Wallberg a încheiat un acord de finanţare cu Banca Transilvania,pentru construcţia celei de-a 4-a clădiri rezidenţiale a ansamblului XCity Towers
18 Noiembrie 2024
AGERPRESDezvoltatorul a pregătit, de asemenea, organizarea şantierului şi a demarat lucrările de construcţie, iar, în paralel, se finalizează construcţia celui de-al treilea turn din XCity Towers, care va fi livrat anul acesta.
Dezvoltatorul imobiliar Wallberg a obţinut autorizaţia de construcţie şi finanţarea pentru a patra clădire rezidenţială din ansamblul XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidenţiale dezvoltat în zona de nord a Timişoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente.
Dezvoltatorul a pregătit, de asemenea, organizarea şantierului şi a demarat lucrările de construcţie, iar, în paralel, se finalizează construcţia celui de-al treilea turn din XCity Towers, care va fi livrat anul acesta.
Conform unui comunicat remis, luni, spre publicare, finanţarea în valoare de 5.9 milioane de euro este asigură de Banca Transilvania, noul partener financiar strategic al dezvoltatorului. Valoarea de piaţă a proiectului este estimată la 10,5 milioane de euro. Clădirea denumită simbolic Four va avea un regim de înălţime de 11 etaje şi va cuprinde 77 de unităţi individuale. Numărul apartamentelor pe care Wallberg le pregăteşte la Timişoara, în faza 1 a proiectului, va depăşi astfel 500 de unităţi, alături de peste 598 de locuri de parcare şi peste 3.000 mp destinaţi spaţiilor comerciale, dar şi un parc de peste 6.000 mp.
Dezvoltatorul a pregătit, de asemenea, organizarea şantierului şi a demarat lucrările de construcţie, iar, în paralel, se finalizează construcţia celui de-al treilea turn din XCity Towers, care va fi livrat anul acesta.
Conform unui comunicat remis, luni, spre publicare, finanţarea în valoare de 5.9 milioane de euro este asigură de Banca Transilvania, noul partener financiar strategic al dezvoltatorului. Valoarea de piaţă a proiectului este estimată la 10,5 milioane de euro. Clădirea denumită simbolic Four va avea un regim de înălţime de 11 etaje şi va cuprinde 77 de unităţi individuale. Numărul apartamentelor pe care Wallberg le pregăteşte la Timişoara, în faza 1 a proiectului, va depăşi astfel 500 de unităţi, alături de peste 598 de locuri de parcare şi peste 3.000 mp destinaţi spaţiilor comerciale, dar şi un parc de peste 6.000 mp.
"Noul parteneriat financiar garantează sustenabilitatea şi dezvoltarea viitoare a proiectului nostru. A patra clădire prezintă un mix diferit, ponderea apartamentelor cu suprafeţe mai mari a crescut, iar finisajele sunt de calitate superioară. De asemenea, clădirea respectă cele mai noi standarde pentru creşterea eficienţei energetice. În spiritul modelului nostru de business, toate avansurile clienţilor sunt depuse într-un cont special blocat de bancă, garantând protecţia sumelor investite de aceştia. Este o abordare pe care am practicat-o dintotdeauna şi care contribuie la încrederea şi transparenţa faţă de cumpărătorii noştri", a declarat Valentin Morar, CEO Wallberg Properties, citat în comunicat.
Clădirea respectă cele mai noi standarde de eficienţă energetică şi oferă un mix echilibrat de apartamente de tip studio, cu două şi trei camere, şi penthouse-uri. Fiecare apartament este gândit pentru un maxim de ergonomie, iar preţul mediu de lansare se va situa în jurul valorii de 2.000 euro/mp + TVA, cu preţuri pentru parcări începând de la 6.500 euro + TVA.
Wallberg este un dezvoltator cu o activitate de 20 de ani pe piaţa din România, activând în Arad, Cluj, Braşov şi Timişoara. Dezvoltatorul este recunoscut la nivel naţional pentru proiectul premium Arad Plaza, situat în centrul Aradului şi finalizat în 2018, pentru ansamblul Sunnyville din Braşov şi XCity Towers din Timişoara.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 3 / 8359 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...