
Cîţu: Ordonanţa privind eşalonarea datoriilor, în primă lectură în şedinţa de Guvern de joi
05 Octombrie 2020
AgerpresEl a menţionat că cererile de eşalonare vor putea fi depuse până la data de 15 decembrie, inclusiv.
Ordonanţa de urgenţă privind eşalonarea datoriilor acumulate în perioada stării de urgenţă va intra în primă lectură în şedinţa de Guvern de joi a anunţat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
"Ştiu că pentru 25 octombrie au existat îngrijorări şi foarte multe companii ne-au abordat şi ne-au spus că s-ar putea să aibă probleme cu plata datoriilor şi atunci v-am spus că joi vom avea în primă lectură o ordonanţă de urgenţă pentru a decala, pentru eşalonarea datoriilor care au fost au fost acumulate pe perioada stării de urgenţă, de la începutul stării de urgenţă şi până la 25 octombrie. Aceste datorii o să fie amânate pe o perioadă de 12 luni şi eşalonarea se va acorda, în momentul acesta este varianta la care lucrăm, se va acorda în termen ce cel mult 5 zile pe baza unei cereri la care se anexează propunere de grafic fără a fi necesară constituirea de garanţii. Deci aş vrea să reţinem două lucruri foarte importante. Eşalonarea se acordă în cel mult 5 zile şi nu este necesară constituirea de garanţii. În continuare venim în sprijinul companiilor din România. Vrem să ne asigurăm că toate trec peste această perioadă dificilă", a spus Florin Cîţu într-o declaraţie online.
El a menţionat că cererile de eşalonare vor putea fi depuse până la data de 15 decembrie, inclusiv.
"Tot în şedinţa de Guvern joi vom veni în aceeaşi ordonanţă, vom avea în primă lectură şi scutirea de impozit specific pentru sectorul Horeca, scutire care se va prelungi până la finalul anului. Aici iarăşi trebuie să spun, pentru că foarte mulţi oameni nu ştiu, dar sectorul a avut deja o scutire a impozitului specific, de plată a impozitului specific pe o perioadă de 150 de zile. Vom face această scutire până la finalul anului. Deci aceasta înseamnă că în 2020 întreg sectorul Horeca este scutit de plata impozitului specific pentru tot anul", a afirmat Florin Cîţu.
El a precizat că sectorul HORECA este unul dintre "campionii programului IMM Invest", fiind printre primele 4 coduri CAEN care au accesat IMM Invest.
De asemenea, ministrul Finanţelor a comentat şi datele anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică cu privire la cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul.
"Astăzi (luni, n.r.) Institutul Naţional de Statistică a prezentat cifra de afaceri pentru companiile din comerţul cu amănuntul, ceea ce noi numim vânzări în economie, şi volumul vânzărilor, această cifră de afaceri este mai mare decât anul trecut în aceeaşi perioadă. Am revenit, am recuperat ce am pierdut în trimestrul II şi suntem pe un trend ascendent, avem o cifră de afaceri mai mare decât anul trecut în perioadă de creştere economică. Economia a răspuns pozitiv la ceea ce am făcut noi până acum", a mai spus Florin Cîţu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, remis duminică AGERPRES, companiile vor putea depune cererile de eşalonare până la data de 15 decembrie, inclusiv, pentru toate obligaţiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii cererii.
În cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eşalonare, precizează sursa citată.
Firmele care beneficiază de eşalonarea la plată a debitelor bugetare restante vor avea obligaţia să achite la zi toate taxele şi impozitele care se vor naşte şi datora după primirea eşalonării.
Procedura simplificată va presupune depunerea unei cereri, cu un grafic de eşalonare anexat, cu rate egale sau inegale, în funcţie de cum apreciază fiecare contribuabil în parte.
Cât priveşte impozitul specific, acesta a fost introdus prin Legea 170/2016 (Legea HoReCa), intrată în vigoare în 2017, şi se aplică activităţilor hoteliere, de restaurant, bar & cafenele sau catering.
Impozitul specific se calculează în funcţie de mai multe variabile, cum ar fi rangul localităţii unde activează punctul de lucru, suprafaţa acestuia, sezonalitatea etc. şi se achită semestrial, până pe data de 25 a lunii următoare semestrului, fiecare plată reprezentând jumătate din impozitul anual datorat.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8128 / 9292 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Solida Capital face prima tranzacție în România și anunță extinderea strategică pe piața din Europa Centrală și de Est | Cumpărătorul a fost asistat de Kinstellar, CMS a acordat consultanță vânzătorului pe aspecte fiscale și financiare, iar PNSA a fost alături de banca finanțatoare. Ce alți consultanți au fost implicați
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”
Schoenherr anunță câștigătorii concursului de eseuri „law, sweet law‟
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...