BCR listează la Bursa de Valori Bucureşti o nouă emisiune de obligaţiuni
19 Decembrie 2023
AGERPRESConform sursei citate, BCR29 este a 10-a emisiune de obligaţiuni listată de bancă la bursă, în ultimii 4 ani, valoarea tuturor acestor emisiuni ajungând la 8,8 miliarde de lei.
BCR listează la Bursa de Valori Bucureşti o nouă emisiune de obligaţiuni, ridicând astfel la 8,8 miliarde lei valoarea tuturor emisiunilor sale de obligaţiuni listate până acum la bursă, informează BVB, printr-un comunicat.
"O nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 1 miliard de lei, emisă de Banca Comercială Română (BCR), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, a intrat astăzi la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti.", se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, BCR29 este a 10-a emisiune de obligaţiuni listată de bancă la bursă, în ultimii 4 ani, valoarea tuturor acestor emisiuni ajungând la 8,8 miliarde de lei.
Emisiunea constă în obligaţiuni senior nepreferenţiale, cu o maturitate de 6 ani. Obligaţiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch şi Baa2 din partea Moody's. BCR a emis 2,000 de acţiuni cu o valoare nominală de 500,000 RON, cu o dobândă fixă de 7,55% .
"O nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 1 miliard de lei, emisă de Banca Comercială Română (BCR), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, a intrat astăzi la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti.", se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, BCR29 este a 10-a emisiune de obligaţiuni listată de bancă la bursă, în ultimii 4 ani, valoarea tuturor acestor emisiuni ajungând la 8,8 miliarde de lei.
Emisiunea constă în obligaţiuni senior nepreferenţiale, cu o maturitate de 6 ani. Obligaţiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch şi Baa2 din partea Moody's. BCR a emis 2,000 de acţiuni cu o valoare nominală de 500,000 RON, cu o dobândă fixă de 7,55% .
"BCR susţine dezvoltarea pieţei locale de capital prin investiţii responsabile, care au impact direct în societate, şi continuă să promoveze educaţia financiară şi investiţională. De altfel, prin lansarea acestei noi emisiuni de obligaţiuni de 1 miliard de lei, readucem în atenţie faptul că piaţa de capital este un instrument important de finanţare pentru economia reală, care sprijină creşterea economică, distribuirea riscului şi stabilitatea financiară. Le mulţumim investitorilor şi partenerilor de la Bursa de Valori Bucureşti pentru încredere şi pentru că împreună stimulăm o economie puternică şi rezilientă, care generează valoare pe termen lung pentru România", a menţionat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
La rândul său, Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti, a subliniat că Banca Comercială Română este un partener veritabil în dezvoltarea ecosistemului din jurul Bursei de Valori Bucureşti şi, implicit, a economiei României.
"De la recordul din anul 2021, când Banca Comercială Română emitea cea mai mare emisiune de obligaţiuni de la acea dată pe piaţa locală, continuând cu debutul băncii în luna mai a acestui an pe pieţele internaţionale, prin listarea primei emisiuni de euroobligaţiuni verzi, emisă de o bancă românească şi până la noua emisiune de obligaţiuni care debutează astăzi la bursă, Banca Comercială Română a demonstrat că este un partener veritabil în dezvoltarea ecosistemului din jurul Bursei de Valori Bucureşti şi, implicit, a economiei României.", a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.
Emisiunea de obligaţiuni care debutează marţi la bursă este a 10-a emisiune listată de BCR la BVB în ultimii 4 ani. Prima emisiune de obligaţiuni emisă de BCR a ajuns la maturitate, în prezent fiind tranzacţionate în total 9 emisiuni corporative şi verzi. Cea de-a doua emisiune de obligaţiuni emisă de bancă, în valoare de 600 milioane lei, se tranzacţionează din decembrie 2019 sub simbolul bursier BCR26.
În 2021, BCR a listat alte trei emisiuni de obligaţiuni, dintre care una de obligaţiuni verzi, BCR28, BCR28A şi BCR28B. În 2022, BCR a listat pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti 3 emisiuni de obligaţiuni, dintre care prima şi a treia corporative, BCR27 şi BCR28C, în timp ce a doua a fost o emisiune de obligaţiuni verzi, BCR27A. În 2023, BCR a listat, în luna mai, emisiunea de euroobligaţiuni verzi BCR27E, marcând debutul băncii pe pieţele internaţionale de capital. La toate acestea se adaugă emisiunea de obligaţiuni în valoare de 1 miliard de lei care intră astăzi la tranzacţionare.
BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 20 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 319 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 56% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr. 1 în România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR dispunând de o reţea naţională extinsă de ATM-uri şi maşini multifuncţionale - 2.000 de echipamente, şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.
BVB, instituţie fundamentală a pieţei de capital, este singurul operator de pieţe de valori mobiliare din România. BVB, companie listată pe propria piaţă din anul 2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde şi Depozitarul Central, instituţia responsabilă pentru operaţiunile de registru şi decontare în România, iar în octombrie 2019 a luat fiinţă contrapartea centrală CCP.RO, instituţie care va prelua funcţia de compensare a tranzacţiilor cu valori mobiliare în România şi care va contribui la relansarea pieţei de produse derivate. BVB administrează două pieţe distincte, Piaţa Reglementată şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum acţiuni, obligaţiuni, unităţi de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferinţă.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 614 / 8344 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr lansează a patra ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 18.000 lei
Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
Bondoc și Asociații SCA a asistat UniCredit SpA în legătură cu achiziția Alpha Bank România SA | Echipa extinsă, formată din peste 20 de avocați, dintre care șase parteneri, a fost coordonată de Lucian Bondoc (Managing Partner) și Simona Petrișor (Partener). White & Case a asigurat asistența cu privire la legea engleză
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank Group și filiala sa Alpha Bank România S.A. la finalizarea vânzării către Unicredit S.p.A. a 90,1% din acțiunile Alpha Bank România SA | Echipa, coordonată de Daniel Badea (Managing Partner) și Loredana Ralea (Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...