Continental Hotels deschide în 2021 patru hoteluri renovate; investiţia totală se ridică la 6,85 mil. E
08 Iunie 2021
AgerpresLucrările de renovare şi reamenajare a celor patru hoteluri presupun, potrivit sursei citate, o investiţie de 6,85 de milioane de euro.
Continental Hotels, cel mai mare lanţ hotelier românesc, anunţă rebranduirea a patru hoteluri din portofoliul companiei, acestea fiind situate în Bucureşti, Sibiu şi Constanţa, conform unui comunicat al companiei.
În urma acestui proces, Continental Forum Constanţa a avut deschiderea pe 19 mai, Continental Forum Bucureşti pe 30 mai, în timp ce MyContinental Sibiu va fi deschis în luna iulie, iar MyContinental Bucureşti va fi deschis publicului larg în toamna acestui an.
Lucrările de renovare şi reamenajare a celor patru hoteluri presupun, potrivit sursei citate, o investiţie de 6,85 de milioane de euro.
Noile hoteluri, care au funcţionat prin prisma unui contract de management sub un alt brand hotelier până în iulie 2020, vor întregi portofoliul de branduri hoteliere proprii ale Continental Hotels.
"2021 este an aniversar pentru Continental Hotels. Pentru că împlinim 30 de ani de activitate pe piaţa din România, am dorit, printre altele, să marcăm acest moment şi prin rebranduirea acestor patru hoteluri, în trei oraşe importante din ţară", a declarat Radu Enache, CEO Continental Hotels.
Continental Forum Bucureşti, deschis pe 30 mai, este un hotel de patru stele, cu 161 de camere, 7 săli de conferinţă şi restaurant Continental Bistro. Hotelul este situat în centrul oraşului (vecinătatea Parlamentului României) şi permite clienţilor săi acces rapid şi uşor către toate punctele de interes din oraş.
MyContinental Bucureşti, hotel de trei stele plus, cu 250 de camere, 8 săli de conferinţă, restaurant MyBistro şi cofetărie Tekaffe, este situat în apropierea Gării de Nord oferind acces rapid către diverse obiective turistice din capitală. Hotelul va reintra în toamna acestui an în circuitul foarte competitiv al hotelurilor economice.
Continental Forum Constanţa, hotel de patru stele deschis pe 19 mai, pune la dispoziţia turiştilor 154 de camere, restaurant Continental Bistro, 3 săli de conferinţă şi un salon de evenimente private. Pe lângă serviciile de cea mai bună calitate oferite clienţilor, localizarea excelentă permite accesul rapid la cea mai renumită plajă din Constanţa şi la numeroase alte atracţii turistice precum Piaţa Ovidiu, Portul Turistic sau Edificiul Roman cu Mozaic, precum şi la situl arheologic pe care-l adăposteşte hotelul prin amenajarea zonei cu vestigiile Bazilicii bizantine ridicate peste fostul Amfiteatru roman al Tomisului.
MyContinental Sibiu se va deschide în luna iulie şi va funcţiona sub un standard de trei stele cu 195 de camere, 6 săli de conferinţă şi restaurant MyBistro, fiind situat în centrul oraşului, aproape de obiective turistice importante precum Piaţa Mare, Muzeul Naţional Brukenthal, Piaţa Mică şi celebrul pod al Minciunilor. Teatrul Naţional Radu Stanca este la doar două minute de hotel.
Continental Hotels SA are o tradiţie de 30 de ani pe piaţa turistică din România. În prezent, Continental Hotels este cel mai mare lanţ hotelier românesc ce acoperă piaţa de lux, business şi economy, oferind, în acelaşi timp, o gamă completă de servicii şi pentru segmentul MICE (meetings, incentives, conferences, and exhibitions)
Portofoliul Continental Hotels cuprinde următoarele branduri hoteliere proprii: Grand Hotel Continental (5 stele), Continental Forum (4 stele), Continental (3 stele), Hello Hotels (2 stele), MyContinental (3 stele) precum şi cele de food & beverage: Concerto Restaurant, Balkan Bistro, Bistro Continental, MyBistro, Mondo Restaurant, Victoria Club, Tekaffe, Cofetăria Continental. Oraşele în care Continental Hotels este prezent sunt: Bucureşti, Arad, Oradea, Sibiu, Constanţa, Tîrgu Mureş, Drobeta Turnu Severin şi Suceava, totalizând peste 1.860 de camere.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 4122 / 8447 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ZRVP: 30 de ani de tradiție în avocatură, un nou look pentru viitor | Cosmin Vasile (managing partner): Noua imagine reflectă identitatea și tradiția brandului nostru, reinterpretate într-o manieră modernă și îndrăzneață
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Mușat & Asociații a obținut rejudecarea cererii de revizuire în cazul torționarilor lui Gheorghe Ursu
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Filip & Company a asistat Mozaik Investments la vânzarea unui pachet minoritar din acțiunile 5 to go către Invenio Partners și ACP
Mușat & Asociații își actualizează identitatea vizuală și lansează un nou website
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
INTERVIURI 2+1 | Povestea lui “Timi”, numele de alint al biroului NNDKP din Nord-Vestul țării, înființat acum 20 de ani într-o perioadă fără smartphone, Google sau LinkedIn, spusă de doi avocați care au trăit intens toate etapele devenirii sale ca furnizor pentru mediul de afaceri local, standard de etică și membru al comunității academice: ”Vineri la prânz încă nu se născuse ideea; luni, la 10:15, era aprobată”. Mai apoi, ”cu profesionalism, corectitudine și smerenie” a devenit ”un organism viu și adaptabil, care se modelează după viața afacerilor din regiune în fiecare moment”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
Băiculescu & Asociații continuă extinderea. Alți doi avocați se alătură firmei, întărind departamentele de Drept Penal și Litigii | Vasile Băiculescu (Managing Partner): ”Fundația unei societăți de avocatură este formată din echipe solide, orientate spre soluții și dedicare pentru client. Continuăm să creștem pentru a oferi un serviciu de calitate”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...