea la nivelul Uniunii pentru a detecta, a anticipa şi a contracara mai bine incidentele de securitate cibernetică importante sau de mare amploare, prin crearea unui scut european de securitate cibernetică şi a unui mecanism global de reacţie de urgenţă în domeniul securităţii cibernetice.

 
 
Comisia Europeană a adoptat marţi o propunere de regulament al UE privind solidaritatea cibernetică, având ca scop consolidarea capacităţilor Uniunii în materie de securitate cibernetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
 
Regulamentul ar urma să susţină detectarea ameninţărilor şi a incidentelor de securitate cibernetică şi sensibilizarea cu privire la acestea, să sporească gradul de pregătire al entităţilor critice şi să consolideze solidaritatea şi capacităţile de gestionare concertată a crizelor şi de răspuns în toate statele membre. Propunerea de Regulament privind solidaritatea cibernetică stabileşte capacităţile de care are nevoie Uniunea pentru a ajuta Europa să devină mai rezilientă şi să fie mai pregătită să reacţioneze la ameninţările cibernetice, consolidând în acelaşi timp mecanismul de cooperare existent. Ea va contribui la garantarea unui peisaj digital sigur şi securizat pentru cetăţeni şi întreprinderi şi la protejarea entităţilor critice şi a serviciilor esenţiale, cum ar fi spitalele şi serviciile publice.
 
Comisia a prezentat, de asemenea, ideea de a înfiinţa o Academie de competenţe în materie de securitate cibernetică, în cadrul Anului european al competenţelor 2023. Academia ar putea să asigure o abordare mai coordonată pentru acoperirea deficitului de talente în domeniul securităţii cibernetice, etapă fără de care nu putem îmbunătăţi rezilienţa Europei. Academia va reuni diverse iniţiative existente care caută să promoveze competenţele în materie de securitate cibernetică şi le va pune la dispoziţie pe o platformă online. Astfel, le va spori vizibilitatea şi va crea premisele pentru creşterea numărului de profesionişti calificaţi în domeniul securităţii cibernetice din UE.
 
În cadrul uniunii europene a securităţii, UE este hotărâtă să se asigure că toţi cetăţenii şi toate întreprinderile europene beneficiază de protecţie, atât online, cât şi offline, şi să promoveze un spaţiu cibernetic deschis, sigur şi stabil. Cu toate acestea, amploarea, frecvenţa şi impactul în creştere ale incidentelor de securitate cibernetică reprezintă o ameninţare majoră pentru funcţionarea reţelelor şi a sistemelor informatice şi pentru piaţa unică europeană. Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei a exacerbat şi mai mult această ameninţare, ţinând cont de numărul mare de răufăcători şi "hacktivişti" sprijiniţi de autorităţile guvernamentale care sunt implicaţi în tensiunile geopolitice actuale.
 
Pornind de la cadrul strategic, politic şi legislativ solid care este deja în vigoare, propunerea de regulament al UE privind solidaritatea cibernetică şi Academia de competenţe în materie de securitate cibernetică vor contribui şi mai mult la îmbunătăţirea detectării ameninţărilor cibernetice, precum şi la creşterea rezilienţei şi a gradului de pregătire la toate nivelurile a ecosistemului european de securitate cibernetică.
 
Regulamentul UE privind solidaritatea cibernetică va consolida solidaritatea la nivelul Uniunii pentru a detecta, a anticipa şi a contracara mai bine incidentele de securitate cibernetică importante sau de mare amploare, prin crearea unui scut european de securitate cibernetică şi a unui mecanism global de reacţie de urgenţă în domeniul securităţii cibernetice.
 
Pentru a detecta rapid şi eficient ameninţările cibernetice majore, Comisia propune crearea unui scut cibernetic european, adică a unei infrastructuri paneuropene compuse din centre naţionale şi transfrontaliere de operaţiuni de securitate în toată Uniunea. Este vorba de entităţi care ar avea sarcina de a detecta şi contracara ameninţările cibernetice. Acestea vor utiliza tehnologii de ultimă generaţie, cum ar fi inteligenţa artificială (IA) şi analiza avansată a datelor, pentru a detecta ameninţările şi incidentele cibernetice şi pentru a emite la timp alerte în toată Uniunea. La rândul lor, autorităţile şi entităţile vizate vor fi în măsură să reacţioneze mai eficient şi mai eficace la incidentele majore.
 
Aceste centre ar putea fi operaţionale la începutul anului 2024. Ca etapă pregătitoare a scutului cibernetic european, în noiembrie 2023, Comisia a selectat, în cadrul programului "Europa digitală", trei consorţii de centre de operaţiuni de securitate transfrontaliere, reunind organisme publice din 17 state membre şi Islanda.
 
Propunerea de regulament al UE privind solidaritatea cibernetică include, de asemenea, crearea unui mecanism de reacţie de urgenţă în domeniul securităţii cibernetice, menit să sporească gradul de pregătire şi să consolideze capacităţile de reacţie la incidente în UE. Regulamentul va sprijini: acţiuni de pregătire, inclusiv testarea entităţilor din sectoare extrem de critice (sănătate, transporturi, energie etc.) pentru detectarea eventualelor puncte vulnerabile, pe baza unor scenarii de risc şi metodologii comune, crearea unei noi rezerve de securitate cibernetică a UE, constând în servicii de reacţie prestate de furnizori de încredere contractaţi în prealabil, care vor fi, prin urmare, pregătiţi să intervină la cererea unui stat membru sau a instituţiilor, organelor şi agenţiilor Uniunii, în cazul unui incident de securitate cibernetică important sau de mare amploare. De asemenea, va fi sprijinită furnizarea de sprijin financiar pentru asistenţă reciprocă, prin care un stat membru ar putea oferi sprijin unui alt stat membru.
 
În plus, propunerea de regulament instituie mecanismul de evaluare a incidentelor de securitate cibernetică pentru a spori rezilienţa Uniunii prin analiza şi evaluarea incidentelor de securitate cibernetică importante sau de mare amploare survenite, desprinderea concluziilor care se impun şi, după caz, prin emiterea de recomandări pentru îmbunătăţirea poziţiei Uniunii în sectorul securităţii cibernetice.
 
Bugetul total prevăzut pentru toate acţiunile care ţin de Regulamentul UE privind solidaritatea cibernetică este de 1,1 miliarde de euro, din care aproximativ două treimi vor fi finanţate de UE prin intermediul programului "Europa digitală".
 
Academia UE de competenţe în materie de securitate cibernetică va reuni iniţiative private şi publice care caută să sporească competenţele în materie de securitate cibernetică la nivel european şi naţional, oferindu-le o mai mare vizibilitate şi contribuind la remedierea problemei deficitului profesionişti în domeniul securităţii cibernetice.
 
Academia va fi găzduită iniţial online, pe platforma Comisiei pentru competenţe şi locuri de muncă în sectorul digital. Cetăţenii interesaţi să urmeze o carieră în domeniul securităţii cibernetice vor putea găsi online oportunităţi de formare şi certificare oferite în întreaga UE, toate pe un singur site. Părţile interesate vor fi, de asemenea, în măsură să se angajeze să sprijine îmbunătăţirea competenţelor în materie de securitate cibernetică în UE prin iniţierea de acţiuni specifice, de exemplu propunând cursuri de formare şi certificări în domeniul securităţii cibernetice.
 
Academia se va dezvolta astfel încât să poată oferi un spaţiu comun universităţilor, furnizorilor de cursuri de formare şi întreprinderilor din acest sector, ajutându-le să îşi coordoneze programele educaţionale, cursurile de formare, finanţările, precum şi să urmărească evoluţia pieţei forţei de muncă din domeniul securităţii cibernetice.
Sisteme de certificare pentru serviciile de securitate gestionate
 
Comisia a propus şi o modificare specifică a Regulamentului privind securitatea cibernetică, pentru a permite adoptarea viitoare a unor sisteme europene de certificare pentru "serviciile de securitate gestionate". Acestea sunt servicii extrem de critice şi sensibile furnizate de furnizorii de servicii de securitate cibernetică, cum ar fi reacţia la incidente, teste de penetrare, audituri şi servicii de consultanţă în materie de securitate, pentru a ajuta întreprinderile şi alte organizaţii să prevină, să detecteze, să contracareze sau să se redreseze în urma unor astfel de incidente.
 
Certificarea este esenţială şi poate juca un rol important în contextul rezervei de securitate cibernetică a UE şi al Directivei privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în Uniune (Directiva NIS 2), facilitând şi furnizarea transfrontalieră a acestor servicii. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6286 / 19758
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...