ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Grupul GRAMPET investește 14 mil. E în fabrica de reparații vagoane din Ungaria

16 Februarie 2021   |   BizLawyer

Operatorul a achiziționat terenul de 28 ha pe care se află fabrica Grampet Debrecen Vagongyár

 
 
Grupul GRAMPET, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa Centrală și de Sud-Est, anunță achiziționarea terenului de 28 de hectare pe care se află fabrica Debrecen Vagongyár din Ungaria, cu prețul de 6,5 milioane de euro. Această investiție face parte din planul ambițios de 14 milioane de euro pe care Grupul Grampet vrea să îi investească în următorii 5 ani pentru dezvoltarea fabricii.  

„Anul acesta aniversăm 12 ani de când Debrecen Vagongyár s-a alăturat brandului românesc GRAMPET”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul grupului. „Am preluat un lider cu tradiţie pe piaţa reparatorie de material rulant din Europa şi  ne-am asumat să îl creştem, ducând mai departe reputația maghiară în domeniu. În acest timp, divizia din țara vecină și-a dublat cifra de afaceri și a devenit profitabilă. Astăzi, activitățile noastre din Ungaria (transportatorul feroviar de marfă Train Hungary din Budapesta și uzina de vagoane din Debrecen) contribuie cu aproape 11,2% la cifra de afaceri pe care o raportăm anual la nivel de grup”.  


Pe langă faptul că este liderul pieței maghiare de reparații și întreținere vagoane cisternă pentru transportul gazelor și derivatelor petroliere, peste 70% din cifra de afaceri a GRAMPET Debreceni Vagongyár este generată în prezent de contracte cu parteneri din vestul Europei. În fiecare an, uzina desfășoară activități generale de revizie, modernizare și reparație pentru aproape 2.000 de vagoane. În uzină lucrează aproximativ 400 de angajați, iar planurile de investiții pe termen mediu ar putea genera alte 100 de noi locuri de muncă.

„Uitându-mă în urmă, realizez cât de importantă a fost decizia de a intra pe piața din Ungaria, în 2005, când am înființat operatorul de transport feroviar de marfă Train Hungary”, continuă Gruia Stoica. „Patru ani mai târziu preluam fabrica de vagoane din Debrecen. Faptul că am putut achiziționa acum terenul pe care se află fabrica arată aprecierea de care ne bucurăm ca investitor străin în țara vecină. Autoritățile din Ungaria ne-au arătat susținere încă de la început și ne-au invitat ca partener în proiecte importante. Spre exemplu, în 2019 guvernul maghiar a câștigat o licitație de 1,2 miliarde de euro în Egipt, iar compania GRAMPET Debrecen a fost invitată să participe la acest proiect. Această deschidere ne determină să ne asumăm noi angajamente de creștere pe termen lung. Suntem optimiști în ceea ce privește viitorul diviziei noastre din Ungaria și estimăm că proiectele noi de investiții pot atrage vânzări în creștere cu 20% și un avans similar al numărului de angajați, ceea ce echivalează cu o consolidare a prezenței noastre atât pe piața vecină, cât și pe piața europeană de profil”.

Succesul internațional al Grupului GRAMPET și rolul strategic pe care îl deține în regiune au atras interesul unor mari investitori de talie globală.

„În acest moment, piața se aliniază la noua paradigmă economică post-pandemie, iar tendința de consolidare se accentuează în numeroase industrii”, continuă Gruia Stoica. „Pentru antreprenorii români care au avut deja viziunea de a-și duce businessul peste hotare, acest moment reprezintă o oportunitate uriașă de consolidare. Dincolo de contribuția economică și reputațională pe care o generăm României prin diviziile noastre internaționale, aducem și implementăm la nivel local experiența piețelor mult mai avansate, impunând totodată bunele practici și standardele internaționale la care orice industrie strategică trebuie să se alinieze”.

Grupul GRAMPET este cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrală și de Sud-Est, având în jur de 7.000 de angajați. Înființată acum mai bine de 20 de ani, a devenit prima multinațională cu capital românesc, extinzându-se pe rând în Bulgaria (2004), Ungaria (2005), Republica Moldova și Germania (2010), Austria și Slovacia (2012), Croația (2016), Serbia (2018) și Grecia (2019). În prezent analizează extinderea pe alte șase piețe europene - Macedonia, Muntenegru, Slovacia, Cehia, Belgia și Olanda.

În vara lui 2019, un juriu internaţional a desemnat Grupul GRAMPET drept Campionul Regional al Anului la Premiile Emerging Europe decernate la sediul central al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare din Londra. Premiul a acoperit toate industriile din 23 de țări emergente.

Provocările unice cu care a venit anul 2020 au testat cu succes structura de servicii integrate și infrastructura strategică pe care brandul românesc a dezvoltat-o la nivel regional, marcând performanțe noi pentru brandul GRAMPET.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4365 / 7991
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Rebecca Marina, counsel în cadrul firmei Filip & Company după ultima rundă de promovări: “Am găsit aici oameni care îmi împărtășesc principiile și valorile de viață și care mi-au devenit prieteni și mentori sau pentru care eu am devenit mentor mai târziu. Orice promovare vine cu responsabilități și noi roluri în echipă”
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...