ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CEC Bank: Profit brut de aproape 433 de milioane de lei în 2018,cea mai bună performanţă din ultimii 11 ani

10 Iunie 2019   |   AGERPRES

În ceea ce priveşte volumul de credite noi acordate în anul 2018, acesta a crescut cu circa 5,34%, la aproximativ 7 miliarde de lei.

 
 
CEC Bank a încheiat anul 2018 cu un profit brut de 432,97 milioane de lei, cea mai bună performanţă financiară din ultimii 11 ani, se arată într-un comunicat al băncii remis luni AGERPRES.

Portofoliul de credite în sold aferent clienţilor persoane juridice a crescut cu circa 13,1% faţă de anul 2017, în timp ce, la nivelul sistemului bancar, acest indicator a înregistrat o creştere de numai 6,8%, precizează sursa citată.

De asemenea, banca şi-a majorat şi portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creştere cu 7,3% în anul 2018 faţă de anul precedent.

În ceea ce priveşte volumul de credite noi acordate în anul 2018, acesta a crescut cu circa 5,34%, la aproximativ 7 miliarde de lei.


"Activitatea de creditare a înregistrat însă un ritm de creştere mult mai intens decât s-ar putea concluziona pe baza soldurilor din bilanţ, întrucât creditele acordate clienţilor care activează în agricultură sunt acordate şi rambursate integral în cursul anului, după cum, parţial, creditele aprobate în anul 2018 şi neutilizate până la finalul anului nu sunt reflectate în soldul bilanţier. Continuând politica de susţinere a absorbţiei de Fonduri Europene, Banca a finanţat pana la sfârşitul anului 2018 un număr de 48.046 proiecte eligibile pentru accesarea acestor fonduri, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridică la 13.932 milioane lei", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, soldul depozitelor atrase de la clientela nebancară a înregistrat, anul trecut, o creştere cu 1,1% faţă de anul precedent.

Rata expunerilor neperformante din credite şi avansuri a înregistrat un nivel de 6,01% la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, în scădere cu 3,09 p.p. faţă de nivelul înregistrat în decembrie 2017.

"Rata creditelor neperformante din împrumuturi şi avansuri acordate clienţilor persoane fizice, cu un nivel de 1,96% la data de 31.12.2018 (sub media înregistrată la nivelul sistemului bancar de 4,81%), reflectă o calitate ridicată a portofoliului de credite acordate persoanelor fizice, fiind în scădere cu 0,95 p.p. faţă de nivelul înregistrat la data de 31.12.2017. Tendinţa pozitivă privind calitatea portofoliului de credite se menţine şi în anul curent", se precizează în comunicatul băncii.

Valoarea netă a bilanţului la finele anului 2018 a fost de 29,320 miliarde lei, în scădere cu 7,4% faţă de anul 2017, ca urmare a diminuării disponibilului în cont la BNR, în concordanţă cu nivelul rezervei minime obligatorii ce trebuie realizată în perioada de aplicare. Potrivit CEC Bank, acest fapt a determinat scăderea cotei de piaţă în funcţie de volumul activelor, de la 7,41% la finalul anului 2017, la 6,51% la finalul anului 2018, banca menţinându-şi însă poziţia în top 7 bănci din sistemul bancar românesc.

Banca a consemnat, anul trecut, o creştere de 11% în operaţiunile electronice şi digitale. Clienţii băncii beneficiază de o reţea naţională de 1.214 ATM-uri şi 6.704 POS-uri, precum şi de servicii complete de Internet Banking, Mobile Banking şi Phone Banking. CEC Bank este banca din top 10 cu cea mai extinsă reţea teritorială, cu un număr de 1.024 de unităţi, din care 480 sunt situate în mediul rural, păstrându-şi şi după anii de criză poziţia de lider pe acest segment.

"Conform misiunii asumate, CEC Bank va continua să susţină IMM-urile, agricultura, administraţiile publice locale şi populaţia, acordând o atenţie deosebită cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene. Pentru anul 2019 ne-am propus o creştere a activităţii, în special în zona creditării, cu impact vizibil asupra creşterii eficienţei şi îmbunătăţirii indicatorilor prudenţiali. La data de 30.04.2019, banca a obţinut un profit brut de 153,2 milioane lei, semnificativ mai mare faţă de obiectivele asumate pentru perioada ianuarie-aprilie 2019", a declarat Laurentiu Mitrache, director general - preşedinte al Comitetului de Direcţie al CEC Bank.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7900 / 8575
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
Bulboacă & Asociații asistă Eazy Asigurări în tranzacția strategică cu Autonom Group
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...