ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciucă: La sfârşitul anului inflaţia pe 2022 nu va depăşi 13%

16 Decembrie 2022   |   Agerpres

El a menţionat că instituţiile naţionale şi internaţionale prevăd pentru România o creştere economică pentru 2023, chiar dacă "nu la fel de mare" precum cea din 2022, iar aceasta va permite creşterea salariului minim şi continuarea sprijinirii populaţiei vulnerabile.

 
 
Paris - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, din analiza efectuată la nivelul Guvernului, la sfârşitul anului inflaţia pe 2022 nu va depăşi 13%.

"Datele legate de inflaţie pentru luna noiembrie sunt cele pe care dumneavoastră le-aţi menţionat, a ajuns la aproape 17%, în comparaţie cu luna noiembrie din anul 2021. Deci, putem spune că inflaţia în anul 2021, în luna noiembrie, a fost mult mai mică în comparaţie cu celelalte luni din anul trecut, iar în analiza pe care am făcut-o atunci când am primit aceste cifre a rezultat foarte clar că la sfârşitul anului inflaţia pe 2022 nu va depăşi 13%. Este doar un procent, o cifră de comparaţie între inflaţia pe luna noiembrie 2022, comparativ cu luna noiembrie 2021", a afirmat Nicolae Ciucă, joi seară, într-o conferinţă de presă la Ambasada României la Paris.


Întrebat dacă se aşteaptă la o scădere a preţurilor în lunile februarie-martie ale anului viitor, premierul a răspuns: "Am discutat cu specialiştii de la Ministerul de Finanţe, am discutat cu specialiştii de la Banca Naţională şi am încercat să identificăm evoluţia viitoare pentru 2023. Din datele pe care le-am primit există o tendinţă în scădere pentru anul 2023 şi aşa cum rezultă din analiză este foarte posibil ca inflaţia să se apropie de 10%".

El a menţionat că instituţiile naţionale şi internaţionale prevăd pentru România o creştere economică pentru 2023, chiar dacă "nu la fel de mare" precum cea din 2022, iar aceasta va permite creşterea salariului minim şi continuarea sprijinirii populaţiei vulnerabile.

"Rostul nostru a fost să facem în aşa fel încât să asigurăm echilibru economic, creşterea economică, să aducem cât mai mulţi bani la bugetul de stat, ca să putem să avem la dispoziţie sumele necesare să îi sprijinim pe cei care sunt cu adevărat vulnerabili şi au nevoie de sprijinul guvernamental. În bugetul de stat pentru anul 2023 am avut aceeaşi abordare, astfel încât să continuăm să investim în economie, să asigurăm creşterea economică şi să nu intrăm în trendul deja previzionat de scădere şi de intrare în recesiune economică. Toate instituţiile - şi naţionale şi internaţionale - ne prevăd o creştere economică, sigur, nu la fel de mare ca cea de anul acesta, dar o creştere economică, ceea ce ne dă garanţia că vom putea să avem la dispoziţie sume prin care să asigurăm creşterea salariului minim şi, desigur, continuarea sprijinirii populaţiei vulnerabile, astfel încât să trecem cu toţii cu bine prin această perioadă", a spus el.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2303 / 8966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Studiu Refinitiv | CMS și DLA Piper rămân printre cele mai active firme de avocați care au acordat consultanță în tranzacțiile de M&A din primele nouă luni ale anului 2024. Filip & Company strălucește în Europa Estică, iar Clifford Chance se remarcă pe ‘Bătrânul continent’. Activitatea de fuziuni și achiziții continuă să crească la nivel global și scade pe piețele emergente
ZRVP câștigă în primă instanță un dosar cu miza de peste 27,5 mil. RON pentru Premier Energy, pe piața gazelor naturale. Andrei Dumitrescu (partener) și Eugen Tudose (managing associate), în prim plan
Filip & Company a asistat AGISTA în vânzarea întregii sale participații deținute în cadrul Dendrio Solutions și creșterea participației în Fort. Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (partener, M&A)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat fondul de investiții SARMIS Capital în preluarea pachetului majoritar al producătorului de hârtie MG-Tec Industry
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alice Radu, General legal counsel Romania – Bulgaria | Robert Bosch: ”Rolul de avocat in-house se redefinește constant. Trebuie să ai deschiderea să înveți domenii noi, să poți și să vrei să îți asumi riscuri, să inovezi constant ceea ce livrezi către clienții interni”
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Dr. Cosmin Vasile devinde membru al “Europe Task Force” creat de Institute for Transnational Arbitration
Mușat & Asociații și Hogan Lovells au asistat Romgaz în prima emisiune de obligațiuni din sectorul gazelor naturale, un proiect istoric pe piața de capital, care a generat un interes uriaș din partea investitorilor internaționali. Mandatul a implicat o echipă multidisciplinară, condusă de Gheorghe Mușat (Senior Partner), Paul Buta (Managing Partner) și Răzvan Stoicescu (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în prima emisiune de obligațiuni verzi Samurai pe piața de capital din Japonia. Doi parteneri în echipa de proiect
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat BLIK România în obținerea autorizației de funcționare pe piața locală. Colaborare strânsă între echipele de avocați și consultanți din România și Polonia
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj ICC Paris | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate cu cel mult 6 firme, într-un interval de 4 ani. Pentru de a primi cât mai multe propuneri, complete și corecte, termenul de transmitere a ofertelor a fost prelungit
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...